Iubire Adevarată

14. O situaţie neplăcută

Stăteam agăţată de bara pentru antrenament, înghiţindu-mi amarul.
O mână mă trage în jos,  cuprinzându-mi talia.  Încerc să mă impotrivesc,  însă mă ţinea strâns.

-Urăsc să te văd suferind. -aud o voce liniştită lângă urechea mea.

Îmi întorc privirea,  văzând o faţă cunoscută.
Îmi evapor corpul din mâinile lui,  analizându-i trăsăturile feţei.

-Tu eşti băiatul care m-a ajutat atunci când am căzut,  nu-i aşa? -îl întreb

- În carne şi oase. -zâmbeşte el

-Şti,  vreau să stau singură . Poţi pleca? -îl întreb încercând să par calmă.

Ridică din umeri,  pierzându-se  printre mulţimile de adolescenţi .

Clopoţelul mă obligă să-mi desprind mâinile de bară,  mergând înapoi în clasă. 

'Noi nu am mai făcut ore fizice.  Adică ce s-a întâmplat cu antrenamentele matinale zilnice?  Sincer,  nu mă deranjează.' gândesc eu stând în tăcere lângă Kevin. 

-În pauză vreau să vorbim. -îmi spune Kevin destul de serios.

Mi-am  dat ochii peste cap,  însemnând în caiet tot ce predă  profa. 

Clopoţelul se face auzit,  iar.  De data asta chiar nu voiam să sune.

-Auzi? -îmi spune Kevin,  în timp ce  plec spre baie grăbită.

Trântind uşa,  intru într-o cabină,  înghiţind în sec.
Baia asta e mult mai liniştită ca celelalte.  Este departe de sălile de clasă şi,  serios acum,  cine ar veni la 10 metri de clasă pentru aşi face nevoile?  Răspuns corect,  EU!  Numai că nu-mi fac nevoile.

-Julya,  ieşi!  Vreau să vorbim,  nu te încăpăţâna! -ţipă nu altul decât Kevin.

Bătea în uşă încât credeam că va sparge uşa. 

Nu îi răspund,  voiam doar să îmi culeg minţile ca să nu o iau razna! 

-Dacă nu ieşi tu,  intru eu! - insistă.

-Nu-i nevoie.

Deschide uşa,  intrând cu paşi mici. 

-Ce scuze mai ai în mânecă? -îl întreb nepăsătoare

-Ascultă,  faza cu  Amanda este ireală!  Îţi jur!  Sunt oarecum popular şi toţi scotocesc câte ceva pentru a pune paie pe foc. 

-Ok,  înţeleg faza cu 'balivernele' dar cum explici faza de azi-dimineaţă?

-Amanda a venit la mine,ci nu invers, să-mi facă ochi dulci,  spunând glume... Mă rog. Sună ciudat,  dar adevărat.

Mă strâmb neîncrezătoare.

-Ceea ce mai pot crede este că, popularitatea ta va scade când cor afla că eşti într-o baie de fete. - zâmbesc strâmb.

-Ai dreptate,  eu ies.  Sper că am clarificat, câtuşi de puţin,  lucrurile şi... Suntem ok? -mă întreabă cu o sclipire în ochi.

'Sincer,  sclipirea asta  o are doar când vrea să atragă atenţia unei fete?  Pe de altă parte,  poate mai merită o şansă.  Nu am nimic de pierdut... ' mă gândesc eu înainte să-i dau vreau raspuns pripit.

-Să zicem. -îi  zâmbesc strâmb.

Îmi face cu ochiul,  ieşind su o oarecare reţinere.  Îl cred. :))

Mă privesc în oglindă, închizând pentru puţin timp ochii .

Mă liniştesc,  intrând în clasa goală.  Nu era nimeni, în ciuda faptului că s-a sunat de... 5 minute! 

Arunc o privire spre terenul de antrenament.  Toţi erau acolo,  controlaţi de un fluier.  Bine... Fluierul antrenorului.

Îmi fac apariţia întârziată,  începând să  parcurg terenul. 

