Socul
Era 13:46. Il asteptam pe Klaus. Il vazusem. Era vizavi de magazinul langa care ma aflam eu. Era HOT!!
- Buna, scumpete! Ce mai face frumoasa mea?
- Bine... am spus eu trista nestiind ce am pierdut.
- De ce raspunzi pe acest ton? Nu esti pregatita sa vezi?
- Eu tot mai sper ca nu ai facut ceva ca sa te pot uri sau iubi... Nu vreau sa regreti nimic.
- Stai sa le luam pe rand: 1. ''IUBI?'' 2. Eu nu regret nimic.
- Scuze! M-a luat valul.
- Ma prefac ca nu am auzit nimic din ultimul minut. Hai sa mergem!
Am ajuns acolo dupa 13 minute. Eram deja speriata. Speram sa nu fie cineva pe care-l iubesc mult.
- Pe aici, draga mea. Uite cadavrele!
- Unde? am intrebat speriata.
- Deasupra capului tau!
- Nuuuu!! am inceput eu sa plang.
- Ma voi urca sa dau sacul jos de pe ei. Sa nu tipi!
- Misca-te!
- Gata, uite-i!
- Nuuu, nuu, nu! De ce i-ai ales tocmai pe ei? Nu se poate.
- Ba da, se poate! De ce nu i-as alege? Am vrut sa te vad suferind asa cum mi s-a intamplat si mie!
- Te urasc! am zis eu cu o voce joasa, plangand.
- Ma urasti fiindca ma iubesti, asa-i?
- Oarecum.. Heii, inceteaza!
- De ce sa incetez?
- Nu ma mai tortura.. Mi-ai facut destul rau.
- Oricum, am terminat! Ai suferit indeajuns cand ti-ai vazut parintii in copac.
- Mdaa, ti-ai dat si tu seama!
- Hai sa mergem! Nu vreau sa te mai vad plangand.
- Tocmai mi-am pierdut familia. Nu mai am pe nimeni. De ce dracu' n-as plange?
- Scuzee.
In acel moment s-a apropiat de mine, m-a luat in brate si mi-a spus ca totul va fi bine si ca va fi alaturi de mine. Dupa un minut in bratele lui calduroase mi-a spus ca...
