Calatorii spre nicaieri

Capitolul 6: Daca mor, el vine cu mine?

Sa zicem ca mitul e adevarat. Atunci de ce fix locul in care se tine petrecerea e cel bantuit? Si de ce prietenii ei nu au luat in calcul asta?

Ia stai. Invitatia a fost primita de iubitul ei prin posta. Bizar. "Urma sa merg la petrecerea unei straine?" se revolta fata in gandul sau "Capcana!". Fata realizeaza faptul ca tot ce se intampla era planificat. Din moment ce ea face parte din piesa lor de teatru, aceasta trebuie sa aiba si un sfarsit care trebuie gasit. Dar, mai presus de toate, trebuie gasite si alte persoane care sufera sub dictatura necunoscuta. 

"Pana sa ajungaa din nou noaptea si sa devin somnambula, mai bine imi gasesc prietenii si ne ascundem impreuna" se gandi fata. Cauta acul in carul cu fan. Nimic ce e in jurul ei nu arata natural. Asemenea unei piese de teatru, decorul imprevizibil ascunde defapt povestea in sine. Deci, in concluzie, fata se gaseste nevoita sa supravietuiasca din putin, gasindu-si prietenii pe care se poate baza.

Dar de unde sa inceapa? Daca se organizeaza, va ajunge destul de departe peste noapte. Dar totusi ii este foame si sete.

In timp ce cauta de-ale gurii, aceasta zareste umbre printre copaci. Repezindu-se spre ele, da de prietenul sau de culoare.

-Nu cred! Unde sunt ceilalti? intreaba cei doi simultan. Entuziasmati, cei doi isi imprt bunurile si isi construiesc un adapost pentru noapte. Nu trece mult pana cand luna noua isi instaureaza domnia. Strangandu-si mainile,  cei doi adorm cu repeziciune.

Dimineata mohorata, exact ca cea precedenta o surprinde pe Sophie proaspat trezita. In cateva secunde, fata realizeaza faptul ca prietenul sau nu mai era acolo. Era iar singura, in acelasi loc in care s-a trezit si in ziua precedenta: in mijlocul unui camp. Nu mai intelege nimic. Acum cateva ore, se odihnea la umbra un stejar falnic impreuna cu unul din prietenii sai, iar acum zace singura in locul din care a pornit si ieri. "Ce prostie! Acum o iau de la inceput?"

De data aceasta, pleaca direct dupa mancare. Dupa ce isi face proviziile, aceasta inainteaza spre necunoscut. Orele se scurg cu repeziciune, iar ea devina mai pustiita. Ii este dor de mangaierea lui si ar da orice sa il poata saruta acum. Vrea acasa.

Constata cu stupoare ca nu mai are celularul pe care ieri il gasise accidental. Insa acum este pregatita sa nu doarma noaptea. Incepe sa tipe. Il striga in zadar. Isi drege vocea si continua. Isi schingiuieste sufletul, asa cum zeii i-l schingiuiau si pe cel al zeitei alungate. Sa fie oare o indeplinire a destinului?