Intalnirea
Se apropiase ora plecarii. Dupa 13 minute ajunsesem. Nu era nicio persoana caruia sa-i recunosc chipul. Suna telefonul:
- Sunt in spatele restaurantului.
- Vin acum. Unde esti? Nu te vad.
- Sunt in restaurant. Sorry.
- Sincer... Esti un nesimtit. Daca nu esti inauntru voi pleca.
- Te astept langa masa de biliard. Vrei ceva de baut?
- Nu, multumesc! Bea tu si pentru mine. Sunt la intrare. Pa!
Cand am ajuns la masa de biliard, el era acolo. Ochii lui albastri imi erau cunoscuti. Am inceput sa vorbim:
- Buna!
- Buna draga mea Rebecka
- De unde stii cum ma cheama?
- Ti-am spus ca am avut un trecut amandoi dar tu l-ai stricat. Nu ai vrut sa ma crezi.
- Cum te cheama?
- Bine, hai ca iti raspund si la intrebarea asta. Numele meu este Klaus.
- Incantata de cunostinta.
- Deci tu chiar ti-ai pierdut memoria?
- Da. De ce nu vrei sa ma crezi?
- Pentru ca tu ai fost o mincinoasa in legatura cu familia mea. Ai spus ca nu tu mi-ai omorat-o in acea seara, dar politia dupa toata ancheta a dezvaluit adevarul. Eu trebuie sa plec la ''munca''. Nu voi inceta sa te contactez la miezul noptii pentru urmatorul cadavru.
- Te rog nu mai omorî pe nimeni.
- Vei suferii la fel cum am suferit si eu.
- Te rog, nuuu!
- Pa, Rebecka! Sa ai telefonul deschis, daca nu vor suferi 2 oameni dragi tie, spanzurati.
