Aşa a trecut şi săptămâna asta şi am ajuns la ziua de vineri.Zi minunată în care părăsesc oraşul în care stau cinci din sapte zile.Astăzi mă întorc acasă, în micul meu cartier care este cam departe de oraş.De ce stau acolo?Pentru că tata este o persoană discretă care preferă să stea într-un anturaj mic şi sigur, astfel că de când mă ştiu cartierul meu era plin doar de persoane vârsnice cu influență, ce doreau discreție.Probabil după o vârstă o să am exact nevoia de a sta într-un loc ca acesta, dar momentan am doar 18 ani şi vreau să experimentez viața, cu tot ce îmi oferă.
Casele mari, mici îmi stârnesc un interes nou, când realizez că ştiu casele acestea de la A la Z, dar nu le-am studiat niciodată atât de atent.Starea mea de tristețe fiind încă acolo, nici acum neştiind motivul care îmi frământă inima, îmi chinuie corpul şi îmi tulbură viața.Nu ştiu ce înseamnă, dar nu e de bine.Ştiu că aceste sentimente nu au avut urmări plăcute.
Gândurile îmi sunt întreupte când observ că în fața casei mele se află o maşină mare, de culoare neagră.Însă nu pot spune ce marcă este, nu mă pricep asta, chiar nu am simțit nevoia să învăț mărcile.
Trec uşor pe lângă şi mă grăbesc să intru în casă, trăgând după mine rucsacul negru şi mult prea greu.Merg puțin şi mă opresc repede când aud un râs extrem de colorat din biroul tatei.Intru fără să stau prea mult pe gânduri.
-Bună tati!Bună ziua! adaug imediat ce văd alături de tata un om apropiat de vârsta lui, îmbrăcat într-un costum negru, ce mă privea blând cu ochii de nuanța padurii, fiind cuprinsă imediat de o familiaritate necunoscută.
-Gata, ai venit acasă? spune tata vesel şi mă sărută pe frunte.
-Normal, normal.
-Scumpo el este Luciano! zice arătând spre omul cu râs colorat, care avea aspectul tipic de italian.
-Îți aminteşti de mine? spune italianul venind uşor spre mine şi mă îmbrățişează.
-Nu, îmi pare rău..
-Nu te-am văzut de 12 ani, eşti o domnişoară aşa frumoasă...Tatăl tău este extrem de mândru de tine, are şi de ce. îmi spune tot în timp ce mă analizează.
-Vă mulțumesc mult...spun uşor ruşinată de situație, apoi mă scuz şi plec.
-Scumpo! striga tata, dar ma prefac ca nu îl aud și îmi continui drumul spre camera mea, cu o dorință aprigă de somn.
Poate aşa îmi alung acel gol din stomac care pare să se intensifice din ce în ce mai tare.Însă când ajung în prag observ un personaj necunoscut ce stă cu spatele la mine şi priveşte la peretele meu plin de desene şi diverse mesaje scrise.Mă simt atât de ruşinată acum.Îmi invadează intimitatea fără pic de jenă.Acolo sunt gândurile, trăirile, sentimentele mele, toată viața mea.
-Mbună? spun pe un ton iritat.
-Bună...ăăă...Allison? mă întreabă băiatul în timp ce se întoarce în direcția mea, moment în care mă lovesc de o pereche de smaralde exact ca cele ale bărbatului din biroul tatei.Singura diferență este că acum nu simt familiaritate, ci simt cum golul din stomac este extins la maxim, o durere ciudată.
-Da, tu cine eşti? zic în timp ce îi analizez tenul uşor închis şi barba care îi scoate în evidență buzele.
-Ohh, se pare că nu ai fost anunțată şi de sosirea mea.Sunt Allan, fiul lui Luciano. se prezintă în timp ce pe chipul lui nu se citeşte nimic.
-Mmmm, ok.Asta tot nu explică ce cauți în camera mea... spun în timp ce intru în cameră şi mă rezem de birou, la un metru de noua cunoştință.
CITEȘTI
Fugind de tine
Random"Am fugit de tine zile şi nopți până să te găsesc!" Ea fuge de iubire pentru că nu îi știe gustul. El fuge de iubire pentru că îi știe gustul amar. Ea fuge de oameni pentru că o dezamăgesc. El fuge de oameni pentru că îi dezamăgește. Ea aspriă spre...
