Moki

Capitolul 13:Panică

Nu.Refuz sa o las sa castige astfel!Si pun pariu ca nici Ato nu ar renunta atat de usor.Va fi un concurs dificil...

Eu o prind pe Kamira de picior,uitandu-ma in ochii ei.Ii era frica.Cu toate ca detinea controlul asupra noastra,si cu toate ca zambea satisfacuta,ochii ii tradau starea adevarata,ochii ei prea sinceri si prea usor de citit o dadeau de gol ... Insa eu nu o sa cedez doar din cauza fricii ei.Si mie imi era teama...Imi era teama de pariul facut cu Ato.La naiba,vreau acel clopotel mai mult ca orice!Fara sa mai stau pe ganduri,ii inghet piciorul,asta ar putea-o incetini macar putin.Vazand portita spre victorie pe care mi-o deschisesem,imi intind cealalta mana incercand sa-i iau clopotelul.Dar deodata,chipul sau ,surprins anterior ,capata un ranjet sinistru,Kamira ma prinse de mana, lovi puternic solul cu piciorul si din pamant țâșni foarte multa apa,ridicandu-ma in aer.In acel moment,Ato profita de distragerea sa si se napusti asupra ei,intinzand-o pe pamant,prinzandu-i mainile si privind-o in ochi,zambind la randul sau.Un fior rece trecu pe langa aceasta si ii desprinse clopotelul agatat de cureaua pantalonilor,acesta aterizand ulterior in buzunarul blondului.

Nu...Nu,nu,nu!Nu pot sa cred!Am...pierdut!Isi va bate joc de mine!O sa rada de mine in cel mai josnic mod!Mi-e frica...Mi-e frica de propiul meu prieten,mi-e frica de un pervers,mi-e frica de o persoana complet imprevizibila,pe scurt,mi-e frica de Ato!

In momentul in care clopotelul intra in buzunarul sau,blondul se ridica de pe ea,se scutura,si-si intoarse fața spre mine.Imi face cu ochiul si scoate limba.Aah!Imi vine sa-i dau una,sa-i mut zambetul ala tampit de pe față.Ma inrosisem mai tare ca un rac!Nu voiam sa ma gandesc la ceea ce urma sa-mi faca!Ato,idiotuile!

Kamira isi accepta infrangerea.Eram doi impotriva unuia,totusi...Un tipat ne distrage atentia,facandu-ne sa ne ingrijoram din ce in ce mai tare.Un tipat de fata,un tipat ce exprima frica,durere,neputinta.Apoi,o serie de bubuituri continuara sa ne sperie.

-Moki,du-te cu Kamira in directia bubuiturilor.Eu ma duc sa vad cine e in pericol,ok?

Am dat afirmativ din cap si am luat-o pe Kamira de mana,fugind.Ne indreptam cat mai mult spre marginile padurii,nu-mi spune ca...La un moment dat,o dara de sange apare pe pamant,care se bifurca si ne simtim nevoite sa ne despatim.

-Ok,Moki,eu il iau pe Dizzel si merg dupa dara din stanga-

-Stai putin,de ce il iei tu pe Dizzel!?

-Daca ceea ce ne-a zis Chika-sama e adevarat?Daca el chiar poseda o putere uimitoare?

-C-Ce putere...?Kamira!Mie nu mi-a zis nimeni nimic!

-Ups...Cred ca a uitat...In fine,nu vreau sa-l mai pierzi o data,da piticot?-imi zice ea si imi mangaie capul in timp ce zambea.

-Nu sunt pitica...-raspund eu imbufnata.

Cum naiba mai poate zambi!?Nu o inteleg pe fata asta!Zambeste chiar daca suntem in pericol,zambetul acela care imi da curaj si incredere in mine. Probabil ca forta ei nu se masoara doar in putere fizica...ci si psihica. Huh,in tot acest timp ea a fost cu mult peste nivelul meu,si totusi nu a aratat asta.M-a facut sa am incredere in mine... Multumesc,Kamira! Cu toate ca a avut o copilarie de zece ori mai urata ca a mea,ea totusi poate afisa acel zambet plin de caldura,de incredere,de bunatate.Ea inca se poate gandi la ceilalti,ci nu la ea...Inca o poate face...Uf,cred ca nu ma voi putea compara niciodata cu tine,nu,Kamira?

I l-am dat pe Dizzel,intelegand ca avea dreptate,si am luat-o dupa urma din dreapta.Nu merg mult ca niste ragete salbatice cutremura padurea.

C-Ce a fost asta...?-mi-am zis in soapta.

