Sentimente Regăsite Volumul 2

Capitolul 4

Nu se poate!Cine e aia?Ce e cu blonda aia?Cine e?Ok, Meggie, calmează-te nu trebuie să îţi faci griji.Totuşi cine e?

Deodată aud cum Max trânteşe uşa semn că va urca...Mă ridic, fug repede şi cât de uşor pot ca să nu mă audă.

Mă pun în pat şi stau în fund, uitându-mă la uşă.După câteva secunde de holbat apare...Deodată i se schimbă faţa şi zâmbeşte...Mai înainte mai puţin şi scotea uşa din balamale să o dea în cap blondei ăleia şi acum zâmbeste aşa inocent...Mă sperie...

—Ce s-a întâmplat?
Întreb eu făcând semn cu palma să se aşeze lângă mine...Acesta scoate un oftat lung şi se aşează pe mâna mea.

—Au!Ai făcut-o intenţionat!
Ţip la el şi îmi scot mâna de sub el.

—Poate...
Spune şi zâmbeşte.

—Niciun poate!Chiar ai făcut-o!
Spun şi îi dau un pumn în umăr.Acesta începe să se uite urât la mine...Ce?Chiar aşa tare am dat?

Acesta pune mâinile pe umerii mei...Ce naiba are de gând?El mă trânteşte în pat...Nu foarte tare, dar nici prea încet...În acest moment e deasupra mea...Şi efectiv se uită la fel cu aceeaşi privire...

—Ce naiba faci?
Întreb eu puţin speriată, dar el are aceeaşi faţă...După câteva secunde începe să zâmbească tâmp...

—Te-am prins...
Spune el şi nici nu termină bine că începe să mă gâdile...

—Te rooog terminaa!
Ţip la el printre râsete, dar nu mă ascultă...E mai rău ca un copil mic şi mie îmi dau lacrimile.

—Te rog frumosss!
Mă milogesc de el, dar tot nimic...

—Văd că îţi place...De ce m-aş opri?
Întreabă el inocent.

—Nu mai pot!
Spun şi încerc să îl lovesc cu picioarele, dar mi le prinde cu picioarele lui.

La un moment dat se opreşte...Mă uit oarecum confuză şi buzele lui fac contac cu ale mele foarte rapid.Woah.
La asta nu m-am aşteptat...Doar că rupe sărutu foarte rapid...Ce tot are de gând?Ne holbăm unul la altu.Aghh!Nu mai suport să ne holbăm atâta!

Îl trag de păr forţat şi îl sărut.Poate am fost puţin cam brutală, dar nu îmi pasă.Totuşi el răspunde la sărut.Ce dor mi-a fost de asta!Să ne sărutăm ca doi frustraţi.Rupem sărutu' şi eu încep să zâmbesc.Acesta se aşează pe spate lângă mine.Mă pun pe el şi mă uit bosumflată la el.

—Ce?
Întreabă el confuz.

—Nimic...Doar ca te-ai aşezat aşa dintr-o dată.
Zic eu tristă şi încep să îl mângâi uşor degetele pe mâna lui, pe gât şi tot aşa.

P.O.V Autor

—Tu mai ai sentimente pentru mine?Mă mai iubeşti?
Întreabă Meggie cu puţină tristețe în glas.

Întrebările acestea îl cam încruntă pe Max.Oricât de uşor i-ar fi fost acum 3 ani să răspundă cu un simplu "da" acum i se pare puţin complicat.Aceste întrebări îl cam irită şi nu îi place asta.Meggie aşteaptă răspunsul şi el doar se uită la ea.

Dintr-o dată îi prinde mâna cu care îl mângâia.O prinde destul de tare şi strâns, iar Meggie scoate un mic sunet din cauza durerii.

—Ce întrebare e asta?
Spune Max dintr-o dată nervos, iar Meggie doar se uită la el cu ochii mari şi clipind de mai multe ori.

"Ce mult s-a schimbat...De ce e aşa?"gândeşte ea.

Îi dă drumul la încheietură şi începe să îi mângâie păru' cu mâna dreaptă, un lucru probabil mărunt, dar lui Meggie stârnindu-i atât de multe amintiri şi sentimente.

