Volumul I: Până la sfârșit
Volumul II: Încearcă să supraviețuiești
Trecutul? O greșeală. Prezentul? O luptă continuă cu propria persoană. Viitorul? O incertitudine.
Studentă în anul trei la psihologie, Harlow nu a crezut că viața ei poate lua o înto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O ultimă seară de distracție
Muzica răsună puternic în boxele plasate în diferite colțuri ale casei, fumul de țigară plutește deasupra noastră fără a părea să deranjeze pe cineva, iar mirosul înțepător de alcool se simte încă de la intrare.
Îmi ridic privirea spre tavan, în timp ce învârt în palme un pahar pe jumătate gol de bere. Sunt total detașată de discuția prietenilor mei. Vorbesc ceva despre sfârșitul ultimului an de facultate, dar cum nu vreau să mă gândesc încă la ce voi face după absolvire, prefer să nu intervin. Mai sunt două luni până atunci, e mult prea devreme pentru a-mi stoarce creierii în căutarea unui răspuns.
— Harlow, tu ce crezi?
Îmi cobor ochii asupra lui Faith.
— Despre ce? o întreb.
— Jones tocmai spunea că nu ar vrea să treacă prin alți doi ani de master când ar putea să-și deschidă acum un cabinet și să se descurce pe cont propriu.
O iubesc pe Faith. Este colega mea de cameră și facultate, dar câteodată mă scoate din sărite cu discuțiile ei nesfârșite despre facultate și viitor.
— Sincer, cred că are dreptate. Suntem la psihologie, cu ce ne mai poate ajuta masterul?
— Nu poți pur și simplu să-ți deschizi un cabinet dacă nu ești îndeajuns de bun, Harlow. Vei lucra cu oameni reali, cu probleme reale și nevoi reale, crezi că te poți baza doar pe cunoștințele acumulate în trei ani? Faith își ridică o sprânceană pe măsură ce-mi ține predica, părând surprinsă să mă audă vorbind așa. Serios acum, credeam că mă vei susține! Chiar sunt singura care are de gând să continue?
— Știți ceva, eu încă nu m-am hotărât ce am de gând să fac, așa că nu pot lua partea cuiva în discuția asta, le zic, sărind de pe scaun după ce-mi termin paharul de bere.
— Dacă tot te-ai ridicat, poți să mai aduci câteva pahare de plastic din mașină? Am cam rămas fără provizii aici, îmi cere Lucas – cel care a organizat petrecerea –, aruncându-mi cheile mașinii fără a aștepta un răspuns din partea mea.
Îmi trec privirea prin încăpere, observând zecile de pahare roșii împrăștiate pe toate suprafețele solide. Normal că am rămas fără dacă oamenii folosesc paharele o singură dată.
De asta nu mi-au plăcut niciodată acest stil de petreceri. Se ajunge întotdeauna la o dezordine cumplită. Invitaților nu le pasă dacă vor întoarce casa cu susul în jos sau dacă vor deranja pe cineva. Cel puțin, nu atâta timp cât ei se distrează.
— Cum te pot refuza când mă rogi atât de frumos? îl ironizez, întorcându-i spatele pentru a pleca spre living.
Nu vreau să-i dau ocazia de a-mi arunca o replică deșteaptă.