Atunci,o mana puternica ma trage in interiorul unei pesteri micute facuta intr-o stanca uriasa.Apoi,o alta mana rece imi acopera gura,si ma lipesc de un corp cald.Un corp de baiat.Intrarea in pestera este astupata de o roca mare,si intunericul se asterne.In urmatoarea secunda,o flama lumineaza pestera,lasandu-ma sa vad chipurile celor ce m-au prins.Doi baieti.Unul avea par rosu ca sangele,tepos,o bandana pe frunte,ochi de o nuanta deschisa de gri,si o față imbufnata,iar la aspect si atitudine parand mai mare ca mine.Celalalt avea parul alb,lasat,ochi albastrii si un zambet larg,calduros,pe față.

-De ce naiba ai salvat-o!?Ce suntem noi,dadace?-striga cel roscat.

-Haide,Yao,nu-mi spune ca vrei sa lasi pe cineva sa moara!

-Rue!-striga el,insa se opreste,si dupa o mica pauza continua-Uf,si acum?

-Ai putea incerca sa nu mai tipi?O sa ne auda!

Eu imi dau nervoasa mana baiatului de pe gura,ma ridic si intreb:

-Mi-ati putea spune si mie cine naiba ne aude?Si...salvat!?De cine?

-Auzi,pustoaico,ai putea sa nu mai pui atatea intrebari?In primul rand,ai putea sa ne multumesti ca te-am salvat...-continua roscatul incrucisandu-si mainile la piept.

-De cine!?-strig si eu nervoasa.

-De mutanti!-tipa si el la randul sau la mine.

Am incremenit.Erau aici.Au intrat in padure...Atunci,cea care a tipat a fost atacata,si bubuiturile...E de rau!E foarte rau!O sa murim!Nu pot sa cred ca sunt aici,in padure...Am inghitit in sec si am incercat sa spun ceva.

-M-M-Mutantii!?S-Sunt aici!?

-Mhm.Asa ca ai putea sa zici... "Multumesc ca m-ati salvat,ce m-as fi facut fara voi?Sunt sigura ca as fi murit,pentru ca sunt o mica printesa fitoasa si neindemanatica..."-spune el pe o voce pițigăiata,incercand sa imite ceea ce as fi zis eu.Ugh,ce nesimtit.

-Eu sunt Rue Pomless-spune cel cu parul alb,intinzandu-mi mana.

-Moki Byzer,incantata!-ii apuc eu mana timid, fiind inca socata de la vestea de mai inainte.

-Eu sunt Yao.-zice in cele din urma si cel roscat ce statea intr-o parte a pesterii,cu mainile incrucisate.

Yao si Rue se uitau amandoi insistent la mine...Am zis ceva gresit? Roscatul se lasa pe spate,si se sprijina cu coatele de marginea pesterii.

-Sii...ce ai patit la ochi?

-Eh?Asta?Nu-i nimic...-zic eu zambind tamp.De ce intreaba toata lumea de asta!?"Poate pentru ca nu vezi la tot pasul oameni cu ochii scosi,duh.",imi raspunde imediat constiinta.Da,corect,ies prea mult in evidenta...

Cei doi imi arunca o privire de "nu ne minti pe noi asa usor",deci ma forteaza sa spun adevarul.

-Uf,poveste lunga...

-Cred ca avem destul timp-zice Yao uitandu-se la un ceas imaginar de mână.

Am inceput sa le povestesc ceea ce se intamplase defapt atunci,insa nu le-am zis si de puterea pe care o detinea acest ochi blestemat. Pareau oarecum uimiti,dar intr-un fel,parca se asteptau la asta...

-Deci ai puteri.

-Cam asa...

-Si eu am...Pot controla oglinzile si tot ce tine de acestea:pot face sa apara,sa dispara,sau chiar sa folosesc efectul de respingere al unei oglinzi...

-Whoa!Nu-mi spune ca si tu ai puteri!-zic uitandu-ma spre Rue.

-Nu,eu nu am...Insa pot lupta.De la 7 ani ma antrenez la lupta cu sabia,si pot spune ca in acesti 5 ani am acumulat destul de multa iscusință,ca sa-i zic asa...

-Am o idee.-zic eu-Hai sa facem echipa si sa-i salvam pe ceialti prizonieri ai acestei paduri!

-Refuz.-spune Yao-Cum am mai zis,nu sunt nici cine stie ce erou,nici dadaca cuiva.

-Haide,Yao,o sa vezi ca va fi mai bine asa!E mai bine sa-i ajuti pe ceilalti!Moki,eu ma bag!Si Yao accepta,nu-i asa?-replica Rue,se intoarce spre roscat si ii misca capul parca dandu-si acordul.-Vezi?

Eu chicotesc,apoi misc usor piatra sa vad daca este vre-un mutant prin zona.

-Liber.-soptesc eu dupa ce examinez destul de bine zona.

_____________

Multumesc frumos ca cititi!Va iubesc! :*

P.S. Capitolul urmator: "Netta"