Capitolul 8: De ce ne temem de trecut?

10 4 0
                                    

Aceeasi dimimeata sumbra cu acelasi decor straniu o intampina pe Sophie. Fata se trezeste, ca de obicei, in mijlocul aceluiasi camp, enervata la culme. Isi ciobeste o arma si alearga spre N.

Orele se scurg mult mai repede. Astfel, Sophia se trezeste inmarmurita inaintea unui decor ce ii da fiori: o armata numeroasa de oameni de toata varstele, imbracati in haine fumurii si purtand masti de gaze, o intampina. Corpurile lor fantomatice avanseaza incet, murmurand cuvinte neintelese. Nu recunoaste pe nimeni. Totusi, nu se sperie. Apuca cu putere batul slefuit si il arunca spre umbra unui copil- nimic. Lemnul trece prin acesta, fara a-l afecta. Este vanata de fantome? Imposibil. Ea nu crede in mituri.

-Hai aici daca esti tare, zeita proasta! Hai sa vedem cine detine controlul aici?

In cateva momente, o stralucire bizare loveste pamantul. Sophia se prabuseste, in timp ce oamenii din fata ei striga revoltati, pornind la atac. Fata incearca sa fuga, insa stomacul infometat o slabeste. O ajung din urma umbrele. Ce poate face acum? Doar nu ii va fi frica de niste oameni blestemati ale caror ganduri bantuite sunt supuse unei minti nebune.

Se oprese. Intorcandu-se inspre ei, aceasta isi desface mainile, inchide ochii si inalta capul la cer. Cu un zambet sadic, rosteste:

-Iubire de mi-ai luat nimic nu ai rezolvat insa furie ai creat. Astfel, zeita de clestar, cu al meu gand in zadar incerci acum sa lupti, caci eu pentru el mut si munti!

-Iar de va fi nevoie, se aude din spate, imi vanez si sufletul, numai sa stiu ca iubirea mea is duce mai departe traiul.

Acele vorbe spuse pe un ton sters provin chiar de la el: Chad, baiatul plin de lovituri, ai carui ochi lacrimeaza la vederea iubitei sale. Insa trupul sau sta incatusat de trunchiul unui copac. Ce poate face sa il elibereze, insa nu pentru moment, ci pe veci? Poate sa lupte si sa spere ca iubirea va triumfa asa cum se intampla mereu.

Il apuca de mana si il saruta in fata tuturor. Umbrele se risipesc in bataia vantului, in timp ce vazduhul se innegreste. Cei doi trag cu lutere de lanturile aurite, insa zadarnic. Chad este condamnat. Plang. Doar atat mai pot face. Constientizeaza ca nu mai pot scapa impreuna. Daca pleaca acum, singura, va gasi o cale. Si asa a si facut. Jurandu-i iubire vesnica, fata se indeparteaza. Cauta ajutoare. Desi noaptea ajunge iar, Sophia nu adoarme. In schimb, isi cauta cu disperare cei doi prieteni.

Calatorii spre nicaieriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum