Hell In My Mind

Capitolul 5

- BEN! CE SE-NTÂMPLĂ? BEEEN!!

Strigam din răsputeri, dar fără niciun rost. Nu era nimeni care să răspundă.

- HEY, UNDE MĂ DUCEȚI?! întreb speriată, dând din mâini și picioare

- Liniștește-te Xena, te ducem undeva... interesant. zice găuritul, ridicând capul din pământ

- Hey, ochelaristule, pari mai blând, îmi spui și mie unde mergem? pun întrebarea cu speranța că acesta va răspunde, dar tot ce face este să-mi arunce o privire veninoasă. Ok, nu merge nici cu tine... mă las să atârn precum o fidea, însă o idee îmi traversează gândul. Dacă îi iau masca găuritului? Poate sunt aruncată și uitată de lume.

Mă ridic ușor și mă îndrept cu mâna către acesta. Dintr-o mișcare îi ridic masca, dar nu apuc să văd nici măcar o jumătate din fața acestuia căci sunt trântită de perete de cel de care eram cărată. Scuip sânge și mă las în jos.

- Ascultă aici, fetițo. Nu suntem aici să ne jucăm. Nu e ca și cum noi am ales să fim aici sau să te ducem unde trebuie, așa că stai dracului liniștită până nu te trântesc de toți pereții. și dintr-o mișcare sunt ridicată

De ce mi se întâmplă numai mie asta? De ce trebuie să trec eu prin asta? Nici nu știu unde vor să mă ducă, cine știe prin ce canale vom trece. Ajunși la ușa trântită de mine*, sunt lăsată și în fața ochilor mi se înfățișează pădurea. Și când te gândești că o iubeam cândva...

- Ți-ar fi prins bine un mers la sală. Asta dacă aveai cum. zice ochelaristul, lăsând un chicot să-i iasă pe gură

- La sală mergeam cu mă-ta atunci când cocoloașe de grăsime îi ieșeau prin haine. Dacă avem timp de replici ironice, atunci ți-l dau pe tot, iubitule.

- Hah, ce te urăsc. spune acesta, câteva șuvițe brunete scăpându-i pe mască

- Dar eu chiar începeam să te plac... grupam sarcastic cuvintele, pentru a-l enerva mai tare, dar tot ce a facut a fost să meargă pe drumul dat

Cu cât înaintăm, cu atât mai mult mă trecea un sentiment sinistru. Ce aveau de gând să facă cu mine? Dacă tot timpul ăsta a fost doar o farsă pusă la cale de prietenii mei?

,,Sigur fetițo, toți cei șase de prieteni ai tăi ar plăti patru papițoi să-ți rupă oasele" șoptește o voce în mintea mea

Măcar sunt opti... Tocmai a vorbit cineva cu mine, dar în mintea mea? Innebunesc așa de tare? Dacă ajung să mai văd odată cerul liniștit cu stelele și lună, nu mai cer nimic. Dacă aveam să mor, măcar o ultimă dorința să mi se mai împlinească și mie. Mergeam de ceva timp, crenguțele foșnind pe sub picioarele celor doi băieți, eu bălăngănindu-mă de la stânga la dreapta, ca pendulul unui ceas.

Fredonam de ceva timp o melodie care mi-a fost mereu în suflet și numărăm secundele cu plictiseală. Cu vântul șoptindu-mi cuvinte de alinare, încercam să gândesc cât mai optimistic. Poate, doar poate, mai aveau puțină lumină în suflet și se îndurau de o persoană ca mine. Adică, cât de proastă și de nebună sunt, n-am făcut nimic rău... Nu, au dreptate, nu merit să trăiesc. Eu, sunt o persoană rea.

Cred că a trecut mai mult de o oră de când mergem, iar în zare se observă o clădire dreptunghiulară de o tentă cenușie, un cenușiu murdar, cu liane prinse de cărămizi. Intrăm pe o ușă micuță și sunt dusă într-o arenă de lupte ca la Colosseum, unde două mari porți sunt așezate orizontal. Sunt trântită la pământ și eu mă ridic în picioare. Nu îmi este spus nimic și un cuțit mare de bucatarie îmi este înmânat. Ce se înt-

- Bună ziua, criminali și criminale! o voce tună din tribună. Astăzi, cum se întâmplă în fiecare săptămână, s-a adus următorul participant, sau următoarea victimă. În această luptă se vor afla trei runde! În prima rundă, personajul se va lupta cu doi criminali, în cea de a doua se va aduce unul dintre cele mai puternice animale, iar ultima ține doar de psihic! Dacă persoana le poate trece pe toate, atunci se va decide dacă are dreptul sau nu să devină una de a noastă. Este voie să rănești luptătorul cât de rau se poate, dar omorâtul este interzis!* SĂ SE DESCHIDĂ PORȚILE! țipa un bărbat cu o mască pe față, iar oamenii strigă din toate puterile