Sentimente Regăsite Volumul 2

Capitolul 1

–Chiar trebuie să pleci?...Întreabă Jessie având câteva lacrimi în ochi.

–Jessie de câte ori să îți zic?Am mai avut discuția asta și acum nu pot să dau înapoi...Zice Meggie luând-o în brațe strâns pe Jessie.Meggie merge mai departe la Alex si îl ia în brațe.

–O să îmi lipsești...Zice Alex puțin trist desprinzându-se din îmbrățișare. Meggie îi zâmbește după care își îndreaptă atenția către Max.

La amândoi le este frică...Amândoi știu un lucru.Știu un lucru foarte bine...Sărutul de despărțire...Oricât de mult au vrut să scape...Nu a fost să fie...Cei doi sunt unul lângă altul.Acțiunea le este întreruptă.

–Ultimul zbor...Toți pasagerii să se prezinte la locul de îmbarcare...

–O să încercăm să vorbim zilnic,nu?O să te sun oricând pot...Nu îți face griji...O să fiu tot timpul lângă tine...
Zice Max încercând să se abțină din a vărsa o lacrimă.

–Da...
Spune Meggie încercând să pară fericită cât de cât, dar ştie deja ce se va întâmpla mai departe.

Amândoi își fac curaj și se sărută după care se iau în brațe foarte strâns.Meggie nu mai zice nimic și merge spre locul de îmbarcare cu pași repejori.Se mai uită o dată înapoi și își vede prietenii...O mulțime de amintiri cu ei...În toți acești ani...Îi este destul de greu să îi lase în spate,dar are un viitor în față...Le face cu mâna zâmbind cât poate ea de bine și merge mai departe.

***(După 3 ani)

Perspectiva lui Meggie

"–O să încercăm să vorbim zilnic,nu?O să te sun oricând pot...Nu îți face griji...O să fiu tot timpul lângă tine..."Pufneşte în râs...Ce minciuni bune.Nu îmi vine să cred...

De fapt ştiam că aşa o să se întâmple, dar nu putea şi el să trimită un mesaj cu "Hei, ce mai faci?"...Nu...De fapt ne-am desparţit la aeroport pentru că amândoi nu suntem buni la relații, dar ce mai contează?Totul este in trecut și trebuie să rămână acolo,nu?

Mă ridic din pat leneșă și mă uit la data de azi...E fix ziua când am plecat și am ajuns aici...Au trecut 3 ani...Ce rapid...Oare ce mai fac Jessie şi Alex?

Deodată aud un ciocănit în ușă...Ciudat...Nu aștept pe nimeni...Mă întreb cine o fi...

Nu mai stau pe gânduri și fug rapid la ușă.Deschid ușa fără să mă mai uit pe vizor.Ce surpriză...E poștașul.Nu e chiar o surpriză...Nu contează...

–Bună ziua,doamnă...Aici aveți o scrisoare.
Spune poștașul zâmbind la mine și îmi dă scrisoarea.
–Mulțumesc!
Spun zâmbind si închizând ușa.

Iau scrisoarea și o analizez...Nu apuc prea mult timp să o analizez pentru că îmi sună telefonul.Pun scrisoarea pe dulăpior și mă duc și răspund.Ies rapid din casă și închid ușa după mine.

Din perspectiva autorului

Ce nu știe Meggie este că atunci când  a ieșit din casă scrisoarea a căzut şi a ajuns sub dulăpior.

———

–Chiar crezi că o să vină?Ai trimis scrisoarea acum ceva săptămâni și nu ai primit vreun răspuns...Poate ai greșit adresa.Ne trezim cu cine ştie cine...
Zice Alex uitându-se la Jessie care este puțin neliniștită.

–O să vină...Ştiu asta!Dar trebuie să ne ocupăm de pregătiri.Nu mai avem mult timp la dispoziție...Mai sunt doar câteva săptămâni...Nu pot să cred...Când a trecut așa de rapid?
Zice Jessie trezindu-se la realitate și analizând situația în care se află.

–Păi...Pur şi simplu...A trecut.
Zice Alex luând telefonul și scriind un număr de telefon.
–Pe cine suni?
Întreabă Jessie confuză.
–Pe cine crezi?
Răspunde Alex cu altă întrebare.
–Aaa...Pe Max...Am înțeles...În ultimul timp nici el nu ne-a prea ajutat...Aș fi vrut să fie Meggie aici...Ea ar fi venit cu un plan de ăla al ei...Cum făcea de fiecare dată...Trebuia să trimit scrisoarea aia cu mult timp în urmă...
Zice Jessie cu puțină tristețe în glas și oftând la final.

