Hell In My Mind

Capitolul 6

Am apăsat fără tragere de inimă butonul ,,death". Nu puteam sta o secundă să mă gândesc că aș putea recăpăta viața pe care o trăiam odinioară, dar fără cea mai importantă persoană a vieții mele! Nu mă ținea inima, dar nici gândul nu mă lăsa să apăs celălalt buton. Dacă aș avea de ales între moartea mamei mele și de a-mi trăi viața omorând persoane nevinovate, atât timp cât ea se va afla în siguranță, m-aș pune de fiecare dată pe cel de-al doilea loc... doar așa s-a întâmplat mereu, și uitați-vă unde am ajuns. Un loc în care toată lumea s-ar omorî să ajungă. Hahaha, asta dacă era și adevărat.

În mai puțin de două minute, un băiat musculos mă ia de brațe și mă scoate afară din acea încăpere. Nici măcar douăzeci de minute nu pot scăpa de arena asta bântuită, lumea mirându-se la raspunsul pe care l-am oferit șefului acestui ,,joc".

- Măi măi, se pare că avem o luptătoare printre noi! Faptul că te-ai pus pe locul doi, mă miră, deoarece ți-ai fii recăpătat zilele pe care le petreceai ca o ființă normală, dar nu spun că varianta pe care ai ales-o tu este una foarte rea, căci cine nu și-ar dorii să omoare în mod liber, fără a simții presiunea de a fii un om rău sau de teama legii, căci toți de aici suntem niște animale care nu doar că ucid cu plăcere, dar au ales s-o facă fără a purta de grijă altora! Tu, luptătoareo, te vei numi *Tempest, un nume atribuit unei zeițe a calamității pure, a tuturor mortilor si viilor. Nu numai că tu vei lupta sub acest nume, dar te vei programa să supraviețuiești ca un luptător, cât și un criminal. Să vedem cât de doritoare mai ești în a salva pe alții, când viața ta se prevede numai torturii și suferinței. Pentru a face totul și mai clasic, tu vei locuii alături de persoanele de care ai fost găzduită tot acest timp, căci presupun că v-ați împrietenit cât se poate de mult. zice acesta ironic, un zâmbet șiret jucându-i pe buze

Nu, eu nu cred asta. Zâmbesc, arătându-i degetul mijlociu, pe care-l pup și mă trântesc la pământ, uitându-mă la cupola arenei. Noaptea ne-a ajuns din urmă, aflându-ne toate secretele pe care am încercat atât de greu să le ascundem. Martoră fiind acum, poate fi numită victima tuturor misterelor pe care am reușit să le cauzez în mai puțin de trei luni. Cum, nu știu nici eu cum. De ce? Toată lumea își pune întrebarea asta la care nu există răspunsuri concrete, sau la care nu se poate răspunde. Sunt criminali. Asta... asta fac ei. Răpesc persoane nevinovate care n-au facut lucruri de pedepsit. Nu există un motiv anume, ei doar o fac din plăcere, nu cu altă intenție, căci totul în lumea lor este fără rațiune. Însă, dacă stau să mă gândesc mai bine, faptul că mă pot întoarce la BEN este cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla până acum. Dar... ugh... băiatul cu masca la gură și domnul Găuri Negre îmi vor da de furcă. Plus, să nu uităm că mai sunt alți criminali înafară de ei, ceea ce înseamnă că pot fi omorâtă chiar dacă practic, sunt și eu o criminală printre ceilalți.

Sunt ridicată de la pământ de către ochios și trântită pe umărul acestuia. Toți încep să aplaude și să chiuie, strigând din când în când ,,Tempest". Ca tot veni vorba de Tempest, cum să merg după acest nume când acum ceva minute mi s-a dat? O zeiță a morții? Lume dragă, nu mai facem parte din mitologia greacă ca să mă numesc după cineva ireal, dar și prostesc pe deasupra. Acum că mă gândesc, s-ar putea să-i placă lui BEN. Un surâs îmi scapă când mă gândesc la urechiușele acestuia care se mișcau când în față, când în spate, atunci când vorbeam despre ceva mai puțin depresiv, și camera se umplea parcă de lumină și de zâmbete. Mă intreb, oare cum ar fi fost daca nu-l aveam pe BEN lângă mine? Adica da, mi-a băgat un cuțit în spate, și da, m-a alergat cinci kilometrii printr-o pădure total necunoscută mie, dar fără el și fără glumele lui prostești, aș fi renunțat de mult la gândul că totuși, poate mai există ceva lumină în sufletele lor.