Adolescenta

Capitolul 6 - Scurta plimbate

Era minunat in parc. Era tata de mare încât cuprindea 2 păduri. De fapt, acest parc era poziționat intr-o pădure. Ba chiar erau și locuri speciale pentru adventurieri... Erau tiroliane, locuri special amenajate pentru amatorii de adrenalină. Nu mai văzusem un asemenea parc, doar am auzit ca și in Germania ar mai fi unul asa sau cel puțin asemanator.
Este fain sa vezi ca unora inca le mai pasa de natura. Asta după ce au stricat. Asa este omul. După ce strica nu stie cum sa mai repare și încearcă orice. Faza cu reclamele "Ajutați natura" deja ma scârbește. Nu vreau sa se înțeleagă greșit, dar după ce ca au tăiat toți copacii, acum vor ca noi sa-i replantat iar după vreo 30 de ani ei sa-i taie dinou ca sa faca profit? Nu! Asta este culmea. Cu banii pe care i-au luat de pe ei, ar trebui sa-i replanteze tot ei.
Sunt multe asociații care replantarea. De unde au aia bani? De la donații, evident. Îmi pare rau ca se ajunge la asta, dar asta este noul ciclu al naturii...
Nu pot sa fac nimic in privința asta, nu eu, nu de una și gura!

După o plimbare intensa prin jumătate din sfertul parcului, eu și bunica am obosit asa ca am luat loc de o banca.

- Auzi?! Tu i-ai mai dat mesaj acelui tipa? Bunica curioasa.
- Da!
- Și ce ai aflat?
- Nimic interesant.
- Cum ar fi?
- ....
- Era el?
- Da, dar nu mai sunt asa de entuziasmata. A rămas sa mai vorbim diseară!
- Poate te faci și tu cu un prieten :)
- Bunico.... ._. ce vrei sa spui?
- Glumesc.
- Ha ha ha.... Buna gluma
- Am prieteni!
- Dar niciodată nu strica inca unul
- Poate ca ai dreptate, dar nu stiu ce sa spun. Nu stiu mai nimic de el.
- Îți trebuie tim!
- Nu, timpul trece, nou trebuie sa acționăm.
- Pai acționează.
- Și pentru asta îmi trebuie timp :))
- Timp pentru ce?
- Pentru a ma gândi dacă sa fac asta sau nu. Gata cu filozofia...
- Ok, atunci faci ce vrei, e viața ta. Eu îți vreau doar binele!
- Catelgoric!! Ce bunica nu-și vreau binele pentru nepoții ei?
- Ei... sunt multe.
- Multe, dar eu stiu ca tu nu ești una fintre ele!
- Îmi place cum gândești!

Fericirea se vedea pe chipul ei. Nu voiam sa fiu sarcastica cu ea asa cum îmi sta mie in fire sa fiu cu ori și cine. Chiar voiam sa o fac mai fericita, dar cum? Nu puteam face mare chestie.
După un minut de liniște și relaxare bunica a insistat sa mergem sa ne cumpărăm o înghețată, era totuși luna Ianuarie. Erau vreo 34 de grade afara. Eram atat de transpirată încât nu ma mai simteam bine in pielea mea asa ca abia așteptam sa ajung acasa mai repede sa fac un duș lung.