Nanny, maid, chef, masseur or...

Capitolul 20 - Totul începe să pară cam ciudat! El sau el?

- Puturoaso, trezeşte-te! ţipă doamna Miller, încercând să o trezească pe Kyra. La ora mea nu se doarme!

- Ce vrei, elefant roz? întrebă Kyra, ridicându-şi capul de pe tăblia din lemn, ţinând ochii închişi şi visând elefanţi rozi şi buburuze gigantice mâncătoare de oameni.

Doamna Miller, enervată peste culme, se întoarse spre catedră. Dacă Caila era în bune tangenţe cu proful de mate, Kyra îşi iubea nespus profesoara de istorie a artelor, pe doamna Miller. Acest lucru era împărtăşit şi din cealaltă parte. Încă din prima zi, de când doamna Miller primi advertisment de la inspector, îi căzu pică pe Kyra, ce se nimeri să fie în acel moment de faţă. Deschise catalogul, notând ceva, apoi se întoarse la tablă, povestind în continuare despre vechii greci.

"Elefanţi rozi...drăcoaica asta mi-a stricat visul!", mormâi în gândul ei Kyra, strângându-şi lucrurile. Părăsi prima sala de curs, aşteptându-le pe coridor pe Madison şi Caila. Niciodată n-a putut să stea trează la orele de artă, nu înţelegea pentru ce o să-i trebuiească ei în facultatea de informatică.

- Mergem? întrebă Madison, trăgând-o deja pe scări.

Sunetul mingilor pe parchetul lucios începu să se audă, anunţând că sala de sport era pe aproape. Azi erau preselecţiile pentru nou-veniţii dornici să alerge de colo-colo, izbind şi aruncând o minge. Era un sport interesant de urmărit, dar Madison făcea din asta o obsesie. Pentru Kyra, băieţii din echipa de basket erau prea înalţi şi antrenamentele lor îi ocupau prea mult din timpul pe care şi-l putea irosi altfel.

Contactul cu banca rece o trezi pe Kyra din visarea temporală. Băieţii erau deja pe teren, aruncând sau pasând mingi în colo şi-ncoace. Sala asta îi aminti de prima dată când s-a întâlnit în liceu, cu Matt, iubirea ei din a unspea',  când a ajutat-o să strânga mingile de basket. De atunci n-au mai vorbit. Şi acum, să fim serioşi, cine ar fi vrut să fie prieten cu unu/una din a zecea, când e cel mai popular tip din şcoală, înconjurat de sute de adolescenţi? S-a mirat de faptul că a stat să o ajute să strângă nişte amărâte de mingi de basket, în loc să o lase acolo, singură, şi să se ducă să se antreneze alături de echipa lui de fotbal.

Stătu pe banca aia timp de trei ore, fără să-şi de-a seama, adormind pe planul dur al acestuia. Nimeni nu se deranja să o trezească şi pe ea, Madison abia o înveli cu o pătură improvizată şi plecă, stingând luminile din sala de sport. O linişte apăsătoare, mai de treabă decât pufăielile nătărăilor, a trezit-o pe Kyra. Întunericul o sperie puţin la început, dar se obişnui cu el repede, dându-şi seama că pentru a 'nspea mia oară a fost lăsată aici fără nici măcar o încercare de a o trezi. Se ridică, dând pătura pe jos, lângă bancă, îşi strânse lucrurile şi porni spre ieşirea din sală. Mereu rămânea singură şi începea să-i cam ajungă asta.

Deschise uşa, ieşind în curtea liceului. Deşi orele s-au terminat acum două ore, terenurile de basket, volei şi fotbal erau pline de sportivi, unii amatori.

- Capul! o voce stridentă, enervantă umplu şi străbătu curtea dintr-un capăt în altul.

Kyra ajunse pe jos, în cur, uitându-se la umbra imensă din faţa ei, inima trecând cu mult peste trei sute de kilometrii la oră. În faţa ei, la o înălţime considerabilă, având în vedere că ea era pe jos, părul albastru al tipului cel nou atrase atenţia celor din curte. Braţul drept îi era la vedere, fiind pentru un moment încordat, dar revenindu-şi rapid la starea îniţială, ascunzând muşchii posesorului. Mingea ce se află în capătul celălalt al mâinii japonezului se învârtea, asemenea ca în desene. Odată cu oprirea învârtirii mingii, Kyra îşi putu da seama că era o minge de fotbal, a echipei liceului. La un singur gând ajunse....

