Iubire Adevarată

7. Mă mut?!

Razele soarelui îşi făcu simţită prezenţa.  Lumina orbitoare a dimineţii intră în camera mea. 
Un ţipat asurzitor şi ascuţit mă  făcu să tresar.  Deschisesem ochii numai decât,  văzându-mă cu un  cuţit în mână,  şi pe Amber tăiată şi alungită pe patul meu. 
În camera mea intră mama,  rămânând şocată.

-Ce i-ai făcut ? Cum ai putut face aşa ceva? -spune aproape fără suflare.

-Nu am atins-o eu, jur!  Când a ţipat eu m-am trezit,  speriată! -spun eu neavând nicio şansă de a mă crede.

-Sigur,  acum o faci nebună.  Sunt total dezamăgită de tine! -spuse mama furioasă

Dintr-o dată intră şi Christofor,  fapt ce mă îngrijoră.  Eram cu sufletul la gură,  nu ştiam ce se întâmplase  şi am căzut şi vinovată. 

- Amber, scumpa mea Amber! -spune regele şocat... Şi el.

Eram îngropată cu totul sub pătură,  gândindu-mă la ce e mai rău.

După ce ies cu Amber pe braţe,  mama se întoarse  cu lacrimi în ochi.

-Cum ai putit să-i faci asta?  Şi mie,  totodată,  cum mai stam noi la palat?  Averea s-a dus... - spuse mama devastată

-Aj,  deci tu te gândeşti  doar la avere... Nu contează,  eu nu am facut nimic! Nici nu stăm ca se-ntâmplă,  m-am trezit la auzul țipătului.

Mama era plină de şiroaie de lacrimi.

- Împachetează-ți hainele,  plecăm.

-Plecăm?!  - spun eu oarecum tristă.

Vestea putea fi mai bună de atât?  Plec din locul ăsta infernal. 

Mă ridic numai decât  şi-mi fac bagajul.
Intră Christofor în camera mea.

-Deci,  nu mă pot conteni după cele întâmplate,  ar fi mai bine să vă mutaţi,  să mergeţi într-un loc mai bun,  aici nu vă împăcaţi prea bine.  Ţi-am făcut înscriere la o şcoala perfectă pentru tine,  şcoala militară.

Rămăsesem de-a dreptul şocată.

-Şco..şcoala militară?! -mă bâlbâi eu.

Dă afirmativ din cap,  după care iese.

- Maşina vă aştepată afară -spuse întorcându-se în tocul uşii.

Rămânând doar eu cu mama , o îmbrăţişez.

-Nu vreau la şoala militară.

-Nu avem de ales,  draga mea,  de mutăm în New York.

Cât de bucuroasă aş fi vrut să fiu,  dar nu am putut.

Urcasem în maşină,  aceasta pornind la drum. 
Ne-a dus la aeroport de unde ne-am descurcat singure.
Ne uităm pe panou,  zborul cu numărul 8 , adică eu cu mama,  decoleazã la ora 12 adică peste jumătate de oră.
Mă duc la un fast-food,  comandând cartofi prajiti,  cu burger  şi suc.  Mama doar o salată .

Mâncăm încet,  când auzim că trebuie să ne îmbarcăm.  Plătisem mâncare luând-o la sãnãtoasa. 
Aveam scaune separate.  O bătrânica,  cea de lângă mine,  observă că eu sunt împreună cu mama .

-Sunteţi împreună? -mă întrebă calm

-Da. -îi răspund

Se dădu de pe scaun făcându-i semn mamei să vină.  Aşa ne-am ales cu scaun alăturat.
Priveam pe geam,  fiind o imagine superbă.

O turbulenţă puternică mă făcu să vărs.
Mama îmi dăduse o pastilă,  văzându-mă schimbată la faţă.

Îmi revenisem încetul cu  încetul.  După puţin timp ațipisem.

.
.
.
.

După două ore,  aterizasem în New York.

'Super! ' gândesc ru văzând coloana de  oameni,  îmbulzindu-se să iasă.  Eu am aşteptat,  ca să nu fiu călcată în picioare.

După aproximativ 10 minute ieşisem din avion.
Un taximetrist ne făcu cu mâna.

-Hai! -îmi spuse mama

Ajunse în faţa lui,  începu să ne explice:

-Eu sunt Carl,  sunt pus să vă duc acasă.

-Acasă?!  -întreabă mama

-Da,  acasă. Domnul Lawrence.

Atunci mama zambi,  întorcându-se cu spatele.
Stăteam nedumerită.  Nu ştiam despre cine era vorba.

-Oh,  dragul de el!  După tot ce i-am făcut, mă ajută! -spune mama.

-Îl cunoşti? -întreb eu  oarecum nepăsătoare.

- o cunoştinţă, mai exact, un prieten.

Eram pusă pe gânduri,  imaginându-mi cum ar putea arăta acel "prieten".

Ajunse în faţa casei,  mama bate la uşă. Această se deschise,  văzând un om înalt,  bine făcut,  cu o mustaţă îngrijită și cu părul castaniu.

-Poftiţi! -spune arătând cu mâna înspre sufragerie.
Intru,  admirând în totalitate casa. 

Luasem loc pe canapeaua din piele crem, admirând sufrageria.  Avea pereţii albi,  o bibliotecă imensă,  un şemineu  şi un televizor aşezat pe mobilă lustruită.

-Bună! -spuse el aşezând ceştile cu ceai de tei.

-Bună! -răspunde mama.

-Cum ai mai dus-o? -o întreabă el politicos,  văd că ai şi o fetiţă,  am înţeles că va fi elevă la şcoala mea.

-Da,  ă,  ea va fi eleva ta-spune zâmbind,  Julya,  el este directorul şcolii militare la care te vei duce.

Zâmbisem.

'Super.. Tatăl meu este directorul şcolii?! ' gândisem eu.

.
.
.
.
Era destul de târziu,  iar eu muream de somn.

-Camera mea ude va fi? - întreb

- Urmează-mă! -spune ridicându-se.

Urc pe scări,  e un avantaj să  camera la etaj,  ajungând în faţa unei uşi imense.  O impinge,  lăsându-mă să-mi admir propria cameră.
Aprind lumina,  uitându-mă atent şi deschizând fiecare dulap.  Erau haine super frumoase în primul sertar,  iar în al doilea se aflau costume militare.  

Ohcii mei se închideau pe timp ce trece,  însă eram foarte curioasă cum va arăta şcoala,  căci nu ştiu nimic în legătură cu genul acesta de şcoală.