—Îmi pare rău...Doar că...Nu ştiu...Sunt nervos şi uneori nu îmi dau seama ce fac...
Spune Max zâmbind sincer.Meggie doar îşi pune capul pe pieptul lui şi îi ia mâna stângă întra sa.

—De ce nu m-ai sunat?De ce nu mi-ai dat niciun semn?De ce nu m-ai legat de ceva să nu plec la facultate?
Zice Meggie cu tristețe în glas.

—Ştiam cât de mult înseamnă pentru tine acea facultate...Şi faza cu sunatu' şi dând semne...ei bine...
Nici nu apucă să termine propoziţia că telefonul începe să îi sune.

—Cer şi eu o zi liberă, dar nu!Trebuie să se trezească cineva să mă sune.Poţi să îmi dai telefonu'?
Zice Max supărat.Meggie se întinde ca să ajungă la măsuţa de lângă pat, dar Max îi dă drumul şi alunecă auzindu-se o bubuitură.

—Au!De ce mi-ai dat drumu?
Zice Meggie foarte supărată masând locul în care s-a lovit.

—Asta a fost pentru trezirea de azi dimineaţă, dragă...
Spune Max zâmbind şi fiind foarte mândru că şi-a luat revanşa.

—O mai taci şi ţine telefonu!
Zice Meggie supărată, dându-şi ochii peste cap.Îi dă telefonul şi Max răspunde.

P.O.V Meggie

—Da?
Răspunde simplu Max la telefon.

Nu că ar fii treaba mea doar că nu aud mai nimic cu cine vorbeşte la telefonul lui, dar cred că acea persoană îi zice ceva foarte important deoarece este foarte încordat.El doar ascultă telefonul şi faţa îl trădează arătând sentimentele prin care trece înăuntrul lui.Spune doar un simplu bine şi închide telefonul.Îl aruncă undeva prin pat şi îşi pune faţa în mâini.

Mă urc uşurel înapoi în pat şi îl iau în braţe pe la spate strâns...Acesta rămâne surprins, dar simt cum începe să se calmeze.

P.O.V Max

—Hei!Nu fii trist sau supărat...Trecem împreună prin asta dacă vrei...Eu sunt aici nu îţi face probleme.
Spune ea pe un glas atât de blând...
Dacă ai ştii ce ar fii ai fi ieşit de mult din asta.

—Doar ceva chestii la locul de muncă...Nimic important...M-au sunat să îmi zică că trebuie să repar nu ştiu ce chestie...
Mint eu...Vai da ce minciună idioată.Nu puteam să îi zic că trebuie să îmi scot pisica la plimbare?...Nu contează...Poate funcţionează.

—Mie îmi părea mai mult personal...
Adică erai foarte afectat...De ce mă minţi?...Faţa te trădează foarte uşor...
Spune ea destul de tristă...Rahat!De unde ştie ea atâtea?

—Îmi pare rău!Doar că nu pot să îţi zic...E prea complicat...
Spun eu încercând să scap cumva din situaţia asta.

—Oh...Probabil ai dreptate...Da ai dreptate...Nu trebuie să ştiu...
Spune ea pe un glas trist şi simt cum începe să îmi dea drumul din îmbrăţişare...Mă întorc cu capul şi văd cum se dă jos din pat...

—Unde te duci?
Întreb destul de confuz.

—Merg până acasă...Am şi eu lucruri importante de făcut.
Zice încercând să pară cât mai bine...Ce minciună gogonată!Observ că se îndreaptă către uşă.Mă ridic repede şi ajung în spatele ei.

P.O.V Autor

Meggie vrea să iasă pe uşă, dar nici bine nu face un pas înainte că uşa e trântită cu putere şi aceasta tresare, de frică se dă un pas înapoi, dar îşi dă în corpul lui Max şi se întoarce uitându-se la el.

—Nu pleci nicăieri!
Spune Max pe un ton impunător.

—D-dar...
Nici nu îşi termină propoziţia că e luată strâns în braţe de el.

—Te rog, nu pleca!Nu mai face asta şi a doua oară că doare al naibii de tare.
Zice Max strângând-o şi mai tare în braţe, dar ea nu zice nimic, doar aşteaptă să mai zică ceva.

—Chiar vrei să ştii adevărul?...Uite faza e că...