Moki

Capitolul 21: Demascare

   Astazi aveam ora cu Adef-senpai,lucram la dezvoltarea muschilor, aveam ora de "putere".Acesta ne-a supus la niste mici incercari,chiar teste fizice,pot spune,iar prima dintre ele era spargerea a mai multor placi de lemn. Fiecare isi alegea un numar de placi pe care considera el ca poate sa le sparga,astfel dezvoltand si "simtul preciziei". Mi s-a parut usor,am spart 12 placi fara pic de dificultate,cand il aud pe profesor strigandu-mi numele.

   - Byzer! Dupa ora esti pedepsita.Ma vei ajuta sa fac curatenie.

   - Ce!? De ce!? Ce am facut!? -am sarit eu ca arsa. Era unul din putinele momente in care eu chiar nu facusem nimic gresit!Poate...o vrea sa ma felicite pentru abilitatea mea de spargere...? Dar de ce nu o face acum!?

   - Asa vreau eu. Poti insa sa stai si sa te gandesti ce ai facut...

   Toti au inceput sa rada. De ce radeau!? Nu am facut nimic,la naiba! Aparent,sparsesem cele mai multe placi,iar dupa privirea profesorului, nu era chiar in regula acest lucru...Dupa ora,dupa ce toti idiotii aia de colegi au plecat,am ramas cu Adef-senpai. Acesta s-a apropiat de mine,spunand pe un ton rece:

   - Sa-ti vad bratul.

   Huh? Ce are bratul meu...? Nu cumva...

   - Incordeaza-l.

   Am incordat,incercand sa ascund puterea magica din acesta. Nu aveam de gand sa-l las sa vada ca-s o vrajitoare,poate e o capcana si Alpha vor reusi sa imi ia puterea. Dar...ei sunt dupa ochi,nu? Ce...legatura are bratul meu...cu semnul blestemat din ochi...!?

   - Nu asa,Byzer. Nu te ascunde.

   Am tresarit cand am auzit asta. N-Nu pot sa cred...

   - Ti-Ti-ai dat seama!? D-Dar cum...?

   - Normal ca da. -a pufnit- 12 placi nu e omeneste posibil... Cel putin nu intr-un timp atat de scurt si nu de o fetita de 14 ani normala...

   - Presupun ca am incurcat-o,nu?

  - Nu. Urmeaza un antrenament. Nu esti singura cu puteri de aici. -am tresarit,iar in secunda urmatoare,acesta isi transformase bratul intr-unul...defapt..nici nu stiu de ce era acel brat; era foarte inspaimantator, totusi.

   Bratul sau avea acum o culoare neagra, ciudata iar pe alocuri se vedeau rune rosii si vene iesite in relief. Modelul acesta bizar se termina la capatul cotului ceea ce ma facea sa cred ca nu isi arata nici macar jumatate din putere. 

   - C-Ce e aia!? -am reusit sa zic,insa inca socata.

   - Puterea mea. -a raspuns acesta simplu.

   Adef-senpai,pentru a-mi demonstra ca este la fel de periculos pe cat arata,a dat un bobarnac usor peretelui de langa noi,insa facand instantaneu o gaura uriasa in acesta. Pur si simplu nu imi venea sa cred. Ma holbam la acea gaura din perete,si imi ziceam ca nu va trebui niciodata sa il enervez,sau as putea fi eu in locul peretelui.

   - La naiba,cred ca trebuia sa ma retin mai mult. -zice acesta,cu un zambet tamp pe fata; deodata,Rose-sensei apare in acea gaura,vazandu-se pe fata ei cat de nervoasa era. Lui Adef-senpai imediat ii disparu zambetul,si spuse speriat: - Oops.

   - Hei, creier explodat! -striga femeia aceea impunatoare, desi intre ei nu era mare distanta, ci doar un perete... gaurit.... -Data viitoare incearca sa distrugi pranzul altcuiva! Pulbere de praf din peretele tau nenorocit au ajuns in mancarea mea!

   - Scuze, scuze... Crezi ca poti repara chestia asta?

   - Uf, trebuie eu mereu sa strang dupa tine. Fi si tu mai atent! -aceasta isi intinde mana in fata si imediat gaura este astupata.