Save Rock and Roll

Capitolul 4

CAPITOLUL 4

Am intrat în casă trântind uşa de la intrare tare. Sunt foarte nervoasă pe nişte idioţi, care, cum am mai spus, viitorul lor nu este prea strălucit. Am mers în camera mea, hotărâtă şi cu pași mari. Pe la jumătatea drumului, o voce răguşită mi-a strigat numele. 

— Chleo! m-am întors încet şi m-am uitat la mama care îşi ştergea mâinile de un prosop de bucătărie. De ce ai făcut asta? L-ai făcut să se gândească să renoveze magazinul şi să-l redeschidă! a spus, puţin răstită. M-am uitat la ea cruciş. 

— Să-l renoveze? Nu l-a vândut?! am ţipat la ea. De fiecare dată când o întrebam ce s-a întâmplat cu magazinul, ea îmi spunea că tata la vândut. Mama se uita crispată la mine, și-a dat seama că s-a încurcat în propriile minciuni. 

Voiam neapărat să vorbesc cu tata, dar nu știam unde este. Voiam s-o întreb pe mama, dar mai mult ca sigur m-ar fi mințit. Am coborât jumătatea de scări pe care le urcasem mai devreme și am trecut pe lângă mama, fără s-o bag în seamă. Mă bucura faptul că nu s-a obosit să mă strige și să mă întrebe unde mă duc. 

Am ieșit din casă, mergând fără să am vreo destinație. Îmi era cald, așa că mi-am dat jos jacheta pe care o aveam pe mine. Drumul pe care mergeam îmi părea într-un fel cunoscut, dar în altul nu. Telefonul meu era pus pe silențios, deci, nu mă deranja. Este bine. Am ajuns în fața unui magazin. M-am întors și m-am uitat la el. Cunoscut. Prea familiar. Am închis ochii pentru o secundă, ca mai apoi să-i deschid hotărâtă. M-am îndreptat spre ușa de sticlă a magazinului. Am deschis-o și am intrat în el. Era un miros închis, insuportabil, și mult praf. Am strănutat și mi-am pus mâna la gură și la nas, nemulțumită. 

În fundul magazinului, era o cameră care avea becul aprins. Am făcut patru pași. Magazinul acesta mi-a adus numai bucurie. Am clătinat din cap din cauza amintirii neclare. Am mai făcut încă cinci pași, mărunți. Magazinul o să aibă în continuare succesul pe care îl are acum. Sper, Chleo. Chleo... Am ajuns la ușa deschisă a acelei camere. O siluietă stătea nemișcată, cu spatele la mine, uitându-se la un disc de vinil. M-am apropiat de siluietă și i-am pus o mână pe umăr. A tresărit și cu o mișcare bruscă, s-a întors spre mine. I-am zâmbit. I-am zâmbit tatălui meu care se uita cu lacrimi în ochi la mine. O să fim foarte fericiți. 

— O să fim foarte fericiți, am spus așa cum îmi spusese el când eram mai mică. L-am îmbrăţișat strâns, suspinând uşor. Îmi fusese dor de locul acesta. L-am simțit pe tata cum începea să râdă de mine. M-am uitat la el, nu se schimbase aproape de loc. Nici la fizic, nici la comportament. 

— Mă ajuți să fac curat? m-a întrebat, arătând cu mâna la încăpere. Am dat din cap și m-am desprins din îmbrățișarea lui călduroasă. Am luat discul pe care îl avea în mână atunci când am intrat și pe care îl lăsase jos înainte să-l îmbrățișez. Îl analizam atentă. Nu mai văzusem de mult un astfel de disc. 

— Era preferatul tău, îl ascultai de fiecare dată când veneai aici, i-am auzit vocea tatălui meu. Am tresărit, eram prea concentrată la disc și uitasem de el. De tata. 

— Tata, tata, să-l ascultăm pe acesta. Te rog, spusese mica fată. Tatăl ei a dat din cap și a râs când fata s-a învârtit fericită și când se împiedicase de propriile ei picioarele. 

Acea fată eram eu. 

— Da, am spus. Era preferatul meu, și încă mai este, am rostit șoptind. Am lăsat discul jos și m-am uitat la tata. Deci, haide să începem să facem curat, e prea mult praf pe aici. De când nu a mai fost curățat locul ăsta? l-am întrebat pe tata, râzând ușor.