Am auzit un zgomot de afara. Am ieșit sa verific si am văzut o umbra neagra. Am întrebat cine e, dar nu am primit nici un răspuns. M-am apropiat mai mult, iar atunci a ridicat fata spre mine. Ochii să-i demonici de culoarea sângelui parca îmi vedeau prin suflet. Am tipar si am început sa fug. Alergam, fără o directie anume. Am ajuns în pădurea de lângă casa bunicii si m-am oprit. Chiar atât de departe am alergat. Am mers ușor printre copaci, încercând sa îmi dau seama cum se iese din pădure. Am auzit un Disney în spatele meu si când m-am întors el era acolo. Am fugit cat ma tinea picioarele, dar m-am împiedicat si am cazut. A început sa ma târască, lovindu-se de diferite obstacole. M-am prins de o creanga încercând sa scap, dar eforturile mele erau degeaba. Am început sa tip si sa ma agit, dat asta părea să-l enerveze su mai tare. Ma izbit cu spatele de un copac si si-a pus mâna în jurul gatului meu, strângând cu o forta incredibila. Mi-am pus mâinile peste mâna lui încercând să-l fac să-mi dea drumul, dar era prea puternic. Am simțit cum rămân fără aer. Am ridicat capul spre el, privindu-l direct în ochii să-i goi, înainte să-l întreb cu o voce slaba "de ce?". Sa uitat în ochii mei înlăcrimați si mi-a dat dat drumul. M-am uitat la el surprinsa, observând că-mi face semn sa îl urmez. M-am ridicat încet de jos si am pățit spre el. Acesta a inceputvsa meargă pana am ajuns la ieșire a din pădure. Mi-a arătat cu degetul spre o lumina puternica ce părea sa provină de la un foc si atunci am realizat. Ala era satul în cate locuiau bunicii mei. Am privit mai atent, observând oamenii fugind, si niște demoni asemănători cu el îi prindeau si îi omorau. Puteam fi eu în locul lor. El ma salvase. M-am lăsat ușor în jos pe trunchiul unui copac, începând sa plâng. Am auzit pasă în dreapta mea si am văzut o pereche de picioare care s-au oprit în fata mea. Am ridicat privirea si am întâlnit iar acei ochi rosii ca sangele care îmi dau fiori. M-a privit direct în ochi înainte de a-mi zice ca este mereu acolo. Si atunci m-am trezit. Eram în camera mea sin casa bunicii, îmbrăcată în pijamalele mele pufoase si cu ursulețul meu preferat în brate. M-am dat jos din pat, mergând spre fereastra si privind pădurea din fată casei. Am privit mai atent, observând o pereche de ochi rosii strălucitori ce ma priveau. Am zâmbit stiind ca el este mereu acolo când am nevoie. Multi au un înger pazitor, dar eu am demonul meu, care ma apară. Va-si mai zice despre el, dar nu îi place ca lumea sa stie de existenta lui. Nu e un demon ca oricare. E demonul meu interior. El e mereu acolo, In interiorul meu, așteptând ca eu să-l las liber. Si tu ai unul. Uită-te în cel mai întunecat coltisor al sufletului tau si îl vei găsi acolo, hrănindu-se cu frica si ura ta. Hranestel, dar nu prea mult. Dacă devine prea puternic va fi greu să-l controlezi.
Cam atât si cu acest capitol. Va pup paaaaa😘
