o voce joasă şi totuşi gravă care îți umplea sufletul cu căldură şi apoi ți-l distrugea. asta însemnă vocea lui taehyung pentru jeongguk.
nu-i auzea des glasul, însă într-o seară grăbindu-se către dulapul lui pentru a-şi lua rucsacul auzi pianul din sala de muzică.
era singura materie care chiar îi plăcea, însă nu exersa foarte mult pentru a se perfecționa deoarece îi plăcea un stil mai rebel, nicidecum clasic, ca cel ce se auzea în acel moment, sau cel puțin aşa părea.
jeongguk fiind mult prea curios din fire, intră în liniştea salonului ascultând cu uimire piesa pe care nu o mai auzise vreodată. analiză mai bine persoana din fața pianului şi tot ce putu vedea erau doar nişte degete lungi şi fine.
o voce caldă şi totuşi joasă se îmbina perfect cu liniştea din acel moment, făcând totul să pară ireal şi totuşi faşcinant.
jeongguk nu mai simțea nimic şi nici nu mai auzea nimic, uitându-se într-un punct fix încercând să înțeleagă piesa, care era greu de descifrat din simplul fapt că încă nu era terminată, şi în locul unor versuri se auzeau doar nişte simple gângureli.
brusc o voce țipă şi o linişte mormântală îşi făcu apariția. era o tensiune neplăcută în cameră.
" — wow, asta sună la fel de bine precum arată." şuşoti jeongguk când observă fața persoanei de la pian
taehyung sări speriat de pe scaun, punându-şi mâna în dreptul inimii uitându-se confuz la micuțul său coleg care rânjea.
" — de cât timp eşti acolo? " se răsti acesta, analizându-l pe jeongguk.
nu-i plăceau oamenii în genul lui. nu-i plăcea ca cineva să se furişeze în intimitatea lui şi să i-o distrugă. ura când cineva îi asculta piesele chiar şi din greşeală, fiindcă îşi pierdea încredere în sine, ştiind că lucrările lui nu sunt strălucite.
"— dedestul timp încât să învăț o parte din versuri. " răspunse apropiindu-se de taehyung.
cu cât se apropia de el, cu atât mai mult se simțea un miros natural care te răcorea dar şi te încălzea când vedeai persoana care îl purta.
"— ai o voce superbă, de ce nu vi la orele de canto? " întrebă cel mic, ajungând în fața lui.
taehyung îi analiză pentru prima dată fața şi putea recunoaşte foarte uşor că jeongguk e cu adevărat un băiat chipeş, însă nu destul de estet, aşa că tuşi pentru aş regla vocea şi răspunse:
" — poate pentru că nu vreau să stau într-o încăpere cu nişte oamenii care nu prezintă niciun interes pentru mine."
jeongguk făcu o față uimită, îl auzi pentru prima dată vorbind atât de mult. îi adora vocea.
" — tu eşti om?" întrebă punându-i mâinile pe față.
" — po-poftim?! şi nu-mi atinge fața!"
" — adică, vreau să zic... vocea ta."
"— hm? ce e cu vocea mea? "
taehyung se uită din nou confuz, jeongguk începând să creadă că cel mai mare e prea pur şi simplu pentru această lume, din acest motiv pare atât de natural şi rafinat. îl putea-i citi repede după expersiile feței, pe care nu le ascundea niciodată.
" — ai o voce senzuală, şi totuşi atât de calmantă. te-aş putea asculta toată ziua! "
când realiză ce spuse îşi dădu o palmă peste gură mergând încet cu spatele în timp ce privea fața îmbujorată a lui taehyung.
"— mul... "
însă taehyung nu apucă să răspundă fiindcă jeongguk deja fugise din sală, chiar și din liceu fiindcă abia după un timp își dăduse seama ce prostie spusese...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