- Hei, scuze! Sunteţi bine? vocea melodioasă ce-i făcea inima să tresalte de fiecare dată când o auzea, se apropia de ei cu fiecare pas.

Japonezul îngâimă un "Hmp" îngâmfat, aruncând mingea la pământ şi continuându-şi drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Kyra îşi mută privirea la colegul lui, întrebându-se dacă nu cumva ar fi lăsat mingea să o lovească, dăca el nu era pe traiectoria lui şi mai ales cum dracu a apărut în spatele ei fără ca măcar să conştientizeze sau...

- Îngâmfat băiatu'! Eşti bine?

Inima îi tresăltă, întâlnind ochii negrii ca tăciunele şi pielea fină la contactul cu mâna ei. Se ridică, scuturându-se şi cu vocea tremurândă îi răspunse:

- Da, voi fi bine! Poftim mingea! îi se adresă, ridicând mingea şi înmânând-o fotbalistului.

După ce-şi primi încă o dată scuzele şi mulţumirile, răspunzându-le pe măsură, dădu să plece, dar o mână o opri, întorcând-o din drum asemeni unui copilaş mic.

- Cred că asta e cartea ta!

Kyra se uită la cartea din mâna băiatului. "Anna Karenina" îi atrase atenţia, amintindu-i de tema dată de tâmpa aia de română. Apucă cartea de marginea îndreptată către ea şi îi zâmbi.

- Mersi, Matt!

Şi porni spre casă. Niciodată nu s-ar fi gândit că ar mai putea avea ocazia să vorbească cu el. Asta nu din cauză că era o companie neplăcută, dar el fiind înconjurat de atâţia oameni, până chiar şi profesorilor le era greu să ajungă la el, dar ea...Trecând pe deasupra podului, ce ajuta pietonii să traverseze strada, zări un cap albastru, dându-şi seama repede al cui era. Când voia să-l strige, îl zări zâmbind şi mângâind ceva alb, ceva cu blană....un căţeluş. Nu şi-a dat seama, dar inima ei a început s-o cam ia razna. Scutură din cap asemenea unui animăluţ ud şi îşi continuă drumul în linişte. Mereu i-a plăcut să vadă oamenii, mai ales băieţii de vârsta ei sau mai mari cu animale micuţe, firave, se înduioşa de fiecare dată şi nu înţelegea de ce.

Aşa l-a văzut şi pe Matt, în acelaşi loc, dar atunci nu ştia că învaţă la aceeaşi şcoală ca ea. Era ciudat, deşi până acum n-a acordat nici o atenţie acestui fapt. Tocmai acum, şi-a dat seama că el, japonezul, şi Matt aveau multe în comun, o speria. Aceleaşi gesturi, deşi nu ştia de ce, aceeaşi ochii, calzi şi primitori, acelaşi ton, doar că unul era folosit dulce şi blând, pe când celălalt rece, dar erau aceleaşi tente muzicale....Dacă nu stăteai şi analizai mai cu atenţie îl puteai confunda pe Matt cu un japonez sau unu din naţia asta asiatică...

Deschise uşa casei, trântind-o în urma ei la loc. Ştia că nu e nimeni acasă, că părinţii ei aveau să vină după ea în câteva minute, aşa că se duse în cameră, să se schimbe. Dădu drumul la radio, deschizând laptop-ul..

- Kyra, am ajuns! Vino puţin! Ai un musafir!

Vocea mamei ei se auzi ca o tentă uşoară printre sunetele emanate de radio. Curioasă, Kyra ieşi grăbită din cameră, trântind în urma ei scaunul de podea. Pe canapea, lângă mama ei, o femeie brunetă sorbea din cafea, zâmbind şi râzând din când în când la glumele nesărate ale tatălui ei.

- Doamna Gramont!