Din nou, noi

Capitolul 5

<Din perspectiva Ariei>
Ma simt atat de prost, sigur a vazut ca am plans si acum ma crede o persoana sensibila. De as putea sa-i citesc gandurile, sa stiu daca si el simte ceva pentru mine...dar cu siguranta nu o face.
Noah:"Cred ca aici ar iesi niste cadre bune.", spune el aratand spre un copac plin de frunze de diferite culori prin care strabatea o raza tarzie de soare.
Noah:" Ar trebui sa ne grabim pana nu apune soarele cu totul. Pune-te in fata copacului si incearca sa te uiti in sus."
Eu ascult indicatiile lui.
Noah:" Tine barbia putin mai sus si lasa-ti parul pe spate."
Incerc sa fac asa cum spune el dar intr-un final se apropie de mine, imi ridica barbia si imi asaza parul cu gesturi blande. Cand obtine cadrul perfect ridica ochii din camera si imi zambeste lung. Eu incerc sa par mai vesela si ma indrept spre el in pas saltat ca sa vad cum au iesit pozele.
Noah:" Asta imi place mult. Cum ti se pare?"
Aria:" Daa, e geniala. Faci niste poze superbe."
Noah:" Multumesc, dar conteaza si modelul..."
Zambesc la cele auzite dar fara sa facem contact vizual. Mai facem cateva poze, iar in scurt timp soarele apusese complet. Inca nu iesisem din padure si era destul de intuneric. Incepeau sa se auda zgomote destul de ciudate iar eu deja ma panicam.
Aria:" Ce-a fost asta?", tresar eu la auzul unui trosnet. Mi-a luat putin sa realizez ca degetele mele se inclestasera intr-ale lui.
Noah priveste in jos spre mainile noastre dar nu isi trage mana dintr-a mea.
Noah:" Probabil vreo pisica sau un caine ceva, mai avem putin si iesim spre oras. Stai linistita", si rostind ultimele cuvinte il simt cum imi mangaie mana usor cu degetul mare.
Continuam drumul spre oras inca tinandu-ne de mana. Ma simteam totusi in siguranta cu el, incalzindu-mi mana rece ca gheata.
Aria:"Cum esti asa puternic si independent? Adica nu iti e frica de nimic si risti atat de mult...", ma gasesc eu deranjand linistea noptii.

<Din perspectiva lui Noah>
Imi place sa stiu ca ma crede asa, ca ii pot oferi siguranta, dar nu stie...daca as fi fost asa cum ma vede ea, as fi riscat cu adevarat. Imi este frica, desi nu pare, dar nu vreau sa stric putinul pe care il avem impreuna. Imi e frica sa risc sa o am, cand stiu ca pot sa o pierd cu totul.
Noah:" Eh nu sunt chiar asa...doar ca am invatat sa fiu mai indiferent fata de lucrurile din jurul meu."
Aria:" La asta ar mai trebui sa lucrez si eu. Uneori am impresia ca imi pasa mult prea mult de absolut tot si toti, pe cand altii nu ar da nici macar doi bani pe mine."
<Din perspectiva lui Noah>
Si asta e doar unul din miliardul de lucruri pe care le ador la ea.
E atat de atenta si iubitoare, ca nici ea nu realizeaza ce farmec are...si doare ca nu voi putea vreodata sa o privesc adanc in ochii aceia verzi si plini de viata si sa ii spun toate acestea.
Noah:" Nu mai vorbi prostii! Sunt sigur ca tuturor le pasa de tine. Ai multe persoane alaturi care te iubesc enorm si tin foarte mult la tine, poate ca uneori nu iti dai seama cat de importanta poti fi pentru cineva care poate nu inseamna nimic pentru tine...."

~Aria~
Privesc in jos la cele auzite. Oare, ce vrea sa spuna cu asta? E atat de complicat si totusi atat de frumos. Doar ascultand vorbele acestea si vocea lui calda, ma fac sa ma indragostesc de el mai mult ca niciodata.
Era tarziu. Tocmai ce ajunsesem inapoi la camin.
Noah:" Ne vedem maine dimineata la aceeasi ora?"
Aria:" Sigur. Noapte buna! Ăm...si multumesc...pentru tot..."
Noah:" Nu ai pentru ce, ma bucur ca te simti mai bine. Somn usor!"

~Aria~
Ii zambesc si ma indrept spre camera mea, desi mi-as fi dorit nespus sa ii pot sari in brate si sa ii spun cat de fericita sunt ca e aici cu mine in toate momentele acestea.

~Noah~
Editez pozele cu ea. As putea sa privesc ochii aceia ore intregi si nu m-as plictisi. Ma uit la ea si vad un intreg univers plin de culori si mistere pe care nu le voi putea deslusi niciodata...
Mi-as dori nespus sa o pot imbratisa, sa ii spun ca e iubita si ca nu m-am simtit niciodata mai fericit ca acum, dar stiu ca as cere mult prea mult...