Street 192 | Seokjin Fan fiction |

II

A/N: Vreau să vă mulțumesc pentru incurajari, pentru voturi si pentru lecturi. Chiar mă bucur că vă place până acum. Un mic amănunt. In momentul in care vedeți '###' inseamna ca perspectiva se schimbă, însă sunt sigură că deja știați asta. Voiam să vă anunț că am să postez o carte pe care am scris-o de ceva timp. Este un fanfic cu Jimin însă este mult mai complexă. Se numește Believe Me. O puteți găsi la profilul meu. Iar daca sesizați greșeli nu ezitați să mă anunțați. Sper să vă placă. ♡

- - - - -

Mă așez pe scaun la masa mea favorită, ceașca cu ciocolată caldă arzându-mi vârfurile degetelor. Am băut deja acasă trei cafele și nu mă  simt în stare de a patra.

Noaptea trecută nu am putut dormi. A fost un dezastru total. Am fost un dezastru total. Chipul întunecat al tipului misterios ma ținut trează in teroare toata noaptea. Ochii aceia intunecați mi-au ridicat părul de pe ceafa de fiecare data când m-am gandit la ei. La un moment dat am vomitat din cauza alcoolului si a stresului foarte ridicat. Iar după aceasta, am stat foarte mult pe gânduri. Sigur mi s-a parut din cauza alcoolului. Poate era doar Hoseok care mă căuta. Într-un final am decis să cred că doar mi s-a părut.

Oftez, aducandu-mi ceașca la gura, frisca de deasupra lichidului fierbinte ramanandu-mi pe nas, însă eu nu observ.

Chiar in momentul in care imi las cana jos pe masa, tipul misterios apare din cafenea, asezandu-se la masa lui obișnuită. Un fior îmi traversează toti mușchii corpului, inima începând să îmi bată cu o putere înspăimântătoare. Nu îi acord atenție deși simt că acesta mă privește. Defapt știu că acesta o face.

Îmi ridic repede cartea în fața chipului, începând să citesc din locul unde am rămas. Deși cartea este în română, cuvintele îmi par străine într-un fel. Literele mi se amestecă în minte, fiecare propoziție fiind un haos total. Incerc să îmi calmez respirația, inspirat si expirand ușor pe nas. Calmează-te Y/N. A fost doar mintea ta acaparată de alcoolul acela blestemat. Ce sens ar avea să te urmărească un străin într-un club? Și în plus, de unde avea el să știe unde știe unde eram? Pulsul îmi scade usor la cel normal, mâinile incetand să îmi mai tremure.

" Mă ignori?" aud o voce străină cum râde intrebarea, un clinchet mic facut de ceașca si farfuria sa asortată auzindu-se pe fundal. Îmi ridic privirea pentru a-l vedea pe tipul nebun cu chip de înger așezandu-se pe scaunul din fața mea. Primul lucru care ma lovește este blândețea din vocea lui. Aș putea să îl ascult toata ziua cum vorbește deși nu m-ar interesa ce ar spune. Doar vocea. Al doilea aspect care îmi sare în ochi este chipul lui care de aproape este mult mai... angelic. Ochii lui căprui par mult mai adânci. Pomeți săi perfecți ies in evidență când acesta zâmbește. Piele curată ca de bebeluș lucește în razele soarelui într-un mod natural. Ochelari pe care îi poartă doar de forma îi scoate în evidență părul aranjat într-un mod dezordonat.

" Hei." îi zâmbesc în timp ce așez cartea pe masă cu fața în jos. Acesta îmi întoarce gestul însă expresia lui se crispeaza într-un mod confuz.

" Ai... ai ceva pe nas." spune în timp ce își dă ușor peste vârful nasului cu degetul arătător. Îmi duc mâna la nas, stergându-mi frișca uscată. Râd în timp ce îmi șterg palma cu un șervețel.

" Mulțumesc." îi spun în timp ce îmi îndes servețelul pătat în buzunarul din față al blugilor.

" Eu sunt Seokjin. Dar poți să-mi spui Jin." zâmbește în timp ce se prezintă, aplecandu-se puțin în semn de salut.