Adolescenta

Capitolul 2 - Calatoria

Nu credeam ca va veni și ziua asta, dar uite ca a apărut. Ca prin miracol, dar a apărut. Nici bine nu am inchis ochii ca m-am și trezit. E ciudat cum dormim și nu ne dam seama cum trece timpul. E ca un miracol. Se apune ca atunci când dormim toate celulele se regenerează, iar corpul își recapătă energia. E ca ul telefon pe care-l pui la încărcat! E minunat. Somnul are mai multe cicluri... noi, noaptea, trecem prin mai multe faze de somn.
Ma rog... Sa terminam cu știința și sa revenim la ale noastre.
M-am trezit super Ok și, oarecum, plină de viață. Nici eu nu ma așteptam la asta. Abia așteptam sa merg la bunica mea. Chiar eram entuziasmata. Vara asta va fi super...sau măcar un sfert din acest cuvânt.
Ce putea sa fie rau? Absolut nimic!
Mi-am luat valiza, iar mama m-a condus spre aieroport, doar nu aveam de gând sa merg cu autocarul pana in Texas!
Tata era la munca, nu a putut sa-si ia rămas bun face to face de la mine, dar a făcut-o prin telefon. Eram mulțumită, pana la urma bunica ma aștepta la aieroport. Avea sa calatoresc 4 ore cu avionul.
In timpul călătoriei am stat lângă o femeie foarte drăguța. As putea spune ca m-am inteles super bine cu ea. A spus ca este profesoara de limba Engleză și ca mergea pentru un schimb de experiențe tocmai in Texas. Ce fain e sa ai job uri din astea. Oricum aveam de gând sa dau tot la facultatea de litere. Ce poate fi mai bine decât sa citești o carte? Ce poate fi mai bine decât sa te cuibărește intr-un fotoliu și sa citești in timp ce-ți bei ciocolata calda? Ce?
Stiu ca poate asta ne induce intr-un moment de iarna, când toată lumea sta cuibărită pe unde apuca, dar mereu când citești stai cuibărit, altfel nu te poți relaxa...sau cel puțin asa sunt eu? Sper ca nu!
Mi-am scos o carte și m-am cuibărit in cea mai confortabila poziție posibilă pe un scaun dintr-un avion. Era dubios oare dacă in loc de acele scaune banale sa fii avut fotolii? Fotolii confortabile? Stiu ca doar la clasele cele mai înalte se întâmpla asta, dar totuși.... In acel moment ar fi mers un fotoliu moale unde sa ma pot cuibărit și sa citesc.
Am citit "Absolut Tot" de Nicola Yoon. Este o carte uimitoare. Iubirea imposibila îmbibată cu drama de familie. Ce-ți poți dori mai mult? Oricum trăim intr-un secol unde toți ne topim după dramă. Un secol unde drama e mai presus față de sentimente și iubirea adevărată. Îmi pare rau sa spun asta, dar de ce as vrea sa omit adevarul când el este vizibil?
Stiu ca și eu sunt consumatoare de drama și romantism, dar măcar le inteleg sensul.
Acum stau și ma gândesc ca pe aceasta planeta, in acest univers exista oameni care nu au citit o carte in viața lor. Sa-mi fie mila de ei? As vrea asta, dar nu mai pot. Nu inteleg cum unii trăiesc degeaba, trăiesc pentru ce? Ce logica mai are sa trăiești fără să înțelegi scopul vieții? Nu mi-aș dori ca toți sa gândească ca mine, nu! Nu mi-aș dori, deoarece, inteleg, ca sunt și oameni pasionați de matematica, chimie, fizica.... etc.
Dar cei care nu au treaba cu matematica, fizica, chimia și altele din acest domeniu al științei pure? Cei care nu au treaba nici cu literatura, nici cu sportul, nici cu muzica? Pentru ce mai trăiesc? Trăiesc să țină umbra la pământ? Nu inteleg cum sa trăiești asta, dar acest război se tine doar in mine, altora nu le pasa. Sec și fără rost, asa îți răspund unii dacă le spui asta!