Îi rostea numele, din nou şi din nou, ca pe o rugăciune. Doar atât.
Frigul le-a pătruns în vene precum o iarnă timpurie. O rază firavă de lumină se ivea dintre perdelele şifonate, dezvăluind colţul parcă uitat de lume. Nu ştia câte ore trecuseră. Corpul lui amorţise de când o ţinea în braţe. Spatele-i era dezgolit, sub pielea fină ieşeau în proeminenţă vertebrele. Sub cearşaful subţire, îi simţea inima bătând la unison cu a lui, răsunând pe ritmurile nesiguranţei. Îi mângâie părul, îi sărută umerii goi, se regăsi în tremurul trupului ei.
În faţa necunoscutului îşi ţineau ochii închişi. Nu voiau să întrevadă sfârşitul printre pleoape. El şi cu ea, cândva nepăsători, egoişti, şi lipsiţi de orice simţ al realităţii, cei care mergeau înainte fără să se teamă.
Dar acum erau el şi cu ea împotriva lumii.
CITEȘTI
Merci pour le venin
القصة القصيرةFărâme de emoţii. Priveşte povestea şi lasă-ţi inima în voia ei.
