Vipera roz

Capitolul 17

Sebastian

   ... Doctorul vine trist şi mie îmi mor toate speranţele.  Se pune în faţa noastră şi verifică nişte hârtii.

- Voi sunteţi pentru Rose Vanni??  întreabă cu o faţă neutră.

- Da, noi suntem!  E bine??  spune mama ei îngrijorată.

- Operaţiile au decurs bine, dar a intrat în comă. În rest e înafara oricărei probleme. Puteţi să intraţi în salonul ei dacă doriţi!

- Mulţumim!  spun .

Fugim toţi în salonul lui Rose. Iubita mea stă întinsă în pat. Rănile îi sunt pansate, poartă mască de oxigen şi perfuzie. Mi se lăcrimează ochii, dar îi şterg repede ca să nu mă vadă cineva. O groază de sentimente se revarsă în mine: furie, tristeţe, milă, dragoste. Mă apropii de ea şi o sărut apăsat pe frunte, o mângâi pe obraz.

- Ce facem acum??  întreabă Mia care stă în partea opusă a patului şi o mângâie pe păr pe Rose.

- Eu o să dau un telefon să mă asigur că ruşii ăia vor fi morţi. zice nervos tatăl iubitei mele.

- Dar aşa nu o să ai probleme cu mafia Rusă?? Adică le omori din oameni. vorbeşte Lucas calm.

- Nu-mi pasă! Au rănit-o pe fata mea şi o să plătească cu moartea!!  spune serios tata.

  - Aş vrea să vin şi eu " la vânătoare "  ,dar trebuie să stau aici cu îngeraşul meu. Nu pot să o las singură! zic liniştit.

- Mai bine rămâi. Ne ocupăm noi de acestă misiune! spune mama şi se lasă luată în braţe de tatăl lui Rose.

  Când timp ne uităm la biata de Rose, doctorul împreună cu o asistentă intră în salon. Asistenta verifică ceva la aparate, iar doctorul se uită pe fişe şi oftează.

- Pacienta e bine, dar va sta în comă în jur de 3 săptămâni. S-ar putea să se trezească mai repede sau mai poate să moară . Oricum dacă nu se trezeşte peste 3 săptămâni o deconectăm de la aparate.  Asta e tot ce pot face! spune doctorul fără să fie întrerupt.

- Putem face ceva cu care să o ajutăm să se trezească mai repede,  domnule doctor??  întrebă mama tristă.

- Puteţi să vorbiţi cu ea, să îi spuneţi să se trezească sau lucruri de ăstea. 

   Doctorul îi scoate masca de oxigen, citez :" poate să respire şi singură ", iar apoi plecă. Părinţii ei se duc la sediu, iar prietenii noştri plecat acasă ca să îşi facă bagajele. Au vrut să renunţe la vacanţă, dar la rugamintile mele se duc doar 3 zile..

   Acum stau lângă patul îngeraşului meu păzitor şi o supraveghez în linişte. Mă gândesc la cum poate fi viaţa fără ea, dar îmi vin doar coşmaruri în minte care mă omoară pe dinăuntru. O să stau aici pentru totdeauna dacă e nevoie!!

- Îngeraş de ce nu vrei să te trezeşti?? Eu te aştept aici şi simt că mor când te văd aşa. Nu mă părăsi că nici eu nu te voi părăsi niciodată!  Te iubesc enorm de mult şi nu vreau să uiţi asta!  Eşti puternică, poţi trece peste asta. Unde este dura mea, Vipera Roz??  Unde e Rose Vanni care poate să omoare un om în 1000 de feluri??  Te vreau înapoi şi voi face orice ca să fii bine!

După ce termin discursul meu, o sărut pe buzele moi, dar nu îmi răspunde. În salon intră o asistentă " sexi"  care se tot unduie în faţa mea ca să mă impresioneze. Dar nu îi merge.  Vede că nu am nici o reacţie şi mă tot uit la făptura care stă liniştită . Se pune în braţele mele şi eu mai am puţin şi o strâng de gât.

  - Nu ai vrea tu să mergem într-un loc unde am fi numai noi doi, singuri??  Să ne distrăm şi noi puţin!  spune ea piţigăiat.

- Dacă nu te dai de pe mine în secunda asta,  o să mori în chinuri!  mârâi printre dinţi.

- Nu vorbi aşa!  Las-o pe plata asta prostă şi vino cu mine să îţi arăt cum se trăieşte viaţa!  spune şi se duce ultimul meu calm pe care îl mai aveam.

  O iau de păr şi o ridic de pe mine. O ţin cu faţa spre mine ca să o pot privi în ochi.

  - Dacă te mai iei vreodată de iubita mea o să te fac mai plată decât o foaie de hârtie şi o să te îngrop 5 metri sub pământ!  Acum plecă ca să nu te fac praf!  mă răstesc la ea şi o arunc pe uşă.

  Se ţine încă pe piciore şi o ia agale pe hol de parcă nu s-a întâmplat nimic special. Mă întorc la îngeraşul meu care cred că are un mic zâmbet în colţul gurii. Mă pun la locul meu ,dar aud telefonul şi văd că e socru meu.

* convorbire telefonică *

  - Bună ziua, domnule Vanni!  S-a întâmplat ceva??  răspund îngrijorat.

- Ţi-am mai zis să îmi spui Travis sau chair tată! Oricum te-am sunat ca să aflii că am scăpat de acei ruşi nebuni.

- Mă bucur! 

- Rose ce mai face??

- E la fel, nu s-a schimbat nimic! oftez trist.

- Păcat!  Să mă suni dacă ai nevoie de ceva sau dacă i se întâmplă ceva!

- Normal că vă sun!

- Bine, atunci te las!!  Paa!

- La revedere!!

*convorbire încheiată *

  Mă bucur că măcar am scăpat de nişte probleme.  Stau şi mă uit la Rose. Este aşa minunată, pare puternică pe dinafară, dar ea a suferit mult când era mică. Nu pot să ma supăr vreodată pe ea şi nici să o înşel!

* Scuze că acest capitol e mai mic dar nu am avut idei cu ce să scriu în el. 😚*