Era obişnuită să fie dorită pentru frumuseţea ei. În tainele inimii sale nu mai simţea nimic - nici dispreţ, nici umilinţă. Sub vălul pulberii de gheaţă era de neclintit. Împiedica orice emoţie să i se strecoare în trup şi s-o lase vulnerabilă. Apărarea sa o constituia raţiunea, nu inima.
Nu a mai rămas nimic bun înăuntrul ei, spuneau unii. E incapabilă să iubească pe altcineva în afară de ea însăşi. Şi nimeni nu o va schimba.
- Uită-te în ochii mei.
Privirea ei neajutorată îi deveni captivă, dar continuă să ţină bărbia sus, aşa cum făcuse întotdeauna. Iubirea lui era un război tulburător. Când îl vedea, simţea că avea un motiv pentru a-i păsa. Voia să se lase purtată în braţele acelui sentiment căruia nu-i mai putea rezista. Se pierdea pe sine pierzându-l pe el. Însă niciodată nu voise să recunoască asta. Acum era prea târziu ca să schimbe ceva.
- Trebuia să-mi imaginez că s-a terminat, au fost cuvintele lui.
Vreme de o secundă infinită, nu mai auzi nimic, nici măcar pe ea însăşi. Întunericul se adâncise şi înăuntrul ei era pustiu.
CITEȘTI
Merci pour le venin
Historia CortaFărâme de emoţii. Priveşte povestea şi lasă-ţi inima în voia ei.
