Am ajuns acasă și am fost întâmpinat de fratele meu, Wonpil. A fost plecat în ultimele săptămâni și nu am reușit să vorbesc prea mult cu el.
– Seungminnie!
– Wonpillie!
*deloc cringey*
Mi-am lăsat ghiozdanul pe jos ca să îl îmbrățișez. Mi-a povestit tot ce se întâmplase în ultima vreme în viața lui. Nu am adus vorba de Hyunjin. Nici nu o s-o fac prea curând.
Când m-am ridicat de pe canapea, m-a cuprins amețeala și am căzut înapoi pe canapea. *same lol* Am încercat să merg la bucătărie să beau un pahar cu apă, dar nu am mai apucat.
~~~
M-am trezit într-o cameră clasică de spital.
Când am dat să mă ridic, l-am văzut pe Wonpil lângă mine. Se juca crossy road. Și-a ridicat privirea din telefon și s-a răstit la mine ca un frate mai mare.
– Tu de când nu mănânci? mă întreabă mai mult confuz decât supărat.
– Poftim?
– N-ai mâncat de aproape patru zile.
– Oh. Am uitat.
– Ai uitat să mănânci? Cum ai putea uita să mănânci?
– Nu contează...
Am vrut să mă ridic, dar m-a oprit.
– Nu pleci nicaieri. Până mâine tu stai aici și te refaci într-un fel, mi-a spus, ieșind din camera mea.
Aveam un sentiment ciudat. Mâine o să se întâmple ceva. Dar ce anume? Apoi mi s-a luminat un beculeț. Hyunjin o să mă omoare dacă nu merg la el.
a/n: imi cer scuze pentru capitolul ăsta numai bun de aruncat la gunoi dar in 9 ore trebuie sa merg la scoala ca sa vad rezultatele la examen si voiam doar sa scriu ceva .. absolut orice
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
