Se aud sirene in departare... sunt sunetele celor care aduc speranta... celor care lupta zi de zi pentru a da sanse la viata...
E liniste ca de mormant, aud doar niste pasi grabiti pe holul sumbru si picaturile ritmice din perfuzia care imi alimenteaza branula... daca ascult bine pot sa-mi aud pana si bataile neregulate ale inimii care sa chinuie sa pulseze viata in mine...
O lacrima mi se prelinge peste obrazul ridat de anii trecuti peste mine si mi se opreste in coltul buzelor.
Gust lacrima... un gust usor sarat dar in acelasi timp si dulce...
Deschid ochi-mi amortiti si iau cu greu jurnalul... acel jurnal scorojit in care filele abia de se mai tin de la atatea rasfoiri si scrieri facute de-a lungul timpului...
Mangai delicat filele si incep a retrai momente din cartea vietii mele care acum pare a se apropia grabita de final...
Retraiesc din nou primele sarutari, primele zambete, mangaierile tandre... simt parfumul femeii iubite... o simt din toata fiinta... tremurul trupurilor noastre impreunate care se contopesc pentru a da viata unei noi si firave fiinte... copilul, urmasul viselor noastre... speranta batranetilor ce vor sa vina...
Retraiesc toata dragostea si iubirea dintre noi...
Mangai aievea trupul ei matasos... parul... ochii ei plini de iubire... îi ating buzele care m-au facut sa freamat si tremur din toata fiinta mea atatia ani la rand... tot ceea ce ma facut sa fiu un barbat adevarat... tot ce ma facut sa traiesc si sa visez...
Imi vin in memorie toate acele momente care m-au facut sa imi doresc sa traiesc, toate acele momente cand lacrimile imi secatuiau sufletul, toate acele momente in care imi priveam copilasul cum creste si incerca sa ma imite in tot ceea ce facea, momente bune, momente rele asa cum e viata fiecaruia din noi...
Acum... se pare ca trebuie sa ma opresc din drum... nu am regrete, am trait frumos... am avut motive si pentru ce trai...
Privesc ultimele picaturi care vin prin branula prinsa de mana-mi tremuranda, trecuta de ani... privesc spre usa cu o ultima speranta... poate apare cineva drag... iubita mea consoarta nu va aparea cu siguranta... e in lumea ei... nu mai stie, nu mai recunoaste pe nimeni, nu mai are amintiri... un suflet pierdut printre oameni... ratacita in propria-i nebunie... of cat nu as da sa-ti revii iubita mea... sa te privesc... sa-mi spui cat ma iubesti...
Lacrimile care imi umezesc obraji, din sarate devin amare si tot mai multe...
Perfuzia e pe sfarsite asa cum e si viata-mi... o ultima zvacnire a degetului aratator intoarce ultima fila a jurnalului care cade cu falfairi ca de ingeri langa patul ruginit...
Viata se scurge din mine... ochii au ramas atintiti catre usa... jurnalul ramane deschis la ultima fila care nu va mai fi scrisa niciodata...
Sufletul se ridica din mine si ca un abur plutesc deasupra trupului meu inert tintuit in acel pat de spital... imi privesc trupul pentru ultima oara... ma inalt...
Usa se deschide trantita cu putere si se aude un strigat sfasietor... Tataaaaa... nu ma parasi... nu ma lasa singur... tata iartama...
Incerc sa plec, incerc din rasputeri dar trupul inert de pe pat ma atrage ca un magnet... cobor... incet ne impreunam la loc... devenim ceea ce am fost cu cateva secunde in urma...
Lacrimile de durere ale copilasului imi umezesc fata si pieptul... imi incalzesc sufletul... inima incepe a pulsa din nou, intai firav... apoi tot mai puternic... m-am reintors... am motiv pentru care sa traiesc... copilasul meu drag...
Cu siguranta fiecare din noi avem cel putin un motiv in viata pentru care... sa traim... sa iubim... sa visam...
