Nanny, maid, chef, masseur or...

Capitolul 11 - Seamănă cu tine! Mai ţi minte?

                       Kyra P.O.V.

- Da! Da, nu vă faceţi griji! Da, o să vorbesc cu ea! Da, nu vă faceţi griji! Da! Bine! La revedere!

Am închis telefonul, aruncându-l pe teancul de cărţi de pe birou şi m-am trântit pe pat, oftând adânc. Ce-a mai făcut Alexis, de-a ajuns să mă sune secretara? Şi de unde are asta numărul meu? Trebuia să ştiu că Alexis nu poate să stea cuminte nici trei zile. Păcat, mai avea una! M-am ridicat brusc, provocându-mi o ameţeală uşoară. Trebuie să-mi fac un duş înainte să vină Alexis. Mi-am luat un prosop şi nişte haine şi m-am îndreptat către baie. Mi-am dat jos hainele de pe mine, mi-am examinat puţin corpul în oglindă şi am intrat în cabina de duş. Apa se juca pe corp, în timp ce balsamul îmi răsfăţa pielea şi nasul. Am ieşit după jumătate de oră, mai fresh. Se pare că Alxis s-a întors.

- Alexis, vino puţin în bucătărie! ţip, aşezându-mă pe unul dintre scaune.

- E de rău? întrebă aceasta, intrând, mai zâmbitoare ca niciodată.

- Cum a fost azi la şcoală? S-a întâmplat ceva? o întreb ridicând suspicioasă din sprâncene.

- Nu, spuse, muşcând dintr-un măr, aşezându-se invers pe scaun.

 M-am uitat la ea. Cum poate o fetiţă aşa de...de....Ah, nu găsesc cuvântul potrivit. Dac-ai fi văzut-o pe stradă şi n-ai fi cunoscut-o, ai zice că este cel mai drăgălaş inger posibil, pe când...

- S-a întâmplat ceva? mă întrebă, luând înc-o muşcătură din măr.

- Nu ştiu. M-a sunat secretara....

- Fosta! mă corectă. Aşa, şi?

- Şi? Cum adică şi? De ce i-ai făcut asta? Poate femeia n-avea alt job, poate se chinuia cu ăsta, poate are acasă copii de întreţinut, şi tu?

- Ea! pufni. Are  multe job-uri, nu-ţi fă griji! Iar copii ei sunt părul, unghiile şi corpul ăla de babă. Dacă s-a dat la unchi-miu, s-a  luat de mine, ce vrei să-i fac? întrebă retoric. Toata şcoala vroia să scape de ea. Eu le-am făcut un serviciu, doar! afirma, rânjind. Oricum, s-a angajat acolo doar pentru că unchiul obişnuia să vină să mă ia de la liceu, în primele zile....

- Alexis, chiar dacă te enerva, nu trebuia să procedezi aşa! N-a fost corect faţă de ea. Puteai să faci o petiţie la director.

- Ah! Tu te auzi ce spui? mă-ntrebă puţin nervoasă. Tipa aia o avea pe directoare la degetul mic, o şantaja, iar pe mine mă enerva la culme asta. Nimeni, dar nimeni, nu se atinge de directoare. Chiar dac-ai fi fost tu în locul ei, tot la fel aş fi procedat. Pentru mine, ea e ca o mama, ca a doua mamă, şi n-am de gând s-o pierd. Nimeni nu-i va lua locul! ridică tonul, apoi fugi în camera ei, trântind scaunul de gresia rece.

- Alexis! am ţipat, în speranţa că se va întoarce.

Ce-a apucat-o? De la bucuroasă la ţipat? Înteleg că-i lipseşte mama, şi mie îmi lipseşte, dar nu trebuie să facă haz de necaz! I-am spus ca n-a procedat corect şi ea.....Am ridicat scaunul şi m-am îndreptat către sufragerie. Matt era plecat, ăia mici erau la şcoala, eu cui îi mai cer sfaturi? M-am tolănit pe canapea, dând drumul la televizor. Perfect! Puţină muzică nu strica, nu? Totuşi, ce are Alexis? Crede că cineva îi va lua locul mamei ei? Nimeni nu va putea s-o facă, nici eu, nici directoarea, nici nimeni altcineva. Îmi amintesc cum mama ne făcea mie şi lui frati-miu, în fiecare duminică, câte o prăjitură. Sau când ne spunea poveşti de noapte, chiar dac-aveam cincisprezece ani. Am adormit cu gândul la ea, la mirosul prăjiturilor proaspăt scoase din cuptor.

- Ss! Să n-o trezim! Mai vreau să am părul pe piept!

