Clipele fericirii [Boyxboy_YAOI]

▪16▪

Pana sa apuc sa intreb ceva isi face aparitia in pragul usii domnul Hyruma...

Se lasa o tacere apasatoare. Oare, Hiro il auzise venind?...

Hy:- Credeam ca plecase toata lumea. Noroc ca am vazut lumina de aici, venisem sa incui vestiarele, asadar grabiti-va. Nu am tota ziua la dispozitie! spune el si dispare, trantind usa in urma lui.

M-am imbracat in graba fara sa ii mai adresez lui Hiro vreun cuvant. Am incercat sa il evit cat mai mult zilele urmatoare, gandindu-ma la ce s-ar fi putut intampla daca nu ar fi intrat Hyruma... am fi ramas acolo?..

Weekend-ul a trecut rapid. Nici eu, nici el nu am mai indraznit sa ne scriem zilele acestea. Acum ma aflu in parcarea unui hotel din centrul orasului inconjurat de colegii mei si parintii acestora, asteptand sosirea autocarului. Toata lumea alerga in toate directiile sa semneze hartii, sa mute bagajele sau sa discute programul zilelor in care vom fi plecati. Raman cu privirea atintita asupra tanarului cu par gri care imi ocupase viata pana in momentul de fata si adorm pe valiza in lipsa mamei mele care disparuse in multime.

-Copile, trezeste-te ca pleaca clasa fara tine! ma trezeste un dulce glas din visare sirealizez ca nu mai era nimeni in parcare, zeci de perechi de ochi fixandu-ma de dincolo de ferestrele fumurii ale mijlocului de transport.

Ma intreb uneori ce poate sa gandeasca mama... nu a observat decat acum ca ma aflu aici?... Cred ca erau sanse mari sa nu ma vada si sa ma trezesc noaptea acolo, oricum, revenind: Ma urc in graba in autocarul plin dupa ce imi pun valiza in compartiment si o salut pe mama.

-Te rog sa iei un loc pe marginea unui scaun pana la urmatoarea oprire, pentru ca a intervenit ceva si am fost nevoiti sa ducem inca o persoana, mi se adreseaza Hyruma dezinteresat. Doar nu te aseza in primele randuri ca sa nu avem probleme.

O zi perfecta cu un inceput perfect. Acum unde ma mai inghesuiesc si eu?

Ma duc pana a ultimul rand, cu speranta ca mai ramasese totusi un scaun gol, dar ma inselasem. Drept este ca nici pe Hiro nu il zaream. Ma intorc cu gandul de a-i spune domnului Hyruma ca nu exista loc si pentru mine, dar sunt tras de mana si il vad pe Hiro intins peste scaunul din fata lui, el fiind chiar in coltul ultimuli rand.

H:- Hai aici. Fac eu loc si pentru tine. :3

Fara sa imi fie ceruta permisiunea sunt tras, mijlocul de transport pornind.

Draga jurnalule imaginar, azi, luni 18.12 ma aflu in bratele lui Hiro pe un scaun inghesuit, Mack fixandu-ma cu privirea de pe scaunul alaturat.

Privesc plictisit pe fereastra incercand sa ignor pozitia in care ma aflu.

H:- Sper ca nu te superi,dar ma dor picioarele. spune el deodata si isi desface picioarele, eu aterizand pe o bucatica de scaun.

Argh... ce ma poate enerva...Iar incep sa ma gandesc la lucruri ciudate si ma inrosesc constatand asta. La jumatatea drumului Hiro adoarme ,iar eu simt ca o sa cad de pe scaun, dar realizez ca bratele lui se incoacesc in jurul meu, lipindu-ma de el.

Asa sunt nevoit sa imi petrec aproape tot drumul, pana intr-un sat dragut, unde coborase in final omul care imi ocupase locul, restul drumului dormind pe scaunul de langa o colega. [Stiu... imi petrec cam mult timp din viata dormind. Macar visele sa imi fie o viata mai frumoasa, ma ales..unicornii <33].

Simt deodată o mângâiere pe obraz. Deschid ochii si il vad pe Hiro aplecat deasupra mea.

H:- Haide, poti sa dormi în cameră. spune el si observ ca toata lumea era afara stând la coadă ca să își ia valizele.

Nu apuc să mă ridic, că el se apropie de mine să mă sărute.

J:- Esti inconștient?! Ce te apuca? spun eu împingându-l de pe mine.

El face o față de câine plouat,dar nu îl bag în seamă și coborâm, alaturandu-ne grupului.

Aproape se află o cabană din lemn cu două etaje și un perete din sticla la parter. În jurul cabanei se întindea un spațiu unic. Nu erau multe clădiri, se vedea una in depărtare. Nu părea vreme potrivită pentru sporturile de iarnă planificate.

Am aflat ca domnul Hyruma își rezervase cea mai îndepărtată camera de la ultimul etaj, ca sa nu se deranjeze sa ne privească când intram in camere sau sa îi stricăm programul cu vreun strop de gălăgie.

Din pură întâmplare noi primisem camera de lângă a acestuia... Nu stiam încă ce vom face în tabăra asta obligatorie, dar cu siguranță va urma o perioadă foarte interesantă pentru toți.

Hiro se oferă [ahm...mă obligă] să îmi care el valiza cât timp eu am grija de o cheie. Deschid ușa camerei și observ un mic hol. In dreapta se afla o intrare într-o cameră mai micuță cu un pat mic si un geam de un cot in dreptul său. În față, pășind de-a lungul holului, se deschidea o camera gigantică cu un pat dublu in mijloc si un balcon generos. În partea dreaptă a camerei se află o ușă către o baie destul de micuță, dar curată si modernă, din gresie alba.

Mă întorc și îl văd pe Hiro care analiza atent situatia. Știam,  cu siguranță ce îi trece prin cap, așa că am luat-o la fugă și m-am trântit în patul din camera cea mare, urlând ca din gură de șarpe că îmi aparține.

Îl aud cum pășește, strigând ca:
-Asta s-o crezi tu!

Până la urmă nu putea fi chiar așa de rău totul.