Street 192 | Seokjin Fan fiction |

I

Pășesc lejer afară din cafeneaua mea preferată, așezându-ma pe un scaun din lemn si metal. Îmi așez cu grijă ceașca galbenă umplută cu latte machiato pe masa vintage, fără să vărs măcar un strop pe lângă. Briza ușoară mă lovește într-un mod plăcut în față. În timp ce îmi scot cartea din ghiozdan, o siluetă familiară trece pe lângă mine, așezându-se la aceiași masă la care stătea si ieri. Când băiatul arătos se întoarce pentru a mă privi, îi fac cu mâna pe neașteptate, el întorcându-mi gestul, după care revine în poziția normală.

Zâmbesc pentru mine, incepând să citesc din locul în care m-am oprit. E o zi minunată de sâmbătă. Vremea nu ar putea fi mai frumoasă de atât. Deși ora este abia 10 dimineața, soarele e deja sus pe cer, razele sale căzând direct pe mâinile mele, încălzindu-le. Citesc câteva capitole, între timp cana golindu-se. Mă ridic, lăsând cartea cu fața în jos, intrând în cafenea. În timp ce merg îi simt ochii tipului misterios cum mă privesc, însă îl ignor. În timp ce îmi aștept cafeaua un gând îmi săgetează mintea. De ce se uită la mine? De ce mă privește în acel fel? Îi arunc o privire pe fereastră, văzând cum o fată se așează pe scaunul de lângă el, sărutandu-l rapid pe buze. Tipa e chiar foarte frumoasă. Părul ei blond, care cu siguranță e vopsit, îi scoate în evidență ochii de un albastru oceanic. Nu ai să vezi foarte mulți coreeni cu ochi albaștri, majoritatea având culoarea ochilor de un căprui foarte închis. Fusta roșie pe care o poartă îi scoate în evidență picioarele minunate. Cămașa albă îi accentuează sânii supli. Pielea ei foarte curată de invidiat strălucește în razele soarelui. Pe scurt e o fată cu un chip si corp de invidiat. Cu siguranță sunt un cuplu. Dar atunci, dacă are fata perfectă, de ce m-ar privii așa? În timp ce ea povestește, tipul doar dă din cap afirmativ, ochii lui fiind ațintiți în telefon. De ce? De ce? De ce?! Încerc să îmi răsund singură la întrebări, însă stiu că nu voi reuși așa că încetez. Fără să îmi dau seama vânzătoarea îmi întinde în față cana galbenă umplută cu cafea. Îi zâmbesc în semn de mulțumire după care o iau și plec afară. Mă așez la masa mea, ridicandu-mi cartea și începând să citesc. O mică briză mă lovește când prietena băiatului cu chipul de înger trece pe lângă mine, facandu-ma să îmi scot nasul din carte si să mă uit în urmă după ea. Până și posteriorul ei e perfect. Cu o expresie confuză îmi întorc privirea spre tipul arătos, observând cum își tine telefonul, camera foto fiind deschisa, în așa fel încât mă pot vedea. Când acesta sesizează că l-am observat, își mută telefonul instant unde nu îl mai pot vedea. Ce a fost asta? Un fior de plimba pe șira spinării mele. De ce face asta? Nu pozezi pur si simplu străini în cafenele. Îmi ridic cartea în fața chipului în așa fel încât din perspectiva lui să nu mă mai poată vedea. Încep să citesc însă nu pot. Încerc si încerc pentru mai mult de 2 minute însă nu pot. Mintea îmi tot fuge la tipul misterios care acum a devenit tipul ciudat care mă înspăimântă puțin. Îmi ridic puțin ochii peste carte, privindu-l pe furiș. Acesta privește în spate dar nu spre mine, ci spre frumusețea întruchipată care tocmai iese din cafenea cu două cești mari în mâini. Chiar înainte să îmi îndrept atenția înapoi în cartea mea, acesta îmi m-ai aruncă o privire rapidă pe care o prind la fix. Nu te înțeleg străinule. Mă afund în cartea mea preferată, tipul misterios dispărând cu totul din mintea mea. Simt că ziua aceasta nu poate fii mai ciudată. Chiar dupa ce gandesc acea propoziție, încep să râd destul de zgomotos din cauza situației din carte.

" Citești cartea aia din totdeauna. Nu te-ai plictisit?" o voce foarte familiară se aude din dreapta mea. Când îmi ridic privirea din carte îl văd pe cel mai bun prieten al meu, Min Yoongi, cum se așează pe scaunul de lângă mine, lăsând ușor ceașca sa de ceai pe masă, chiar lângă a mea. Un zâmbet imens îmi cucerește fața, fără să m-ai stau pe gânduri sărind să îl imbrățișez. Acesta îmi întoarce gestul infășurandu-și mâinile în jurul spatelui meu, strângându-mă cu putere. Părul său albastru îmi intră în nări, făcăndu-mă să stranut gingaș. Eu și Yoongi suntem prieteni încă din liceu, de când m-am mutat în Coreea împreună cu întreaga mea familie. Tatăl meu de origine este coreean însă acesta s-a mutat pentru mama mea. O poveste adorabilă pentru altă dată. Când am ajuns aici, în Seul, eu deja cunoșteam limba însă în liceu lumea mă ignora complet din cauza fizionomiei mele diferite. În afară de Yoongi. Mereu am să îi rămân recunoscătoare. Nu pot spune că nu mai am prieteni în afară de el, pentru că m-ai am câțiva, însă nu la fel de buni si speciali ca el. Yoongi a fost acolo pentru mine când am avut nevoie. O altă poveste pentru o altă dată. Nu pot nega că între noi nu se află o atracție, dar aceasta a început să pălească acum puțin timp când Yoongi a cunoscut o fată innebunită după el. Recunosc că am fost, sunt si voi fii geloasă pentru că el a ales-o pe ea în locul meu, dar eu nu sunt persoana care să îi interzică sau să îi spună lui Yoongi ce și cum să facă.