Plastic heart ; seungjin

capitolul 17

Nu am dormit toată noaptea. M-am gândit la tot ce mi-a spus Jisung și mi-am făcut un plan.

Holurile școlii erau mai liniștite ca de obicei. L-am căutat și l-am tot căutat. Până l-am zărit.

– Hyunjin! am strigat și am sărit la el în brațe.

– S-seungmin? S-a întâmplat ceva? mă întreabă în timp ce îmi răspunde la îmbrățișare.

– Da, s-au întâmplat multe. Îmi e dor de tine. De ce ești așa rece cu mine? Te rog, spune-mi.

Mi-a dat drumul și a dat să plece, dar nu l-am lăsat.

– Te rog, Hyunjin.

A oftat și m-a tras după el pe acoperiș.

– Ai ore importante?

– Încep programul peste două ore.

– Bun.

A făcut o pauză.

– Probabil Jisung ți-a spus la început că am luat fiecare tip din liceu ăsta, spune râzând. Mai puțin Changbin și Felix, nu îmi permiteam.

Am râs. Are dreptate.

– Și nici pe tine. Tu păreai special. Cuminte, isteț, erai special. De aceea trebuia să fii pe lista mea. Cu timpul, mi-am dat seama că tu chiar ești special. Ești special pentru că ești prima persoană pentru care chiar am sentimente. Când mi-am dat seama că și tu ai sentimente pentru mine, am încercat să mă opresc. Nu meritai pe cineva în halul ăsta. Dar nu am putut. Pur și simplu nu am putut. Atunci când mi-ai spus-o tu, m-am oprit definitiv.

– Nu vreau să faci asta...

– Ești sigur. Dar Jisung-

– Jisung mi-a dat curajul să vin la tine.

Amândoi stăteam jos pe acoperiș. Ne uitam unul la celălalt. Ne-am apropiat și ne-am sărutat. Aveam nevoie de asta. Nu acum, nu azi. Mereu.

a/n: cartea asta se apropie de sfarsit 👀

ar fi trist sa ii loveasca avionul acum cat sunt pe acoperit

btw am scris o carte noua in engleza *pentru o anume persoane care nu stie engleza* poate treceti pe la ea 👀👀

pupu