Fugind de tine

Capitolul 4

Acum, că îi am unul lângă celalalt, pot observa cu ușurință diferențele între cei doi frați. Allan și Eveline nu au nimic din pun de vedere fizic comun. Ea este atât de firavă și palidă. Exact ca un bibelou. Deși, da, știu că este adoptată, tot mă gândeam să găsesc ceva comun la ei fizic.

În ochii italiencei vedeam dorința arzătoare de a pleca de la masa la care stăteam toți, aceasta fiind mult, după părerea mea, mult prea obosita. După ce am discutat aproximativ două ore cu aceasta, am descoperit că este o ființă inteligentă alături de care pot aborda diferite subiecte, însă discuțiile noastre erau constant întrerupte de către Allan.

-Allan, mă duci și pe mine acasă? se roagă sora sa de el.

-De ce nu vrei să mai stai, draga mea? o întreabă mama celor doi, vizibil îngrijorată de starea fetei care nu părea una tocmai bună.

-Îmi este cam rău, as vrea să dorm. Vă supărați dacă plec? ne întreabă aceasta cu o față tristă.

-Normal ca nu, auzi tu! Vom avea ocazia să mai petrecem timp împreună. adaugă mama cu un zâmbet dulce.

Allan se ridica în urma fetei, când acesta se întoarce brusc către noi.

-Allis, vrei sa dormi în seara asta la mine? spune aceasta folosind o prescurtare ciudata a numelui meu.

-Da, sigur.. Spun eu nu prea încântată de aceasta idee, sperând ca măcar mama să realizeze că nu vreau și să mă ajute să scap, dar fără șanse.

...

Noua mea prietenă care intenționa să dorm la ea în seara acesta tocmai a început sa sforăie pe bancheta din spate a mașinii fratelui său. Îmi întorc privirea de la ea către fratele său și tot ce văd este un chip dur, este atent la drum, așa că decid să privesc și eu apusul de soare care se joaca cu nuanță norilor, oferind un spectacol adevărat.

-Vrei să te duc acasă? vocea sa mă scoate din transa apusului.

-De ce?

-Pentru că asta mică nu o să se trezească până mâine dimineață la cum o știu. spune acesta fără a se uita măcar puțin la mine, păstrând o atitudine rece.

-Nu știu ce să zic... Nu vreau să se supere..

-Nu se supără, am eu grijă.

-Mbine atunci... accept mai mult constrânsă de situație, dar și bucuroasă pentru că am scăpat.

Drumul este unul aparent liniștit. După acel mic dialog în care am decis să mă ducă și pe mine acasă, nimeni nu a mai zis nimic. Însă în ciuda acestor aparențe, eu simțeam o tensiune și eram ușor stânjenită. Până să plecăm de la pădure nu îi tăcea grua și acum...

-Stai în mașină! adaugă în timp de coboară din mașină și pornește către porțile mari ale curții.

Astfel, am timp să studiez vila de culoare albă, cu geamuri mari, dar prin care nu se vedea nimic înăuntru.
Urcă înapoi în mașină și pornește ușor către porțile deschise. Ajunși în garaj acesta coboară și eu îi urmez exemplul. Acesta o duce în brațe pe Eveline până în camera ei, timp în care eu îl aștept în garaj. Nu am îndrăznit să intru, mai ales că el nu mi-a zis nimic.

Drăguț, ce să zic.....nici măcar nu mă invită în casă, nici nu zice să rămân aici... Ce e cu el de a devenit asa tăcut?!

-Gata, hai să te duc! spune acesta intrând în mașină, iar eu îl urmez.