–Ne descurcăm noi...Face o pauză şi oftează lung...Max,iar nu răspunde...Ce naiba face?
Zice Alex puțin supărat.
–Nu știu...Hai să vedem dacă totul este în regulă.
Zice Jessie ridicându-se și luându-l pe Alex de mâna,ridicându-l și pe el de pe canapea.

*** După câteva săptămâni

Meggie face puțină curățenie prin casă.Deodată aspiratorul nu mai trage și observă că la capătul acestuia se află o scrisoare.Oprește rapid aspiratorul și ia scrisoare...E scrisoarea de acum câteva săptămâni care căzuse sub dulăpior.Meggie analizează scrisoarea și când vede de la cine vine o desface rapid și o citește.Își aduce aminte că azi dimineața a primit încă o scrisoare.O ia și observă că nu e o scrisoare...E o invitație.Citește invitația și o pune rapid pe masă.

Lasă totul așa cum este și fuge rapid în cameră.Ia o valiză pune câteva haine și toate cele.Face un duș foarte rapid și se îmbracă.Urcă rapid într-un taxi și merge la aeroport.

***

–Aveți noroc.Mai avem câteva bilete,iar zborul este în câteva ore...
Meggie suflă ușurată când aude aceste cuvinte.
–Vă mulțumesc.
Zice Meggie și pleacă.

***

Meggie merge spre locul de îmbarcare,dar ceva o oprește.

–Zborul următor se anulează...Am fost informați că avionul are mici defecțiuni.Încercăm să rezolvăm problema cât mai rapid...Vă mulțumim.

"Nu se poate...Nu se poate!..."își zice Meggie în gând fiind furioasă.Merge la doamna la care a mers acum câteva ore.

–Nu se poate anula zborul!Eu trebuie să ajung cât mai rapid!Nu mai am timp!
Zice Meggie nervoasă către doamnă.
–Doamnă,calmați-vă!Nu putem face nimic momentan.Așteptați,altceva nu puteți face.

Meggie nici nu o mai bagă în seamă și se așează pe un scaun zicând ceva în șoaptă.

***După alte câteva ore

Din perspectiva lui Meggie

În sfârșit am ieșit din aeropoartele  astea blestemate!Acum trebuie să ajung repede acasă și să mă pregătesc...Stai să văd cât e ceasul...Hmm...18:30 destul de devreme...Stai?Nu,nu,nu e bine.O să întârzii...De fapt am întârzâiat de mai de mult...La naiba cu zborurile astea și cu defecțiunile lor...Ajung într-o oră acasă...O să sun la un taxi...

***După o oră

Ies din taxi și îmi iau valiza.Mă uit în fața mea și observ casa pe care am părăsit-o acum 3 ani...Câte amintiri,dar nu am timp de aşa ceva!...Merg rapid la ușă,dar nu gasesc cheile în geantă...La naiba!Le-am uitat pe masă!Ce fac acum?

Din perspectiva autorului

Meggie stă puţin pe gânduri, iar beculeţul se aprinde.Merge la o fereastră şi norocul a fost de partea ei.Fereastra este puţin deschisă şi cu uşurinţă a reuşit să împingă fereastra.Singura problemă era că nu ajunge să se urce pe pervazul ferestrei ca să intre în casă.Era prea scundă.Atunci îi vine altă idee.Aduce geamantanul şi îl pune în picioare.

"Sper că va funcţiona...", gândeşte Meggie în timp ce se urcă pe valiză.Reuşeşte să se urce pe pervaz.

"Sper că lumea nu o să creadă că jefuiesc casa...Mă mai trezesc şi cu poliţia pe cap.", îşi zice Meggie în gând în timp ce prinde mânerul de la valiză.Trage valiza după ea şi cade pe spate cu valiza lângă ea.

—Auci!
Ţipă aceasta şi se ridică de jos.Caută repede ceva in valiză şi găseşte o rochie pe placul ei.

Se îmbracă şi în picioare îşi ia nişte adidaşi.Îşi aranjează părul.Găseşte cheile de la maşină şi iasă din casă pe unde a intrat deoarece nu avea nicio cheie de rezervă prin casă.

"Trebuie să schimb uşa, dar nu acum pentru că nu mai am timp." spune aceasta şi intră în maşină.