Din nou, noi

Capitolul 2

6 luni mai tarziu
Stiu ca am spus ca voi trece peste si nu voi mai scrie. Asta am si facut...timp de cateva luni. Dar nu pot!!! Trebuie sa continui povestea fiindca pur si simplu nu pot sa trec peste.
Sunt clasa a 11-a si spre surprinderea tuturor dar mai ales a mea, am decis sa ma mut la liceu intr-un oras mai mare, unul dintre motive fiind faptul ca profilul la care eram inainte nu mi se potrivea deloc si oricum aici am mult mai multe oportunitati. Dar inca un motiv ar fi faptul ca el s-a mutat aici de anul trecut, si imi era teama ca asta sa nu fie ultimul tren si sa il pierd. Poate asta era ultima mea sansa, desi eu cred in destin, si daca ceva ti-e destinat sa ti se intample, se va intampla oricum, indiferent de circumstante.
Stiu ca imi va fi greu, nu m-am gandit o secunda ca ar fi usor,
dar stiu si ca el va fi acolo in fiecare zi...

15 Septembrie 2018

E prima zi de scoala. Am atat de multe emotii. Ai mei nu au putut sa vina cu mine, asa ca parintii lui Noah s-au oferit sa ma duca si pe mine. Nu am putut sa inchid un ochi toata noaptea. Tremur de cand m-am trezit si incerc din rasputeri sa ma adun, sa ma pregatesc. Nici nu mai stiu de unde provine toata starea asta, de la faptul ca peste 2 ore viata mea se va schimba radical, sau faptul ca mai am un sfert de ora si trebuie sa fiu gata caci Noah va aparea in orice moment in fata casei mele. Intr-un fel sunt nerabdatoare sa incep acest nou capitol din viata mea, dar pe de alta parte, imi doresc sa fi ramas totul ca mai demult. Incerc sa nu ma mai gandesc si ma grabesc sa ma fac gata.
La 6:45 erau toti 3 in fata casei. Am iesit cu mama si tata iar Indra m-a intampinat cu o imbratisare spunandu-mi ca totul va fi bine. Dupa ce au pus bagajele in masina a venit momentul sa imi iau ramas bun de la ai mei, chit ca urma sa ii vad la sfarsitul saptamanii, dar trebuia sa imi iau ramas bun de la ceea ce insemna viata de acasa, caci stiam ca nu va mai fi niciodata la fel chiar daca ma voi intoarce in fiecare weekend. Toata dimineata am avut lacrimi in ochi dar am reusit sa ma abtin, si incercam in continuare sa nu izbucnesc in plans.
Dupa ce i-am imbratisat si pupat de o suta de ori pe ai mei, Caleb m-a strigat sa ma urc in masina facand ca de obicei o mica gluma.
Caleb:" Frumoaso, hai ca a sunat de intrare!"
Eu incerc sa schitez un zambet, ii mai imbratisez odata pe mama si pe tata simultan, si fug fara sa ma mai uit in urma si urc in masina. In momentul acela nu m-am mai putut abtine si am inceput sa plang. Speram din suflet ca nu vor observa, incercam sa imi sterg lacrimile si sa respir cat mai silentios, dar Noah care era langa mine, a observat. Mi-a pus mana pe umar si mi-a spus:
"Heii, o sa fie bine, o sa vezi. Si eu am trecut prin asta anul trecut, la inceput o sa ti se para greu dar te vei obisnui si vei vedea ca ai facut cea mai buna alegere."
Nu imi venea sa cred. Ii simteam mana pe umarul meu coborand incet pe spate apoi indepartandu-se, dorindu-mi sa fi ramas acolo pentru totdeauna.
Indra:" Of, fetiță dragă, nu trebuie sa iti faci griji. Totul va fi bine, plus ca Noah va fi acolo cu tine si te va ajuta cu orice vei avea nevoie."
Eu imi sterg lacrimile cu maneca si in timp ce Indra ii rosteste numele, imi intorc timid capul catre el si il privesc schițându-mi un zambet cald, iar eu ii zambesc inapoi, desi imi doream sa il strang in brate cu toata puterea mea, dar stiam ca asta ar fi fost deja mult prea mult. Drumul a durat aproximativ o ora si Caleb s-a asigurat ca ma va face sa ma simt mai bine si sa uit de ceea ce am lasat in urma, cu glumele lui. Cand am ajuns am coborat tremurand din masina si asezandu-mi rochia alba pe care o purtam. Priveam in gol asteptand sa coboare si ceilalti. Indra a vazut din nou ca eram pierduta si mi-a mai oferit inca o imbratisare calda. Ii ador imbratisarile, mereu ma fac sa ma simt mai bine. Ma bucur enorm ca macar ei au putut fi alaturi de mine astazi. Ne indreptam spre scoala, unde mii de elevi asteptau sa inceapa festivitatea de deschidere. M-am intalnit cu cativa fosti colegi care se mutasera aici din clasa a 9-a, ceea ce mi-a facut bine, sa vad persoane cunoscute.
Nu stiam cum ma simt in momentele alea. Eram confuza. Eram prinsa intre gandul ca poate ar fi trebuit sa raman si gandul ca am facut bine ca am venit aici. Simteam cum gandurile ma doboara si ca mai aveam putin si izbucneam din nou in plans. Festivitatea se incheiase si urma sa mergem in clase ca sa ne primim manualele, ceea ce nu avea sa dureze mult, asa ca Indra si Caleb au mers sa ne astepte intr-o cafenea din apropiere.
Diriginta parea foarte draguta, o persoana calda, linistita si parea chiar destul de iubitoare. Era profesoara de engleza, si bineinteles ca vrand nevrand imi aducea aminte de profesoara mea de engleza din vechea scoala, cu care am facut 10 ani si pe care am iubit-o din prima clipa, probabil ea ar fi singurul regret pe care il am in legatura cu mutarea din scoala, fiindca ea era singura care ma facea sa nu urasc in totalitate acel loc. Mereu a crezut in mine si m-a sustinut in absolut orice, si nu era genul acela de profesoara care isi vede doar materia ei si nimic altceva, era o persoana deschisa cu care puteai vorbi despre orice si care ar fi facut tot ce ii sta in putinta sa isi vada elevii realizati. Probabil era un model pentru toti profesorii care mai degraba o invidiau.
Eram singura eleva noua in acea clasa, asa ca dupa ce am intrat in sala, diriginta mi-a facut semn sa raman langa ea in fata clasei timp in care ceilalti se asezau in banci. Stateam timida langa diriginta retragandu-ma tot mai in spate fara sa imi dau seama. Ii analizam pe ceilalti cu mare atentie din cap pana in picioare. Deja pusesem ochii pe un grup de fete care probabil aveau sa ma urasca, fiindca pareau genul ala de "dive". Dar vazusem si cateva fete simple mai retrase cu care eram sigura ca ma voi intelege de minune. Si baieti, eh, cred ca aveam asteptari cam mari.
Diriginta:" Buna ziua! Deja v-am intampinat in noul an scolar, acum as vrea sa v-o prezint pe noua voastra colega. Ea este Aria, si va fi colega cu voi in ultimii doi ani de liceu. Va rog sa va comportati ca atare, si sa o ajutati sa se integreze in familia noastra. Ia un loc scumpa", facandu-mi semn sa ma asez pe singurul loc liber care era in prima banca langa o fata tacuta care statea mereu cu capul in pamant.