Calatorii spre nicaieri

Capitolul 5: Cat de tare doare?

Inima i se rupe in mii si mii de bucatele. Iubitul ei este departe, la fel ca si speranta de a scapa. Fiind o fire orgolioasa, se ridica in picioare si porneste la drum...dar.... care drum?

Strada pavata nu mai e acolo. Un camp negricios i se intinde la picioare. Cerul este taciuniu, in timp ce umbrele aramii valseaza alene pe acesta. O vastitate fantomatica o invaluie. Este pierduta.

Incearca sa isi aminteasca ce a facut seara trecuta, insa imaginile ce ii vin in cap o ranesc. Se amesteca agale in mintea ei, determinand-o sa abandoneze ideea. Porneste spre o padurice. Poate acolo este scaparea.

Isi ia papucii in mainile-i ranite si o ia la fuga. In jurul ei, bucati de haine sfasiate atat de familiare stau agatate intre crengi. Le recunoaste imediat. Pe aici eu trecut, noaptea trecuta, chiar cei patru adolescenti. Sa fi fost oare somnambuli?

Nu putea exclude nici o ipoteza. Totul parea atat de bizar. Nu putea gasi nici o explicatie plauzibilila pentru rani sau pentru locul in care se afla. Tot ce isi dorea era sa isi stranga in brate iubirea.

Mergea descumpanita dupa indicii. Pe jos, langa un tufis batran, zace un telefon. Era chiar telefonul Sophiei. Il deschide incantata. Bateria slabita ii identifica un slab semnal. Era aproape de ceva?

Un lucru e clar: Nu va pleca de aici fara prietenii sai. Se gandeste cum sa faca rost de mancare. Doar asta ii va limpezi mintile acum.

Pamantul fumuriu pare o gazda proasta pentru orice vietata. Totusi, a invatat la scoala ca un foc nu este grei de realizat, iar o pasare de prins nu este imposibil. Tot la scoala a invatat si despre mitul ce invaluie locul.

Acum cateva sute de ani, o zeita a fost alungata din ceruri deoarece s.a indragostit de un muritor. Enervata la culme de gestul celor supremi, le-a jurat ura si nevoia de rabunare. Astfel, fiind o semi-zeita, a blestemat un grup de oameni pe care i-a intalnit imediat dupa sosirea sa pe Pamant sa fie marionetele ei. Din ceruri, mainile sale controlau oamenii, facandu-i sa-si transforme taramul intr-un loc infricosator:si-au otravit fantanile, au ars padurile si au ucis vietati nevinovate, asa cum dragostea dintre zeita si muritor a fost alungata. Erau simple umbre ce vanau fericirea si iubirea, si oricine le calca teritoriul era blestemat.

"Pff, ce poveste de adormit copii", isi spune Sophie. Totusi, fata evita sa bea dintr-o fantana aflata la cativa pasi de ea. Cauta un parau. De unde? Tot ce este in jur e mort. Spera ca iubirea ei sa fie mai bine ca ea.