Harley Potter #6- Inceputul finalului

III. Boala

Puterile ei cresc. Cred ca i-ai urmarit cursul, nu?

Da, stapane.

Ce e mai puternic? Tipatul sau vointa?

Ambele, stapane. Harley a reusit multe prin ambele. Este, de asemenea, si foarte legata de ideea iubirii.

Ah, exact ca mama ei! Lily nu a lasat niciodata idea asta la o parte...

Deci, credeti ca o sa se adevereasca...?

Boala cu soarele? Da. Era de așteptat.

Un moment de liniște mormântală.

- Harley?

Ar trebui sa actionez repede. Poate inca mai are sperante. Poate inca mai are incredere in mine...

Asa sa faci, Daymon. Am incredere. Dar ai grija- un pas gresit si stii ce urmeaza.

- HARLEY!

Mainile mele au apucat strans ceva moale. Urechile imi tiuiau de la vocile acelea moi, vagi. Am deschis gura si am tipat, simtind cum aerul din jurul meu vibreaza. Apoi, am spus:

- Daymon... Voldemort...

- Ce?!

- Cred ca delireaza!

- Unde e Dumbledore?

- Nu l-ai chemat?

- Stai s-o fac acum!

- E prima oară în tot acest timp...

- ALO? DELIREAZA!

- Nu delireaza, lupta cu puterile de Banshee!

- Harley, te rog, revino-ti...

Am strans din ochi si cand i-am deschis am simțit doua buze apasandu-le pe ale mele. Îmi transmisesera fiori și tremuram din toate încheieturile, simțind cum ceva din mine cedează. Probabil curajul.

- Harley...

Acele buze calde mi-au atins obrazul și în a doua secunda, îl îmbrățișam pe Fred și respiram sacadat. Mi-am încolăcit mâinile în jurul lui și am tras adânc aer în piept. Îi strângeam tricoul în pumni și tremuram și mai tare, iar lui Fred i-a luat-o inima la goană.

- Ești bine? a zis el speriat. Harley, ce naiba? Tremuri atât de tare!

Harry mă luase și el în brațe, urmat de restul găștii. Eram în camera spitalului de la Hogwarts. Cat stăteam îmbrățișată cu ceilalți, încercând să-mi domolesc bătăile inimii, am privit lung în jur. Harry încă nu îmi dăduse drumul.

Când a făcut-o, mi-am strâns mâinile și am încercat să mă opresc din tremurat. Încă mai auzeam voci - dar vag de tot. Nu știam ce se întâmplase, îmi aminteam doar ceva puternic, o lumina puternica, caldă. Și... Daymon vorbind cu Voldemort.

- C... Cum am ajuns aici? am murmurat.

Vocea îmi era foarte răgușită și buzele crăpate.

Harry s-a apropiat de mine și a zis calm:

- E in regula! Ai fost inconștientă.

- Cat timp...? am spus tremurând.

Harry a privit în sus și a zis:

- Ii spunem?

- Ce să îmi spuneți? am zis tare.

Hermione a oftat și mi-a atins înțelegătoare genunchiul:

- Bănuiesc că îți mai aduci aminte unde erai când ai lesinat!

- Da... am zis. Eram pe plaja... La răsărit.

La cuvântul răsărit, Harry a înghițit în sec.

- Ai stat inconștientă timp de aproape o lună.

- CE?!

Fred și-a dus mana la ureche. Harry a tresărit, iar Hermione și-a acoperit buza de jos cu doua degete. Eu mă uitam la ei ca o nebună și respiram și mai repede. Îmi simțeam inima ca o bombă și mâinile îmi tremurau și mai tare.

Hermione mi le-a luat într-ale ei și am încercat să mă liniștesc. Fred s-a așezat lângă mine și a văzut că încercam să spun ceva.

- Am stat inconștientă timp de o lună? Ce- suntem în septembrie?

- Da! a spus Kiara.

M-am dat jos din pat și am zis:

- Și de ce sunteți toți așa... mirați? Nu e bine că mi-am revenit?

- Bineînțeles că e, draga mea!

Dumbledore ieși din spatele lor. Abia atunci venise - fusese chemat de Lexa, care mă privea îngrijorată.

Uram asta! Mereu, lumea mă privea îngrijorată, de parcă eram un vas de porțelan, gata să se spargă în orice moment! În ce necaz mai intrasem...?

- Dar... Mă tem că avem o problema...

- Ce... ce problema...? am zis speriindu-ma.

M-am uitat repede spre fratele meu:

- Harry, ce se întâmplă? Ce am?

Liniște.

- Hei! Nu mă speriați!

Dumbledore veni lângă mine și zise:

- Harley, nu vei mai putea ieși la lumina soarelui vreodată.

Inima mi s-a oprit pentru o secunda. Ochii mi s-au mărit și mai mult.

Am înghițit în sec și abia după aceea mi-am dat seama de gemurile care erau acoperite de perdele opace.