Apusul Destinului

Prolog

Am dat din cap zambind fals si m-am scuzat fata de invitatii tatei cu pretextul ca aerul imi va face mai bine. Zâmbetele și discuțiile false m-au scârbit și scos mai tare din sărite, mai ales ca ne aveau in plin plan pe noi, copiii prim-ministrului. Sala unde se tine fastuoasa petrecere era mai mare decat a celor mai luxoase restaurante, puţin intunecoasa si ornata doar cu decoratiuni albe si negre. O atmosfera minunata pentru acesti oameni care tin la imagine mai mult decat la sotie si copii.
Ne-a fost ordonat să ne îmbrăcăm elegant, în negru. Băieții sunt la costum și noi fetele in rochii simandicoase, dar totusi scurte, condimentate cu o pereche de tocuri de care astept cu nerabdare sa scap. Aratam de parca am fi domnisoarele de onoare ale reginei. Discursul lui emoționant de acum 10 minute încă îmi răsună în cap, in special sfârșitul în care a spus cât de mult ne iubește și ne mulțumește că îl susținem in mutarea asta și cariera lui. Nu sunt sigura ca el a crezut vreun cuvant pe care l-a insirat, dar ma prefac ca de obicei ca tot ce el zice simte pentru noi.
Am luat un pahar de sampanie de la valetul ce statea in mijlocul salonului, zambindu-i verisorului meu care l-a convins cu greu pe tata sa ii dea acest mic job, sper că măcar de data asta sa ii câștige încrederea bătrânului.

Petrecerea data in cinstea venirii prim-ministrului si a familei lui era prea mult si prea sufocanta pentru mine și ultimul lucru de care aveam nevoie cu toții astăzi, dar astea sunt cerintele la care noi trebuie să ne supunem.

Pe balconul ce este amenajat ca o terasa ce părea foarte in plus in peisajul asta se afla doar fratele meu mai mare, ce are pumnii inclestati si cred ca este mai nervos decat ultima data cand l-am vazut. El s-a strecurat de la masa cu cu mult înaintea mea, fara a se scuza, aruncandu-i doar o privire plina de ura lui papa. Alegerea tatei de a ne muta pe toti 5 aici a fost marcanta si ne-a facut irascibili. Ajunsesem in momentul in care puteam zice ca am trecut peste toate si ca sunt doar o adolscenta cu un iubit atragator si doar probleme banale, dar nu, soarta avea alte planuri pentru noi toti. Avea sa ne calce pe fiecare in picioare ca pe niste fiinte nesemnificative si fara valoare. Sa devenim o familie prezidențială nu era în planurile a 5 copii pentru care banii și faima nu înseamnă nimic.

-Unde e fericirea fratioare?  Il intreb in speranta ca sa primesc macar un zambet din partea lui, desi am o mare presimtire ca nu se va întâmpla nici pe departe. Urăsc să îl văd așa. Mereu e pus pe glume și nu lasă nici un sentiment la iveala chiar daca este supărat, frustrat sau nervos, el te privește tot cu aceaiasi privire aroganta. Acum este pierdut în lumea lui. Doar o privire inexpresiva ii acoperă chipul până ce vocea mea ii ajunge la urechi.

Mereu ii vad mandria si fericirea pe chip cand il numesc frate. Face parte din viata tatei de 7 ani, si chiar daca au trecut atatia ani de cand ne cunoastem si apartinem aceiasi familii, el tot e fericit de fiecare data cand il numesc frate. M-a acceptat greu, dar acum știu că m-a acceptat pentru totdeauna. Nu stiu daca asta sa ma bucure sau nu.

-Nu e. Ofteaza si își întoarce privirea spre padure. Povestea si destinul lui crud l-au determinat sa fie tanarul de 18 ani, dur, serios, mereu in cautare de probleme si protectiv doar cu fratii lui. El a fost ultimul copil pe care tata l-a adoptat, sau mai bine zis luat de pe strazile periferice ale Parisului, intr-o noapte de betie. Fusese al 4 -lea orfelinat de la care Darcio fugise pentru a nu fi gasit de tatal său ce pariase pentru a 3 oara pe el, un pusti de 11 ani, un copil cu un tata alcoolic ce voia doar sa castige bani de pe urma odraslei pe care o batea zilnic pana ce un orfelinat l-a salvat oarecum. Tata a vazut un pusti energic care fugea fara directie si dupa multe acte si lupta, a mai luat un copil sub aripa sa.
Cand a reusit sa il treaca pe numele lui a fost o zi foarte fericita pentru familia noastra, dar pentru micul francez un pat pufos si o masa calda n-au fost niciodată de ajuns.

-Ar trebui sa acceptam schimbarea asta fara lupta? Ii spun ofticata de situatie când vad ca nu mai spune nimic. Despărţirea cu forta de baiatul ce mi-a fost aproape timp de doi ani ma face sa detest totul. Incepeam sa ma impac cu gandul ca trebuie sa il iubesc.