Confuzia din ochii ei spunea totul. Pierduse controlul.
Lumea flămândă gonea spre alte zări, dar ea încă zăbovea. Dăduse tot ce avea mai bun până când nu a mai rămas nimic pentru ea însăşi . Chipul ei era un veşmânt pustiu de cuvinte. În privirea ei se răsfrângea o altă realitate, una departe de ochii lumii , unde nimeni şi nimic nu o putea ajunge. Trupul rece, întreţinut de o slabă răsuflare, tremura în braţele lui. În ciuda aparenţelor, e uşor să o dobori.
Da, ştiuse cum se va termina. Şi nu a avut curajul să împiedice sfârşitul.
Când buzele ei tremurânde îi şoptiră numele, el încă se afla acolo. Nesigure, degetele ei îl căutară. Îi simţi rănile vechi de pe braţ alunecând pe pielea lui.
- Cum poţi să te regăseşti pe tine însuţi când nu ţi-a mai rămas nimic?
Vocea îi era uimitor de calmă pentru situaţia în care se afla.
- Nu uita niciodată cine eşti, îi spuse el. Şi ce poţi face. Foloseşte-te de asta ca de-o putere, nu ca de-o slăbiciune.
Purta speranţa ca va rămâne ea însăşi. Chiar credea asta. Însă de câte ori poţi să te regăseşti după ce ai pierdut totul?
- De ce toată lumea pleacă?
La întrebarea asta nu avea răspuns. Sesiza privirea ei încărcată de o nerăbdare amară. Îi mângâie cicatricile, încercând să-şi alunge din minte sângele fierbinte curgând pe piele. Oare povestea s-ar fi sfârşit altfel dacă oamenii ar fi ştiut consecinţele?
- Doar cei care nu contează pleacă. Persoanele care ţin cu adevărat la tine rămân indiferent de ce se întâmplă.
Însă nici măcar el nu credea cuvintele acelea.
CITEȘTI
Merci pour le venin
NouvellesFărâme de emoţii. Priveşte povestea şi lasă-ţi inima în voia ei.
