Apusul Destinului

4.

-Ce caută ea aici? Imi sopteste fratele meu cu un glas stins.

-Stim amândoi pe cine caută ea. La naiba, răbufnesc și bat cu pumnul în masă. Simt atingerea blândă a Keirrei și răsuflu iritat. Hai cu mine acasă, te rog iubito.

-Mergem toți 4 acasă, Darcio. Asta nu trebuie să o rezolvi doar tu, ci împreună.

-Ea știe că tu ai aflat adevărul?

-Nu, mi-am dat seama singur prin alte mijloace.

-Despre ce naiba vorbiți voi doi și de ce prezența ei v-a dat atât de tare lumea peste cap? Mie chiar îmi place de ea.

Simțul fratern. Îmi e frica că ea va accepta compania ei și că pe mine mă va parasi. Pe noi toți, visele și pasiunile noastre vor dispărea. Eu voi apune.

-Nu îți promit că îți voi spune când ajungem acasă, dar te rog sa vii cu mine. Nu mergem acasă Imren, nu te mai tine dupa noi.

-Ai grija ce faci, eu stau cu ochii pe ea.

Îl aprob și mă îndrept cu japoneza mea spre motoare.

-Sper că ti minte de ieri unde e pista. Te rog ca tu sa conduci in viteza legală și ne vedem acolo. După ce termin sa îi înșir cuvintele, îmi pun casca și gonesc pe strada plină de mașini ce îmi încetinesc viteza. Când ajung pe drumul de țară unde civilizația este lăsată în urma accelerez și gonesc pe pista goala până ce simt cum motorul cedează. Încerc să o pornesc din nou și bucata de fier gonește din nou cu mine. La dracu, nu poate să duca atât, 190/h îi poate omorî cu totul motorul.

-Daca vrei sa gonești ca nebunul măcar să ai concurenta. Trei ture.

Închid ochii și strâng puternic coarnele motorului. Fata asta mă înnebunește atât de tare. E curajoasă și totuși atât de pură și sensibila. Niciodată nu îmi cere prea multe explicații, dar totuși le merita. Are încredere supremă in mine, dar nu știu dacă o merit.

Cobor de pe motocicleta și îi fac semn să se așeze lângă mine pe iarba proaspătă. Vara începe să se instaleze cu toate forțele. Blonda mea nu mă ascultă și se hotărăște să facă singura turele vrute. Timpul nu i-a ruginit viteza și tehnica. E o maniaca a vitezei și a schemelor. Mereu mi-a fost greu să țin pasul cu ea. Ea a fost aceea care acum doi ani m-a dus pe pista. A spălat multe motoarele și mașini până a reușit să convingă pe cineva să o învețe să conducă o motocicleta de curse și a făcut multe meditații la matematica c să își cumpere o motocicleta veche și ruginita pe care a avut multe cazaturi și rani.

-Pare totul atât de pustiu pe aici. Oare se organizează curse?

-Deja vrei sa te bagi in una?

-Nu știu. Am crezut că asta nu mă va mai pasiona niciodată. Am sperat sa nu mă entuziasmez din nou de asta, dar iar simt chestia aia pe care nu am putut niciodată să ți-o descriu în cuvinte.

-Te-ai gândit vreodată la familia ta? La familia ta reală, pe care ai avut-o până la 4 ani, nu bătrâna aceea.

-Am frânturi de amintiri. Cred că aveam în jur de 6 frați. Trei erau mai mici decât mine, dar nu mai știu exact daca erau fete sau băieți. Aveam un frate care era mult mai mare decât mine și se juca doar cu mine și îmi făcea codițe, îmi spune zâmbind trist și ma face să mă detest că am deschis subiectul.

-Daca ar fi sa alegi intre ei și mine, pe cine ai alege?

-Despre ce vorbești Darcio, ei sunt in Japonia și nici macar nu sunt sigură că trăiesc toți. De unde paranoia asta apărută acum? Știi că nu te-as părăsi pentru nimic, de ce nu vrei sa mă crezi că și eu țin la tine?