Volumul I: Până la sfârșit
Volumul II: Încearcă să supraviețuiești
Trecutul? O greșeală. Prezentul? O luptă continuă cu propria persoană. Viitorul? O incertitudine.
Studentă în anul trei la psihologie, Harlow nu a crezut că viața ei poate lua o înto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lașitatea nu te poate salva
Mi se pare tragico-amuzant cum, deși situația în care mă aflu îmi displace, mă complac și o accept fără a încerca să ripostez. Nu-mi pot explica de ce îi permit lui Kade să se joace cu viața mea de parcă aș fi o simplă ustensilă. De parcă soarta mea ar fi în mâinile lui. Așa am trăit întotdeauna, iar până acum, nu a reprezentat un impas sau ceva greșit.
Nu am fost niciodată genul de persoană care să ia inițiativă, mi-a plăcut mereu să trăiesc în bula mea de confort. Să iau parte la evenimente, dar nu să le planific. Să observ, dar nu să mă implic. Să-mi spun opinia, dar nu să mi-o susțin până la capăt. Să gândesc, dar nu să acționez.
Cu alte cuvinte, o lașă.
— Harlow, vii?
Faith își ridică o sprânceană, trezindu-mă la realitate exact în momentul în care colegii încep să coboare scările amfiteatrului.
— Hm? murmur, scuturându-mi capul.
S-a încheiat cursul? Parcă abia ce l-am început. Nu știu ce e neregulă cu mine, mă las distrasă mult prea ușor în ultima vreme, ceea ce mă pune într-o situație dificilă acum, în a doua jumătate a ultimului an de facultate, când ar trebui să fiu mai concentrată ca oricând.
— Ți-ai notat ceva?
Oftează, părând deranjată de întrebarea mea.
— Domnul Howell tocmai ne-a spus că are o problemă urgentă și că amânăm cursul pe săptămâna viitoare. Ce era să-mi notez?
Deci nu sunt chiar atât de zăpăcită.
Stai.
Nu am auzit când ne-a zis asta.
Sunt zăpăcită.
— Oh! expir ușurată, ridicându-mă de pe scaun. Asta înseamnă că am terminat pe azi?
— Tu ai terminat, îmi răspunde pe măsură ce părăsim sala. Eu, pe de altă parte, abia am început. Tata mi-a dat mesaj azi dimineață și mi-a zis că vrea să ne vedem pentru a „discuta", zice, mimând câteva ghilimele în aer.
— A venit în oraș?
— Da, azi-noapte chiar.
Părinților mei nu le-a păsat niciodată ce fac cu viața mea, atâta timp cât nu intru în probleme. Mă întreabă regulat ce am de gând să fac pe viitor, dar se mulțumesc cu răspunsul: mai am timp să mă hotărăsc. Sau cel puțin dau impresia că se mulțumesc. În orice caz, nu mă presează să le vorbesc.