Auzeam şoaptele umblând prin cameră, urmate uneori de chicoteli astupate imediat. Am deschis ochii, dar i-am închis la ochii, fiind deranjată de lumina puternică. Am încercat să mă obişnuiesc cu ea şi am reuşit. M-am ridicat în şezut şi m-am uitat buimacă prin jur. Nu era nimeni, dar lumina era aprinsă, afară era întuneric, iar şuşotelile veneau din bucătărie. M-am ridicat şi cu picioarele târâs după mine, am intrat în bucătărie. Livius era cu tigaia în mână, învârtind nişte clătite pe jumatate arse, iar Matt îl tot cicălea. Ce drăguţ!

- Hei, dădaco, ce faci? Te-ai trezit? Nu te-am trezit noi, nu-i aşa? întrebă speriat ca de bombe Livius.

- Stai calm!

Matt mă sărută scurt, apoi se întoarse la cicăleala dedicată lui frati-miu. M-am aşezat la masă, uitându-mă la aragaz. De când am vorbit cu Alexis, n-am mai văzut-o? Trebuie să vorbesc cu ea neapărat.

- Hei, Kyra? Kyra! mă zgudui Livius.

Îl privesc nedumerită. Nu mai purta şorţul ăla în dungi, iar Matt nu mai avea căciula aia de bucătar. Singurele clătite rămase erau cele din faţa mea, iar în chiuvetă, vasele murdare domneau sub robinetul de apă, cerşind să fie curăţate mai repede. Aragazul era murdar, la fel şi dulapurile.

- Kyra, ce s-a întâmplat? mă întrebă îngrijorat Matt.

- Ce vrei să spui?

- Când a venit Alexis, s-a uitat urât la tine şi a spus că nu vrea să mănânce, iar tu nu te-ai atins deloc de clătite şi nici celor mici nu le-ai răspuns când te-au întrebat ce-ai păţit, îmi spuse Livius, gesticulând cam mult. Deci, s-a întâmplat ceva azi?

- A, asta! Păi...

Am început să le povestesc despre micuţa mea discuţie cu Alexis. Când am pomenit de ce a spus Alexis, ultima oară, Matt zâmbi trist. Livius stătea sprijinit de spătarul scaunului, cu mâinile încrucişate la piept, având pe faţă un zâmbet tâmp. După ce am terminat de povestit, eu şi Matt ne uitam la frati-miu, nedumeriţi de zâmbetul pe care-l avea pe faţă.

- Ştii ceva? Seamănă cu tine! afirma Livius, privindu-mă blând. Mai ţii minte? Şi tu ai spus aceleaşi cuvinte, atunci când bunica voia să te ia la ea...

Aşa e! Aceleaşi cuvinete...Ţin minte că am plecat supărată la frati-miu şi am plâns mult ca proasta, ca apoi să mă aleg doar cu o durere de cap. M-am ridicat de la masă, fără să le mai spun ceva. Am mers până în faţa uşii camerei lui Alexis şi am bătut. Nimic! Am mai bătut o dată! De data asta un "Pleacă!" spus cu răutate mi-a fost trimis. Am tras aer în piept şi am intrat. Stătea tolănită în pat, ascultând muzică. M-am aşezat pe marginea patului, neluându-mi ochii de la ea.

- Alexis!

- Ce vrei? Nu ţi-am spus să pleci!? mă întrebă, ridicându-se în postura de şezut.

- Alexis, asculta-mă! Ştiu că ţi-e greu şi ştiu ce înseamnă să pierzi o mamă, dar asta nu înseamnă că va mai exista cineva care să poată să-i ia locul! Aşa ceva nu se va întâmpla, crede-mă, n-ai de ce să-ţi faci griji!

- Tu nu ştii nimic! spuse, lăsându-şi capul în jos.

- Ba da, ştiu! Ştiu că te temi că cineva o va înlocui pe mama ta, dar aşa ceva nu se va întâmpla niciodată! Gândeşte-te! Cel puţin tu ai un unchi care îţi este alături, doi frăţiori drăgălaşi, o bunică care să te iubească şi care să nu încerce să ţină locul mamei tale! Ai prieteni care te susţin în năzbâtiile tale, oricât de mari ar fi...

Îşi ridică capul încet, ţintind cu privirea uşa întredeschisă. Plângea! Am luat-o în braţe, ştiind cum se simte. La fel m-am simţit şi eu, dar pe mine nu m-a consolat nimeni. Livius a fost alături de mine mereu, dar n-a ştiut cum să mă împace cu ideea, iar celelalte rude....

- Pui mic şi prostuţ!