Tocmai începusem clasa a9-a.Colegi noi,profosori noi,prietenii noi.Trecuseră deja 2 luni de când începuse semestrul 2.Eu începeam să simt ceva pentru un coleg.Nu eram foarte apropiați,dar mi se părea că are acel ceva care chiar mă copleşeşte.Am avut un fel de spectacol,iar noi am dansat.Eu am fost în pereche cu el.La repetiții făcea mofturi,era foarte complicat cu el.Credea că tot ceea ce vrea el,trebuie să facem.Până am pus piciorul în prag şi am făcut exact cum am vrut eu,exact contrariul său.Era foarte uimit,eu,fata cea timidă,să îi comentez lui,şi să am curajul să fac cum vreau eu.De atunci am început să ne înțelegem destul de bine,în pauze stăteam împreună,ne mutasem chiar şi în aceeaşi bancă.Ne-am apropiat destul de mult,iar pe zi ce trecea,simțeam din ce în ce mai mult că pe el în vreau.Într-o zi,mi-am luat inimia în dinți şi m-am hotărât să îi spun ceea ce simt.
-Gabi,vreau să îți spun ceva.
-Sincer,şi eu.
-Spune tu primul!
-Ok,păi(şi-a dus mână la ceafă,semn că e stresat)te plac.Nu ştiu,ne-am apropiat,am început să îmi schimb părerea despre tine.
-Şi eu voiam să spun acelaşi lucru.spun entuziasmată.
Ne uitam unul în ochii celuilalt şi nu ştiam ce să mai zicem.Ne-am apropiat şi ne-am sărutat.Atunci toată clasa a început să aplaude,şi am putut simți că a zâmbit în timpul sărutului.
Noi suntem împreună şi acum,după 20 de ani.Avem doi copii minunați,un băiat de 16 ani şi o fată de 15 ani.Pe Gabi îl iubesc ca pe ochii din cap.Chiar dacă am avut multe certuri,am trecut impreună peste ele.TE IUBESC,GABI!♡