Street 192 | Seokjin Fan fiction |

Prolog

Salut! Acesta este primul meu fanfic cu cei din BTS deci s-ar putea la inceput sa fie putin 'ruginit'. Primele capitole vor fi putin mai scurte insa promit ca o sa va placa. Vreau sa m-ai spun ca uneori cuvintele nu vor avea diacritice deoarece scriu si de pe laptop. Va rog daca va place povestea sa ma anuntati deoarece sunt putin sceptica in privinta publicarii povestii. Va multumesc. <3 (M)

În timp ce merg pe strada care duce spre locul meu de muncă, strada principală 192, trec pe lângă un domn neajutorat. Hainele rupte, pielea foarte murdară, ochii carunți și speriați. Acesta stă pe o bucată ruptă de carton pe care sunt împrăștiate diverse ambalaje și peturi goale de apa. Un sentiment de tristețe mă lovește în momentul în care privirile ni se intersectează, agonia din ochii acestuia făcându-mi picioarele să se înmoaie. Îmi feresc privirea, intrând în magazinul in fata caruia acest domn își avea 'culcușul'. Ce a fost asta? În timp ce aleg diverse alimente de pe rafturile albe ale magazinului, gândul îmi fuge din nou la acel om. Mereu mi-a fost frică de viitor. De acest viitor care apare pe neașteptate în viața unui om. Un om care a muncit toată viața lui sau care poate a luptat pe front pentru a-și apăra țara. Dar niciodată nu ști ce te așteaptă după colț.

După ce plătesc și îi mulțumesc vânzătoarei care îmi zâmbește de după tejghea, ies din magazin, briza ușoară a verii lovindu-mă în fața, facandu-mi părul desprins să zboare în toate direcțiile posibile. Mă las în genunchi în fața domnului neajutorat, aplecându-mi capul în semn de salut si de respect. Fără să îl salut verbal încep să scot din punga albă însemnată cu logou magazinului alimentele care le-am cumparat special pentru el așezându-le în fața lui. Când îmi ridic privirea pentru a îl privi în ochi, din aceștia curg câteva lacrimi pe fața sa prăfuită. Las plasa pe jos lângă mine, apucandu-i mâinile și strangandu-le cât mă țin forțele.

" Cum vă cheamă?" îl întreb dorind să aflu cât mai multe despre dânsul.

După o discuție îndelungată despre el și despre tragedia care la făcut să ajungă pe străzi, în tot timpul acesta ținandu-i mâinile în ale mele, mă uit la ceas. 8:17. Am întârziat. Deși sentimentul de frică mă cuprinde, îmi dau seama că nu îmi pasă. Mai de grabă aș sta să vorbesc cu Eunji decât să mă duc și să lucrez în biroul meu minuscul amorțiind în acel scaun. În timp ce Eunji vorbește despre soția care la parasit acum mult timp, o senzație foarte ciudată ma acaparează. Din instinct îmi întorc privirea în spate, observând cum un tip se holbeaza la mine de pe cealaltă stradă. Acesta mă vede, mutându-și privirea instant la cafeaua pe care o bea. Zâmbesc cand acesta se uita la mine din nou, crezând că mi-am mutat privirea. Tipul arată chiar foarte bine. Părul brunet aranjat dar într-un mod ciufulit. Ochii căprui atât de adânci în care oricine ar putea să se piardă fără să poată opune rezistență. Destul se înalt, aproape cu un cap mai mare ca mine. Pur si simplu un chip de înger. Acesta stă pe un scaun la terasa cafenelei mele preferate, chiar peste drum. Îmi reîntorc privirea spre domnul neajutorat, acesta începând să mănânce. Când mă uit din nou la ceas realizez că e vremea să plec. În timp ce mă ridic îmi iau larevedere și incep sa pornesc in jos spre stradă. Îi mai arunc o singură privire străinului frumos cărui i-am captat atenția. Acesta mă privește din nou, gura sa lăsând la vedere dinții lui perfecți. Îi zâmbesc cald, făcându-i din mers cu mâna, facandu-l să trasară puțin. Acesta îmi face înapoi cu mâna însă într-un mod foarte lent, parcă fiind în transă. Chicotesc pentru mine, luandu-mi privirea de la el, concentrandu-ma la drumul meu.

###

Fata misterioasă dispare după colț, lăsându-mă fără suflare. Ce a fost asta? Încerc să îmi calmez bătăile inimii, îndreptându-mi atenția la cafeaua pe care încerc să o beau de zece minute.

" Bună Jin!" îi aud vocea lui Haneul care se așează pe scaunul de lângă mine. Aceasta se apropie, lăsând un mic pupic pe obrazul meu înfierbântat. În timp ce ea vorbește, cuvintele ei trec pur si simplu pe lângă mine, mintea mea fiind concentrată numai la fata misterioasă.

Va fii a mea.