Dintr-un simplu mesaj - Vlad Munteanu✔

douăzeci și patru

bună iubito.

mh, bună.

ce ai pățit?

eu? nimic, sunt perfect normală.

Daria, nu mai minți! de ce ești la spital?

tu de unde dracului știi unde sunt? și care-i treaba ta?!

Daria, eu ți-am spus, știu tot.

acum, spune-mi de ce ești la spital!

nimic important.

Daria!

fie! prietenul meu a primit un pumn în maxilar și nu mai poate vorbi ca lumea! din cauza unui cretin!

ce cretin?

auzi, tu parcă știai tot, așa că aflii singur. acum vezi că plec!

ce enervantă poți fi Daria!

***

Las telefonul deoparte și mă îndrept spre Alex care stătea cu un pansament la gură.

— Ești bine?

— Da Daria, nu-ți fă griji, sunt bine, spune acesta cu greu.

— Of Alex! Ce aș vrea să dau timpul înapoi pentru a întoarce greșeala de a merge la baie..

— Nu e vina ta Daria! Dar, cum ți-ai dat seama? întreabă nedumerit.

— Alex, nu sunt atât de proastă! Cine putea să te lovească în halul ăsta? Hai să fim serioși.

— Domnișoară, nu vă supărați, dar trebuie să ieșiți din cameră pentru a vedea ce mai putem face în legătură cu maxilarul lui, spune o asistentă.

— Sigur. Plec imediat. Pa Alex.. Să te faci bine, spun încercând să schițez un zâmbet, un zâmbet fals.

— Pa Daria..

Ies din acel spital și mă îndrept spre casă.. Ziua asta nu poate fi mai rea.

***

Ajung acolo și mă întâlnesc cu Eva. Era la ușă și avea niște bagaje lângă ea. Nu se poate..

— Ăă, Eva? spun deja tristă.

— Daria! Trebuie să plec! spune ea bufnind în plâns.

— Nu plânge! Te rog, o vei face și eu.. spun cu lacrimi în ochi.

Nu pot să cred că prietena mea cea mai bună mă părăsește! Nu e corect! De ce eu? De ce?

— Ce s-a întâmplat?.. spun trăgându-mi nasul.

— Păi.. Părinții mei au decis să mă mut înapoi cu ei pentru a mă axa la maxim pe noua facultate.. Și ei spun că tu ești o influență proastă asupra mea..

— Eva! Îmi va fi extrem de dor de tine!

— Dar tu, ce vei face? Părinții mei au vorbit deja cu gazda să nu ne mai primească aici de mâine pentru a se asigura că nu mai stăm împreună.

— Cum adică?! Eu unde voi sta?! Ce voi face? spun speriată la maxim.

— Of, îmi pare atât de rău Daria! Îmi pare rău!

— Nu e vina ta..

— Eva! Vino aici, spune tatăl ei nervos.

— Vin acum.. spune ea îmbrățișându-mă puternic.

— Pa.. spun în șoaptă.

Tocmai mi-am pierdut cea mai bună prietenă și casa..
Nu e de ajuns că nu mai am familie și nu mă pot baza pe ajutorul cuiva.
Mama lui de accindent! Trebuia eu să fiu singura care să reziste. Gândurile îmi aduc lacrimi în ochi.
O

idee mi se așterne în gând, voi ieși afară și mă voi liniști, voi fuma până plămânii mei nu vor mai putea să mă ajute să respir.

__________________________________________________

Capitol editat ✔