La inceput a fost ceva de genul "fie ce-o fi". Apoi vestea neasteptata ca vom deveni parinti, ne-a facut sa ne dorim sa cladim un viitor impreuna. Drumul n-a fost usor, cu multe obstacole si piedici, aparute de cele mai multe ori din putinul timp avut la dispozitie pentru a ne cunoaste, pentru a putea cladi o casnicie trainica. Dar ceva ne.a facut sa ne dorim sa mergem pe aceasi cale: dragostea ce se nastea tot mai puternic intre noi.
Nu degeaba se spune ca dragostea duce la ura!
Trecerea foarte rapida de la iubire intensa la ura era foarte usoara pentru noi. El, un caracter vulcanic, cu multe complexe nascute in copilarie si care ieseau la iveala acum, eu o fire tacuta, sensibila, suferind la fiecare cuvant "aruncat", aveam nevoie de "pauze", de liniste, de gandire. El isi "oferea" aceste pauze prin "fuga" periodica la munca in strainatate, eu prin coplesirea ficei noastre cu toata atentia. Aceste pauze ne dadeau ocazia amandurora de a gandi asupra relatiei, asupra iubirii ce ne leaga.
Asa au trecut 13 ani de casnicie, cu bune, cu rele si dorinta continua de a merge pe acelasi drum in viata.
An cu ghinion?
Poate doar coincidenta! Dupa o scena iscata din nimic, jignirile aduse pe nedrept m-au facut sa sufar enorm. Din nou casnicia noastra avea nevoie de o "pauza"! Obositi, amandoi am cautat salvarea: el fugind spre o alta relatie, eu cazand intr-o stare de resemnare si agatandu-ma de orice altceva care nu avea legatura cu el.
Dar credeti ca e simplu?
Poate pentru el! Se spune ca tot ce e nou e mai bun. Asa sa fie? Mi-am dorit si eu sa experimentez, iesind la o intalnire cu o persoana, exact opusul sotului meu: calm, rabdator, sensibil. Dar ce folos? Te poti pune in calea iubirii? Raspund eu: nu indrazniti, veti suferi enorm. Si orice incercare de a fugi spre altceva, va fi un esec total mai devreme sau mai tarziu.
Finalul il presupuneti: el cautand salvare langa o alta femeie, iar eu ramanand sa-l astept in fiecare zi din restul vietii mele sa se intoarca acasa.