-Julya,  sunt mândru de tine.  Se pare că ai învăţat din greu. 

Îl salut milităreşte,  continuând traseul.

De această dată sună trompetele , deoarece s-a terminat cea mai importantă oră , având în vedere că este liceu militar.

Mă trântesc jos,  pe iarbă,  aşteptând să plece turma de militari înfometaţi. Prefer să merg ultima,  să nu mă îmbulzesc.

-Julya,  este ora mesei!  Nu te duci? -îmi spune Cadet George cu un zâmbet tâmp.

-Prefer să merg liniştită.  Nu vreau să fiu călcată în picioare.  -îi zâmbesc înapoi.

Îmi iau mâncarea,  aşezându-mă lângă Brenda.

-Cum o mai duci cu Kevin? -mă întreabă încet

-Meh,  i-am dat încă o şansă...

Ridică din umeri mâncând în continuare.

-Tu  poţi mânca asta? -o întreb amestecând scârbită în supa de pui.  Care,  spre surprinderea mea,  conţinea şi fire de păr şi alte chestii scârboase.

Într-un bun final,  scăpasem de şcoală.
Dar,  din păcate, este una din zilele idioate în care  rămânem la internat,  pentru antrenamentul matinal.  :<

Stăteam întinsă în pat,  când se deschide uşa.
Era Cadet Stone.  Nu am mai văzut-o de mult timp,  dar puteam trăi şi fără să o văd .

-Vireme!  -strigă la mine,  am aflat că te descurci la traseu.  Te felicit.-spune oarecum scârbită .

Îi zâmbesc fals  evitându-i privirea diabolicã.

Terminasem cu toată 'inspecţia ' asta idioată a ei.
Mă trântesc în pat,  vrând să mă reculeg.
Deodată,  îmi amintesc de balul de peste 2 săptămâni. 
Îi trimit un mesaj în fugă.

'Am o surpriză pentru tine!  O vei vedea mâine! '

O iau la fugă până la locul unde erau biletele.

-Vreau şi eu două bilete! -le spun grăbită.

Îmi aruncaseră o privire tăioasă. 
Îmi închid ochii strâns,  după care îi deschid,  observând că ele tocmai strângeau.  Norocul meu.... Norocos.  -_-

-scuze dragă,  dar tocmai le-am vândut pe ultimele două. -răspunde una dintre fete cu întârziere.

Cel mai rău este că i-am spus  de surpriză şi am rămas  fără surpriză...
Ce mă fac?  O să mă creadă o nesimţită! 
Oh,  Dumnezeule!! 

Mă întorc înapoi în cameră. 
Merg pe hol,  gândindu-mă ce să-i dau lui Kevin. 

Deodată simt cum mâna îmi este cuprinsă şi trasă cu putere. 
Mă întorc speriată,  văzându-l pe Kevin.

-Ce faci?  Treci aşa pe lângă mine? -mă întreabă amuzat.

-Scuze,  nu te-am observat, sunt foarte ameţită,  obosită.  -Îmi pun eu mâna în cap.

-Bine lasă asta,  de ce surpriză vorbeai?

Un fior mi-a trecut prin întreg corpul.

-Păi,  surpriza rămâne supriză şi ăăă, mâine ţi-o voi da.  -mă bâlbâi eu.

Îmi zâmbeşte strâmb,  bătându-mă,  prieteneşte, cu palma pe umăr. 
Îi zâmbesc înapoi.

-Bine,  deci,  eu plec -arată cu degetul înspre  partea celalată a holului,  trebuie să-mi iau ghiozdanul,  l-am uitat.  -adaugă plăcând în treaba lui. 

Oftez zgomotos, plecând spre dulapul meu. 

Îl deschid,  văzând numai cărţi şi caiete. 
Răscolesc totul prind dulap,  reuşind să găsesc doar un pachet de gumă folosit,  un pix ros şi serveţele aproape terminate. 

Ce mă fac eu acum? 
Îi dau resturile mele din dulap?  Voiam să fie ceva mai creativ,  nu cumpărat.
Nu am de ales, o voi face.  :(