Harley Potter #6- Inceputul finalului

IV. Sub stele

- Cum adică... Nu pot să mai ies sub soare...?

Începusem să lăcrimez și simțeam că mă panicam și mai rău! Mii de junghiuri mi-au împuns sulfetul și am înghițit în sec, încercând să scap de nodul din gât!

- Am investigat mult, Harley, zise Dumbledore blând. Am făcut teste, analize, in aceasta lună. Am sperat că o să te trezești și că presupunerile mele sunt greșite, dar... Soarele a început să te afecteze. Și pe tine și pe puterile tale...

Ochii lui Dumbledore erau sclipitori, dar sclipirea aia rea trista. Vedeam frica din ochii lui și compatimirea, și mă durea!

- De ce chiae acum se întâmplă? am spus tare și plângând. Nu pot sa stau in castel toată ziua!

- Nu, Harley! îmi spuse Kiara. Ziua o sa stai în camera fetelor, cu aceste ferestre negre și seara o sa ieși cu noi afara ca sa te simți mai bine. Nu putem risca.

- Dar de ce se întâmplă fix acum? am murmurat și am simțit cum mâinile lui Fred mă inconjoara.

- Nu am răspunsul... Dar promit că o să fac tot ce pot, murmura Dumbledore.

Eu nu am putut sa spun nimic. M-am uitat la bătrânul cu ochelari în forma de semilună și am înghițit iar în sec, dând ușor din cap, ca un mulțumesc.

Dumbledore își luă la revedere și plecă pe ușă infirmerie.

M-am așezat pe pat, ușor, cu mâinile încă tremurând și am spus încet:

- Deci, daca ies in lumina soarelui... Mor? Pe loc?

- Nu! spuse Ron. Dar te vei îmbolnăvi grav și o sa mori după ceva timp. După cercetările lui Dumbledore...

- Ca un fel de cancer...?

- Nu. Mai rău, a oftat Hermione, cu o voce abia auzita, dar eu am auzit-o.

Am închis ochii și am oftat. Harry s-a așezat lângă mine și mi-a a luat obrajii in palme:

- Surioara, te rog, promite-mi că nu o sa ieși până nu se innopteaza... și, te rog, nu te stresa. Stai liniștită pana găsește Dumbledore ceva. Te rog din suflet!

- OK.

Harry a ridicat din sprâncene, ștergându-mi lacrimile. Eu am închis ochii, și, deși mă durea, am murmurat:

- OK, deși... E cam multa informație în ultimele cinci minute, am să... am sa stau liniștită...

L-am luat în brațe și am simțit cum se cutremura, probabil de plâns. Mi-am îngropat fata in umarul lui și am clipit, lacrimile înțepandu-ma in ochi. Harry a zis tremurat:

- Harley, nu știu cum o sa tii pasul, cum o sa inveti, sa iei note... Nu suport gândul că te-as putea pierde...

Am zâmbit și am zis:

- O, Harry! Nu o sa mă pierzi!

- De unde știi? Adică, nu pot sa cred că va trebui să suporți asta!

- Trebuie. Sunt o Potter. Am trecut și prin lucruri mai rele!

Harry m-a sărutat pe frunte:

- Niciodată așa ceva! Te iubesc, Harley!

M-am simțit cutremurată de un val de afecțiune pentru fratele meu și m-am agățat puternic de el, nedorind să mai plec.

***

- Hai, Harley, sa mergem sa ne plimbam. Cred că e destul cu temele pentru azi.

Fred și restul mă ajutaseră sa tin pasul azi cu școala. Hermione îmi predase lecția, iar ceilalți m-au testat. Era mult mai bine când puteam să merg la ore...

Profesorii știau de situația mea, iar, din păcate, elevii au dat sfoară-n-țară. Toată lumea știa de boala mea, dar, din fericire, doar prietenii mei stăteau cu mine. Nu eram asaltata cu întrebări, ca atunci când Sirius intrase peste Ron în dormitor și auzise toată scoala drama lui.

Acum se înnoptase și puteam ieși afară. Mergeam cu Fred, degetele nostre fiind împreunate și ne îndreptam spre dealul din spatele castelului, unde stelele străluceau puternic, parca așteptându-ma.

- Ești în regulă?

Mana lui Fred mă ținea acum de umeri. Am dat din cap și am zis tristă:

- Îmi place noaptea! Dar... ziua poți să faci atâtea chestii... Nu pot să cred că pierd atâtea... Parca universul își bate joc de mine!

Fred s-a așezat pe iarba. I-am urmat exemplul și am zis:

- Adică, ce poți face noaptea așa... Distractiv? Normal?

Fred mă atinse pe obraz:

- Sunt lucruri pe care poți să le faci mai bine noaptea.

- Cum ar fi? am zis și am privit stelele.

- Ca... asta...

Fred se aplecă spre mine și mă sărută, aplecandu-se și mai mult, încât era acum aplecat asupra mea, iar noi eram lipiti de iarba. Valul acela de căldură mă învăluise iar și am zâmbit.

M-am întors pe o parte și am inversat rolurile, lipindu-mi obrazul de pieptul lui Fred. Am simțit o mana în parul meu.

- Cum te simți?

- Sunt ok. Sunt cu persoana pe care o iubesc.

Buzele lui Fred mă atinseră din nou, facandu-ma sa uit de stelele de deasupra mea, singurele astre care mă mai puteau veghea acum.