Dear Dylan - Română

A patra scrisoare

Dragă Dylan,

Bună, Georgia.

Ce ai mai făcut? Nu ţi-am mai scris de mult. Am fost ocupată.

Ocupată cu ce?

În această săptămână trecută, întrebarea care m-a deranjat a fost, ''de ce?''

De ce, ce? De ce îmi scrii? Sau...?

Întrebari ca: ''De ce nu am curajul să îi sun cine sunt?''

Nu ştiu. Întreabă-te.

Viaţa este atât de nedreaptă.

Bine spus.

Toţi suntem oameni. Ar trebui să fim trataţi la fel.

Ascult.

Vreau să zic, nimeni nu ar trebui lăsat pe dinafară. Nimeni nu ar trebui să se simtă descurajat. Nimeni nu ar trebui să se simtă neimportant. Nimeni nu ar trebui să se simtă descurajat, urât, singur... Toţi sunt speciali în felul lor.

Deci, ăsta e 'de ce'.

Oameni judecă după aparenţe. Ei nu încearcă să îi cunoască.

Mhmm.

De ce nu putem pur şi sumplu să fim cu toţi prieteni?

Aşa merg lucrurile, Georgia.

Vreau să zic: fără înjurături, fără bătăi, fără ură. Cred că asta e imposibil.

Nimic nu e imposibil.

Asta e probabil ce vreau să fac. Vreau ca toată lumea să se simtă special. Nu vreau ca ei să treacă prin ce am trecut eu.

Foarte bine, okay? Prin ce ai trecut?

Dar cea mai fregventă întrebare pe care mi-am pus-o săpămâna asta a fost....

Dă-i drumul, spune.

''De ce nu pot fi la fel de frumoasă ca Nicole?''

Nici măcar nu ştiu cum arăţi.

Pizza cu brânză,

Georgia.

Te rog, Georgia, te rog.

''i like way i can't keep my focus. i watch you talk, you didn't notice.''

A/N: M-am gândit să postez două capitole pe zi, aţi vrea?