Fugind de tine

Capitolul 7

Nu apuc să văd exact cine intră pe ușă căci mă las în jos, pentru a mă ascunde de persoanele care o să intre.
Imediat aud pași și două voci  cunoscute.

-Și prințesa ta e aici? întreabă Enzo.

-Ce prințesă? se aude vocea lui Allan.

-Allison! N-ai zis că doarme la Eve? adaugă Enzo aprinzând luminile.

-Oh, lasă lumina stinsă, mă dor ochii! protestează brunetul, iar prietenul său se conformează, astfel camera fiind luminată slab doar de către stâlpul de iluminat. Un lucru favorabil pentru ca eu să rămân ascunsă.

-Hai zi! Cum de ai acceptat să rămână Eve aici când ne întâlnim cu băieții? întreabă Enzo deschizând o sticlă, iar un miros de vin îmi lovește nările. Nici nu mă așteptam la altceva.

-I-am promis că poate să stea și să facă orice vrea la mine... Nu am putut să o refuz.

-Și iubițica ta cum de stă cuminte în camera ei? Nu pare genul care face ce îi spui. observă blondul un lucru foarte adevărat.

-În primul rând, nu e iubita mea și în al doilea rând.. Să zicem că e puțin supărată acum... M-am gândit că dacă o fac să fie supărată pe mine, nu o să iasă ca să nu mă vadă. Nu vreau să afle băieții de ea! tot ceea ce spune Allan mă blochează. Pentru prima data recunoaște că nu sunt iubita lui... Ba chiar faptul că a întrecut limita în cameră a fost ceva plănuit. Pur și simplu sunt confuză și scârbită de faptul că se joacă așa cu mine. Nu înțeleg care este faza cu acești băieți, dar dacă voia chiar așa mult să nu cobor putea să discute cu mine. Îl urăsc enorm.

-Te duce capul, dar tot cred că nu e genul care să facă ce spui tu! spune blondul cu o atitudine superioară.

-De ce? întreabă omul care îmi provoacă doar repulsie.

-Păi... Dacă te întorci invers, o să vezi că în spatele tău, mai exact în spatele dulapului se vede o umbra ciudată. Am dreptate drăguțo? iar în acel moment ies din ascunzătoare și văd un Allan șocat, uimit, dar și un Enzo mândru.

-Enzo, ieși! spune Allan extrem de calm, lucru care mă sperie, mă așteptam să fie mai nervos.

-O nu! Nu ratez așa ceva! râde zgomotos blondul.

-Ba da, o să ratezi, altfel... dar nu apucă să termine ceea ce are de zis, că
Enzo iese și trântește ușa în urma lui.

Eu rămân tăcută și încerc să evit contactul vizual cu Allan, dar când îmi fac curaj să îl privesc, acesta oftează tare și începe să se apropie de mine.

-Allan... încerc să vorbesc cu el, dar îmi face semn din mână să tac.

-Allison, ți-am cerut un lucru... spune acesta, dar eu ma enervez și încep să țip.

-O nu, nu începe cu asa ceva dragule, nu mi-ai cerut nimic. Ai fost un om fără scrupule și te-ai jucat cu mintea mea! Ce om face asta? Și mai exact de ce? Ne cunoaștem de puțin timp și uite în ce hal ai putut să mă marchezi...si pentru ce? Să nu cobor eu sau cine știe ce și să îți întâlnesc prietenii? Pentru asta? Ești un idiot... îi arunc aceste cuvinte și dau să plec, dar mă prinde de mână și mă întoarce cu fața la el. Îi privesc nuanță ochilor care acum este mult mai deschisă, pare o privire mai blândă, ce îți transmite tristețe, dar nu o să mă mai las păcălită de acest băiat.

-Uite... Nu e ceea ce pare, ok? Nu e așa simplu cum crezi tu! Te rog, încearcă să mă înțelegi! spune acesta cu o voce răgușită.

-Și nu puteai rezolva problema altfel? Trebuia să mă săruți pe gât și să faci tot teatrul ăla ieftin? și mă îndepărtez de el scârbită.