Street 192 | Seokjin Fan fiction |

V

a/n: Îmi pare rău că nu am mai postat doar ca am am avut niste probleme în familie și mi-am dorit să termin mai întâi cartea Three Weeks cu Jungkook. ':)) Am sa incerc sa postez regulat la aceasta carte.

^^^

Simt cum posteriorul îmi amorțește în scaunul de la birou. Ma aflu aici deja de aproape o jumătate de zi si simt cum înnebunesc. Privesc în jur si abia acum realizez ca am ramas singură. Oftez ușurată, lasandu-mi capul sa cadă ușor pe biroul plin de foi și dosare. Urăsc locul acesta de muncă. Când  îmi închid ochii, primul gând care îmi săgetează mintea este chipul angelic al lui Jin. Ziua de ieri a fost una foarte ciudată. După ce am ramas singura cu Jin, am simțit o tensiune pe tot parcursul serii. Am rămas împreună pentru inca poate o jumătate de oră în care am vorbit si ne-am cunoscut puțin. I-am aflat numele întreg și el pe al meu. În majoritate el a vorbit fără oprire despre viața lui monotonă. L-am întrebat ce se mai întâmpla între el și fosta lui prietenă însă răspunsul a fost unul sec. Mi-a spus că tot ce a fost între ei s-a terminat si că este din nou pe piață. Într-adevăr am ras la gluma lui  care nu a fost subtilă deloc dar am facut-o din politețe. Înainte să ne despărțim drumurile Jin a propus să facem schimb de numere de telefon însă eu nu i l-am oferit pe al meu. Mi-am cerut scuze față de el însă nu mă simt inca pregătită. Pur si simplu nu doream să îmi dau numarul de telefon unui tip pe care abia de îl cunosc. Unei persoane pe care o simt mereu cum mă privește. De ce naiba a trebuit să îi fac cu mâna în ziua aceea?

Îmi ridic capul de pe birou după câteva minute în care am stat cufundată în gândurile mele. Privesc biroul dezordonat și ma decid ca ar trebui să îl rearanjez. Fac ceea ce îmi propun, după care ma ridic, îmi iau ghiozdanul si plec. Cred ca sunt singura femeie din compania asta care nu vine cu geanta de mana la muncă. Nici nu cred ca am vreo geantă de mână acasă. 

Cobor scările până la parter iar chiar în momentul în care ma pregătesc să ies pe ușa imensă de sticlă, cel mai puternic tunet pe care l-am auzit în toată viața mea se aude de afară. Tresar in timp ce mă îndepărtez de ușă, privind prin ea cum o ploaie torentiala începe. Nu cred... Câte șanse erau sa se întâmple asta chiar acum?

Imi scot repede telefonul din buzunar și apelez singurul prieten pe care îl am în agendă. Yoongi. Astept pentru ceea ce pare o eternitate însă acesta nu răspunde, mesajul sau vocal rasunandu-mi în urechea dreaptă.

Nu am timp pentru tine daca nu am raspuns până acum așa că încearcă mai tarziu. Sau nu mă mai suna deloc. Același lucru pentru mine.

Oftez frustrată în timp ce navighez prin agenda mea care are în compoziție doar 7 numere de telefon. Mama, tatăl si fratele meu. Yoongi. Două numere de telefon de la niște fast food-uri pe care le apelez mai mereu. Și... Jin. Oh Doamne. Imi dau ochii peste cap cand realizez că el e singura mea soluție daca doresc sa ajung uscată acasă. Însă nu doresc ca el sa stie unde locuiesc.

Stau pe gânduri pentru câteva minute. Oftez din nou din cauza frustrării după care apăs pe numărul său. După doar câteva secunde acesta răspunde, făcând un nod imens să apară în gâtul meu.

" Mda? Ce e?" o voce obosită și sictirita mă întâmpină, făcându-mă să mă simt mai prost ca niciodată.

" Oh. Scuze. Nu trebuia sa te deranjez. Îmi pare rău. Am să te las..." încerc să mă scot din situația stânjenitoare în care m-am băgat însă Jin strigă, făcându-mi vocea să dispară.

" Y/N? Scuze! Am crezut că este altcineva." Jin râde nervos ultima propoziție, facandu-ma să răsuflu ușurată. " Nu credeam că ai să mă suni vreodată. Ce s-a întâmplat?" vocea lui caldă îmi gâdilă usor urechile.