Merci pour le venin

estranged

-  Ştii că asta e ultima dată când ne vedem.

 Vântul îi răvăşea uşor gândurile. El o îmbrăţişa ca şi când o va pierde în curând, realiza asta ; ea îi simţea răsuflarea sacadată izbindu-se de pielea sa rece. Şi-a ascuns chipul printre faldurile cămăşii sale şi a inspirat adânc. Buzele lui alunecară încet peste ale ei - două flăcări arzând contopite şi reaprinzând pentru o clipă cenuşa amintirilor. Sărutul fu scurt, încărcat de neputinţa lui şi de teama ei. Nu mai suntem noi înşişi, se gândi ea. În curând vom fi doi străini care vor pretinde că totul e în regulă.    

 Braţul lui o cuprinse de după umeri.  

 -  Da, ştiu, şopti el.  

 Îi prinse o şuviţă de păr între degetele sale, parcă dorind să-i ţină minte miasma.Ea îşi muşcă buza, iar aroma sângelui o învălui. Era peste tot, nu putea scăpa de ea.

 -  Mulţumesc pentru amintiri, adăugă ea, încet.

 Pentru că îi putea fi luat totul, însă amintirile vor rămâne ale ei pentru totdeauna. Îi luă mâna în a ei, iar degetele lor se împletiră. Continuând să îl îmbrăţişeze, ea se pregăti pentru momentul în care va trebui să-i dea drumul.