Adolescenta

Capitolul 1 - Subiectul

Mereu am incercat sa evit asta, nu-mi place sa merg acolo. Urăsc acel loc! Este plin de oameni necunoscuți și egoiști. Sau cel puțin asa am auzit eu....
Bunica mea era nerăbdătoare sa ajung!
Mâine aveam avion spre Texas. Eram oarecum nerăbdătoare sa ajung in acel oras, mai ales in America de Nord. Era un vis American de care nu toți aveau norocul sa profite.
Nu puteam spune ca eram atat de bucuroasa, nu știam ce poate sa-mi ofere viitorul.
Mi-am împachetat lucrurile (asta a durat cam vreo 2 zile pana m-am decis ce sa iau cu mine, oricum bunica îmi promise o ieșire la mall).
Eram oarecum nerăbdătoare, stările mele se schimbau din secunda-n secunda. Nu știam ce-mi doresc cu adevărat. Mama a spus ca pot rămâne de tot acolo dacă o sa-mi placa, desigur, și bunica mea era deplin de-acord.
Bunica mea Ellen stătea singura de ceva vreme, asa ca nu-i strica o vizita de-a unui nepot. Bunicul meu murise cu 3 ani in urma. Ultima data am fost la înmormântare. Îmi pare rau, dar nu am mai putut ajunge la ea, dar stii cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată. Oricum, ce aveam de pierdut? Merg pentru bunica, ea este cea importantă.
Poate ca inca mai suferă după bunicul meu, dar eu o sa-i alin durerea. Inca mai țin minte și acum ce înnourat a fost la înmormântarea bunicului. Am plâns, nu aveam cum sa nu plâng! A ținut la mine, iar eu am ținut la el.
Oricum... nu mai vreau sa-mi aduc aminte de acele zile negre.
Trecutul e trecut, trebuie sa trăim prezentul.
Asa a fost și cu prima mea dragoste, am crezut ca o sa raman blocată in trecut, dar intr-un final m-am eliberat. Am uitat! Poate ca inca-mi mai este dor, dar mereu o sa ne fie dor de persoanele pe care le-am iubit.
Nu vreau sa dau dintr-un subiect in altul, dar asa sunt eu. Este plictisitor sa vorbesti doar despre aceeași chestie mereu.... De asta exista subiecte!
Era deja seara, trebuia sa ma culc, dar totuși nu aveam chef de asta. Nu îmi era somn. Pot sa trăiesc și dacă nu am 8 ore de somn asa cum e normal.
Ceva îmi sustrăgea atenți... era vechiul meu jurnal... Îh.... Nu-mi venea sa cred ca inca mai exista. Sunt atâtea chestii penibile acolo, toate dezamăgirile pe care le-am trăit și toate iubirile mele stinse, inca mișue acel jurnal.
Nu aveam chef sa-l deschid. Deja știam ce este acolo....
Nu inteleg de ce mai scriem jurnale dacă oricum nu o sa le recitim vreodată. Cica asa ne descărcam, pe draq... Eu cred ca atunci când termini un jurnal de scris, trebuie sa-l arzi! Nu are rost sa-l ții. Nu o sa te ajute atunci când îți pierzi memori, ca nu o sa ți-o pierzi, crede-ma!! E o prostie, sau asa mi se pare mie? Fiecare cu parerea lui. Nu am chef de prejudecăți!
Totuși se făcuse târziu. Cred ca trebuie sa ma culc!