Îmi era greu să privesc corpul ce zăcea în durere pe asfaltul rece, sângele își croise drum spre canalizare, era o scenă parcă desprinsă din filme. Nu știam ce să fac, intrasem în panică. Gaara respira din ce în ce mai greu, era în chinuri, iar bărbatul ce cauzase accidentul stătea lângă mașina sa. Și-a scos telefonul, dupa care a format un număr. Crezând că a sunat la urgențe, acest lucru m-a îmbucurat, dar bucuria dispăru la auzirea cuvintelor: ,, Planul a eșuat." Ce ? Și eu care credeam că vroia să mă ajute. Nu mai puteam zăbovi, Gaara era într-o stare gravă așa că am sunat la urgențe, mâna fiindu-mi de sânge oferind culoarea sângerie și telefonului. Vocea îmi tremura, la fel ca și corpul care era înfiorat de întâmplarea la care fusese martor. Încercam să opresc sângele ce curgea fără încetare. Mi-am îndreptat privirea spre bărbatul ce stătea lângă mașină și nu își terminase încă convorbirea cu persoana pe care o apelase. M-am gândit că deși nu a sunat la urgențe, probabil că ar fi disponibil să mă ajute din moment ce el provocase toată încărcătura în care mă aflam acum cu Gaara.
Eu: Hei, crezi că ai putea să mă ajuți ?
Așteptam un răspuns, un semn, un gest care să-mi dea de înțeles ce are de gând să facă, dar se pare că ceream prea mult. Se observa că era și el îngrozit de ceea ce făcuse. Acesta era un bărbat înalt, fața îi era acoperită de o cagulă astfel încât nu-i puteam observa trăsăturile feței. În schimb, i-am zărit părul, de un gri stălucitor. Nu știam ce să cred despre el. Din moment ce fața îi era acoperită, era cel mai probabil ca el să fi făcut asta intenționat. Dar nu înțeleg de ce plângea, suspinele sale erau clare și ușor de auzit. După ce a încheiat discuția cu persoana pe care a apelat-o, ne-a privit încă odată pe mine și pe Gaara, s-a urcat grăbit în mașina de care se împroptise până acum. La scurt timp după plecarea sa, a sosit și ambulanța care l-a dus pe Gaara la spital.
Odată ajunsă la spital, am început să mă simt mai bine știind că Gaara este înconjurat de medici care îl pot ajuta mai mult decât l-am putut ajuta eu.
Cei de la spital i-au anunțat familia, însă părinții săi erau plecați la rude, iar la spital au venit doar Temari împreună cu fratele ei. Mă simțeam incomod în preajma lor, știam că era vina mea, dacă nu în întregime atunci parțial. Temari s-a apropiat de mine și m-a îmbrățișat. Eram uimită. Mă așteptam să strige la mine, să mă lovească și să dea cu tot ce are la îndemână după mine. Dar nu, ea mi-a oferit în schimb o îmbrățișare caldă.
Eu: De ce te comporți așa frumos cu mine ? Din vina mea fratele tău se află în starea asta .
Temari: Știi...el întotdeauna a încercat să-i ajute pe cei din jurul său, dar mereu era dat la o parte. Îl considerau o piază rea, datorită faptului că era mai retras și îi era dificil să comunice cu cei din jurul său. Acum, cred că e fericit. Chiar dacă el suferă, tu ai fost prima persoană care a acceptat să devină prietenă cu el. Pot spune că se bucură că a avut ocazia să te protejeze. Deci, nu mai fi tristă.
Eu: Bine.
Plângeam, amândouă plângeam. Trecuse o oră de când Gaara intrase în operație, iar pe ușa de la sala în care fusese dus Gaara, își făcu apariția un medic. Toți trei am alergat grăbiți spre el, aflând de la el că pacientul e într-o stare bună și a fost trimis la recuperare.
